Nicușor Dan, discuție oficială azi cu liderii partidelor pentru Guvern: „Trebuie să fie un acord cât mai complet”

×
Codul embed a fost copiat

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, discuţii cu liderii partidelor privind formarea unui nou Guvern, el precizând că aceasta este doar prima astfel de întâlnire.

Am avut alaltăieri discuţii partid cu partid, care au decurs foarte bine, şi ieri (joi - n.r.) a fost o comisie, un grup de lucru format din reprezentanţi ai partidelor, care a ţinut cam trei ore şi jumătate-patru, eu am fost o orăşi jumătate la început, şi a fost foarte bine, a declarat, vineri, jurnaliştilor, Nicuşor Dan.

Întrebat la ce se aşteaptă după discuţiile de vineri cu liderii partidelor, el a afirmat: Este o primă întâlnire pentru formarea Guvernului. Am spus că în paralel avem discuţii pe deficit şi discuţii pe Guvern”.

Întrebat dacă vineri se vor împărţi funcţii, el a replicat: Nu, nu, nicidecum.

Am agreat toţi că pentru discuţiile pe Guvern, pentru a nu exista sau pentru a fi cât mai puţine discuţii ulterior, trebuie să fie un acord care să fie cât mai complet. Deci este o primă discuţie, probabil că vor fi câteva, în care vom agrea care este modul de lucru, în ce mod se scrie acordul de guvernare, în paralel programul de guvernare, deci e prima discuţie din mai multe”, a adăugat preşedintele Dan.

Citește și
Nicușor Dan, Parlament
Nicuşor Dan, despre decizia CCR: „Dacă legea interzice ANI să publice, o să o public pe pagina Preşedinţiei, nu e o problemă”
Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Nicuşor Dan respinge majorarea taxelor: Absolut toată lumea e de acord că nu trebuie să crească impozitarea pe muncă
Nicuşor Dan respinge majorarea taxelor: Absolut toată lumea e de acord că nu trebuie să crească impozitarea pe muncă

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, că el porneşte de la premisa de a nu creşte TVA. ”Absolut toată lumea e de acord că nu trebuie să crească impozitarea pe muncă. Eu în continuare cred că nu e bine să creştem taxe”, a explicat el.

Nicuşor Dan, despre decizia CCR: „Dacă legea interzice ANI să publice, o să o public pe pagina Preşedinţiei, nu e o problemă”
Nicuşor Dan, despre decizia CCR: „Dacă legea interzice ANI să publice, o să o public pe pagina Preşedinţiei, nu e o problemă”

Preşedintele Nicuşor Dan afirmă, după decizia CCR privind declaraţiile de avere, că, dacă legea interzice Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) să facă publică declaraţia sa de avere, el o va publica pe site-ul Preşedinţiei.

Ce spune Nicușor Dan despre decizia CCR prin care demnitarii își pot ascunde averile pe numele soților și copiilor
Ce spune Nicușor Dan despre decizia CCR prin care demnitarii își pot ascunde averile pe numele soților și copiilor

Preşedintele Nicuşor Dan apreciază că decizia CCR referitoare la declaraţiile de avere este ”în contradicţie cu un principiu esenţial al democraţiei – transparenţa în exercitarea funcţiilor publice”.

Recomandări
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România

Mediul de afaceri propune introducerea unei taxe universale pe toate plățile din România, o mutare menită să aducă 50 de miliarde de lei pe an la buget, cu o contribuție minimă din partea tuturor.

Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China
Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China

Spectaculoasa operațiune a Ucrainei la mii de kilometri depărtare în inima Rusiei a neutralizat 10% din flota de bombardiere strategice a Kremlinului, estimează Germania. Unul dintre atacuri a fost declanșat de la granița cu China.

 

Cristina Neagu îşi încheie cariera în faţa a mii de fani. Ultimul meci, duminică, 8 iunie, în direct la PRO TV și pe VOYO
Cristina Neagu îşi încheie cariera în faţa a mii de fani. Ultimul meci, duminică, 8 iunie, în direct la PRO TV și pe VOYO

Numeroase nume mari ale handbalului european şi românesc se vor afla pe teren duminică, la ora 16.00, când va avea loc Gala Neagu, un eveniment de anvergură, organizat pe durata întregii zile.