Nicuşor Dan, despre o posibilă respingere a referendumului local: Nu se poate să fie mai rău decât primul mandat

Ședință CGMB. Pe ordinea de zi se află și referendumul promis de Nicușor Dan în campania electorală
Inquam Photos / George Calin

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat vineri, despre o posibilă respingere a referendumului local, la vot, pe 24 noiembrie, că nu se poate să fie mai rău decât mandatul pe care l-a avut deja în care a avut şi o datorie de plătit.

El a precizat că, pentru viteza cu care oraşul ăsta este obiligat să se dezvolte pentru a mai reduce din decalajul faţă de capitalele din Europa Occidentală, este important ca acest referendum să treacă. Despre aplicarea referendumului în Parlament, Nicuşor Dan a spus că este foarte optimist că parlamentarii nu vor putea ignora vocea bucureştenilor.

”În ipoteza în care referendumul trece, ceea ce îmi doresc şi încurajez bucureştenii să facă această schimbare necesară pentru Bucureşti, eu cred că nu se pune problema că modificările legislative solicitate de bucureşteni pentru viaţa lor, pentru istrarea urbei lor, vor fi ignorate de către parlamentari”, a spus Nicuşor Dan într-o conferinţă de presă, întrebat despre aplicarea referendumului în Legislativ.

Primarul Capitalei a precizat că va fi foarte activ în momentul în care se va vota legea bugetului naţional pe 2025.

”Eu sunt foarte optimist că parlamentarii nu vor putea ignora vocea bucureştenilor”, a precizat el. Nicuşor Dan a mai spus că, fiind un om de dreapta şi având o majoritate de dreapta în CGMB, cel mai bine ar fi să existe o majoritate similar la nivel national, în Parlament şi în Guvern, pentru ca dialogul să fie mult mai uşor. Dacă nu se va întâmpla asta, vom comunica instituţional. Cele mai importante două lucruri pentru Bucureşti sunt cele puse în referendum, autorizaţiile şi bani”, a completat Nicuşor Dan.

Citește și
Ilie Bolojan
Ilie Bolojan: Scăderea deficitului la 7% în 2025, aproape imposibilă. Când ar putea fi anunțate noile măsuri fiscale

Întrebat ce se va întâmpla dacă bucureştenii nu vor fi de acord cu propunerile pe care le-a făcut în referendum, Nicuşor Dan a răspuns:”Nu se poate să fie mai rău decât mandatul pe care l-am avut deja în care am avut şi o datorie de plătit şi multe chestiuni lăsate în neregulă. Însă, pentru viteza cu care oraşul ăsta este obiligat să se dezvolte pentru a mai reduce din decalajul faţă de capitalele din Europa Occidentală, eu cred că este important ca acest referendum să treacă. Să unificăm transportul public, să aducem capacităţile de producţie de energie termică la Bucureşti, sunt foarte multe lucruri importante pe care putem să le facem”, a mai declarat primarul Capitalei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Ilie Bolojan: Scăderea deficitului la 7% în 2025, aproape imposibilă. Când ar putea fi anunțate noile măsuri fiscale
Ilie Bolojan: Scăderea deficitului la 7% în 2025, aproape imposibilă. Când ar putea fi anunțate noile măsuri fiscale

În timp ce negocierile pentru un nou executiv se prelungesc, Ilie Bolojan a declarat că orice Guvern va veni și, indiferent de premierul care îl va conduce, vor urma măsuri dure, dar necesare.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Culisele negocierilor PSD-PNL-USR-UDMR. Viitorul premier e o nebuloasă, iar „PSD vine cu propuneri absolut revoltătoare”
Culisele negocierilor PSD-PNL-USR-UDMR. Viitorul premier e o nebuloasă, iar „PSD vine cu propuneri absolut revoltătoare”

Funcția de premier e o provocare prea mare pentru partidele din coaliție, și după situația economică dezastruoasă a României, nimeni nu ar vrea să și-o asume, susțin surse apropiate negocierilor dintre partide.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.