PNL și-a băgat miniștrii în ședință. Ce s-a decis cu privire la ieșirea de la guvernare

Ionut Stroe
Agerpres

PNL a băgat miniştrii liberali în şedinţă, la sediul central din Modrogan, purtătorul de cuvânt al partidului, Ionuţ Stroe, declarând că au loc discuţii privind agenda şedinţei de Guvern de miercuri.

El a explicat că funcţionarea acestui guvern se va face punctual şi că PNL nu iese de la guvernare. Coordonatorii acţiunii guvernamentale din partea PNL sunt secretarul general al partidului şi Cătălin Predoiu, a mai spus Stroe.

”Principalele discuţii au vizat agenda următoarei şedinţe de guvern. Atâta timp cât dialogul politic cu PSD a fost sistat, e normal ca fiecare partid în parte să îşi discute şi să decidă în consecinţă poziţia pe care o o vor adopta în cadrul acestor şedinţe. Sunt chestiuni ce ţin de Ministerul Dezvoltării, de viitorul Consiliu JAI, de salarizarea în zona culturii”, a precizat Stroe.

Purtătorul de cuvânt al PNL a arătat că ”funcţionarea acestui guvern se va face punctual şi pe fiecare subiect în parte va exista o decizie”.

”Există din punct de vedere tehnic câţiva coordonatori ai acţiunii guvernamentale a PNL, secretarul general al partidului şi Cătălin Predoiu. Atâta timp cât nu vom mai avea niciun fel de puncte de legătură, de negociere politică în cadrul coaliţiei, PNL îşi rezervă dreptul de a se poziţiona, pe fiecare subiect în parte, în funcţie de interesul şi ideile şi lucrurile pe care le stabilim aici.

Citește și
copii
Proiect PNL: Majorare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului cu 25% pentru al doilea copil şi 35% începând cu al treilea

PNL nu iese de la guvernare: ”Nu, am spus-o foarte clar”

Întrebat dacă PNL ia în calcul ieşirea de la guvernare, Ionuţ Stroe a spus:”Nu, am spus-o foarte clar. În momentul de faţă istrăm practic o situaţie pentru a duce la bun sfârşit acest mandat”.

”Mai sunt două luni până vom avea un nou guvern”, a completat Stroe, arătând că nu se pune problema retragerii miniştrilor PNL din Executivul.

”Preşedintele a explicat acest lucru ieri, e cât se poate de normal şi firesc să încercăm în aceste două luni să menţinem cel puţin la nivel de funcţionare un guvern care să organizeze aceste alegeri şi, de ce nu, din punct de vedere politic, să nu lăsăm PSD-ul să exercite puterea în totalitate”, a explicat Stroe.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Nicolae Ciucă: Coaliţia de guvernare cu PSD se opreşte aici. Astăzi elimină un candidat, mâine altul
Nicolae Ciucă: Coaliţia de guvernare cu PSD se opreşte aici. Astăzi elimină un candidat, mâine altul

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, luni seară, că reprezentanţii formaţiunii rămân în Guvern ”doar pentru a împiedica escaladarea completă a abuzurilor”.

Proiect PNL: Majorare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului cu 25% pentru al doilea copil şi 35% începând cu al treilea
Proiect PNL: Majorare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului cu 25% pentru al doilea copil şi 35% începând cu al treilea

Mai mulţi parlamentari PNL au depus o propunere legislativă care prevede majorarea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului cu 25% pentru al doilea copil şi cu 35% începând cu al treilea.

Răspunsul lui Nicolae Ciucă în momentul în care a fost întrebat „când va începe al treilea război mondial?”
Răspunsul lui Nicolae Ciucă în momentul în care a fost întrebat „când va începe al treilea război mondial?”

Preşedintele PNL, generalul Nicolae Ciucă, candidat la Preşedinţia României, a vorbit despre conflictele armate din Ucraina şi din Orientul Mijlociu şi s-a referit la dronele căzute pe teritoriul României.

Sondaj Biroul de Cercetări Sociale: liderii PSD și PNL se luptă pentru Cotroceni. Cine urmează în preferințele electoratului
Sondaj Biroul de Cercetări Sociale: liderii PSD și PNL se luptă pentru Cotroceni. Cine urmează în preferințele electoratului

Un nou sondaj realizat de Biroul de Cercetări Sociale arată că lupta pentru Cotroceni s-ar da între liderii PSD și PNL.

Rareș Bogdan: ”Iată de ce mint PSD și Ciolacu! Pentru a ascunde cifrele dezastrului economic. Cine va plăti?”
Rareș Bogdan: ”Iată de ce mint PSD și Ciolacu! Pentru a ascunde cifrele dezastrului economic. Cine va plăti?”

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a publicat pe Facebook o serie de cifre despre care susține că ar reprezenta ”dezastrul economic păstorit de actualul premier și liderii socialiști” - cu alte cuvinte ”dezastrul economic” produs de Guvernul PSD-PNL.

Recomandări
Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat
Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat

Un studiu recent publicat de Banca Națională arată efectele invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, declanșată în februarie 2022, asupra economiilor din regiune, cu un accent deosebit pe Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia și România.

Bucureștiul s-a întunecat în mijlocul zilei. Furtuna istorică a paralizat Capitala. Străzi, blocuri și mall-uri s-au inundat
Bucureștiul s-a întunecat în mijlocul zilei. Furtuna istorică a paralizat Capitala. Străzi, blocuri și mall-uri s-au inundat

S-a făcut noapte în plină zi în București, iar în scurt timp oamenii au fost sfătuiți să se adăpostească. Codul portocaliu, anunțat de specialiști, a venit cu o rupere de nori peste oraș.

Prahova sub cod portocaliu. Mai multe drumuri și curți au fost inundate după ploile abundente | FOTO
Prahova sub cod portocaliu. Mai multe drumuri și curți au fost inundate după ploile abundente | FOTO

Două drumuri au fost inundate, luni, iar mai multe autoturisme au fost surprinse de apa mare pe ruta Telega-Băicoi şi la Plopeni, pompierii intervenind şi în cazul unor curţi şi beciuri inundate.