Parlamentarii au dat mai multă putere poliţiştilor locali. Agenții vor avea dreptul să sancționeze șoferii

×
Codul embed a fost copiat

Deputații au adoptat un proiect de lege care sporește puterile polițiștilor locali atunci când vine vorba de conducătorii auto.  

Mai exact, aceștia vor putea solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul.

De asemenea, în cazul nerespectării transmiterii informaţiilor solicitate, polițistul local va putea să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile corespunzătoare.

Potrivit Agerpres, este vorba despre proiectul de lege pentru modificarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Iniţiativa legislativă a fost adoptată şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Citește și
rca
Poliția Română caută soluții pentru a depista șoferii care nu au poliță RCA

"La solicitarea poliţiei rutiere sau a poliţiei locale, proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice. Poliţia locală poate solicita aceste date de identificare numai în legătură cu exercitarea competenţelor în domeniul circulaţiei pe drumurile publice", se arată în proiect.

Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni nerespectarea de către proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul a obligaţiei de a comunica, în termenul indicat în cuprinsul solicitării poliţiei rutiere sau poliţie locale, după caz, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice.

"Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier sau de către poliţistul local, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României de către poliţiştii de frontieră", se mai arată în proiect.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
În țara cu cele mai multe accidente mortale din UE, parlamentarii vor să reducă pedepsele
În țara cu cele mai multe accidente mortale din UE, parlamentarii vor să reducă pedepsele

Deputatul UDMR Sandor Bende a oferit explicații halucinante pentru  ”măcelărirea” în Parlament a Codului Rutier, care îi favorizează pe șoferii care încalcă legea.    

Poliția Română caută soluții pentru a depista șoferii care nu au poliță RCA
Poliția Română caută soluții pentru a depista șoferii care nu au poliță RCA

Una din trei mașini înmatriculate în România nu are poliță RCA, conform datelor de la finalul anului trecut ale Autorității de Supraveghere Financiară.

Parlamentul a crescut limita de viteză în afara localităţilor pe drumurile expres
Parlamentul a crescut limita de viteză în afara localităţilor pe drumurile expres

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, o propunere legislativă a USR care prevede majorarea de la 100 km/h până la 120 km/h a limitei maxime de viteză în afara localităţilor pe drumurile expres.

Șoferii care nu-și plătesc amenzile să rămână fără permis. Proiectul de lege propus de parlamentari PNL
Șoferii care nu-și plătesc amenzile să rămână fără permis. Proiectul de lege propus de parlamentari PNL

Șoferii care nu-și plătesc amenzile în termen de două luni ar putea rămâne fără permis de conducere. Este sancţiunea drastică, propusă sub formă de proiect de lege, de unii parlamentari PNL.

Lege în România. Șoferii pot fi amendați dacă fumează într-o mașină de serviciu
Lege în România. Șoferii pot fi amendați dacă fumează într-o mașină de serviciu

Fumatul în spațiile închise de la locul de muncă sau în spațiile publice închise reprezintă contravenție, iar persoana care face acest lucru poate fi sancționată, conform prevederilor Legii antifumat.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.