Ministrul Muncii: Cele mai mici pensii vor crește mai repede, după recalculare

Raluca Turcan
Agerpres

Scopul recalculării celor cinci milioane de pensii din sistemul public este acela de a crește pensiile foarte mici, a declarat ministrul Muncii Raluca Turcan.

"Avem sistemul public de pensii, în care avem etapa de evaluare, ulterior vom veni cu o nouă formula de recalculare a tuturor pensiilor și în maxim un an și jumătate vom avea toate cele 5 milioane din sistemul public de pensii recalculate, astfel încât să reducem inechitățile și cele mai mici să crească mai repede", a spus Turcan la Digi24.

Ministrul a mai precizat s-au creat anomalii în sistemul de pensii, din cauză că au existat diferențe între legea salarizării și pensiilor. În sistemul judiciar au existat perioade în care contributivitatea a fost minimă, astfel că acum, pentru un magistrat cu o pensie lunară de 18.000 de lei, statul plătește 17.000 de lei, deoarece contributivitatea sa a fost de 2.000 de lei, a explicat Raluca Turcan.

„Trebuie să găsim acele variante care să permită apropierea acestor pensii speciale de partea de contributivitate”, a mai precizat ea.

Până acum au fost evaluate peste 230.000 de dosare de pensii, a anunțat săptămâna trecută Raluca Turcan.

Citește și
Florin Citu, Raluca Turcan
Turcan: "Intenţionăm să creştem acele salarii care au fost mereu lăsate în urmă”
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
Citește și...
Ministrul Raluca Turcan: Coaliţia trebuie să-şi pună picioarele în apă rece
Ministrul Raluca Turcan: Coaliţia trebuie să-şi pună picioarele în apă rece

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, afirmă, luni, că oamenii aşteaptă ”mai multă responsabilitate” de la politicieni, iar ”coaliţia trebuie să-şi pună picioarele în apă rece”, să se calmeze.

Turcan:
Turcan: "Intenţionăm să creştem acele salarii care au fost mereu lăsate în urmă”

Ministerul Muncii a elaborat un Memorandum pentru a stabili principiile care vor sta la baza reanalizării şi elaborării cadrului legal privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Raluca Turcan: ”Dimineaţă, la prima oră, finuţa mea s-a dus să plătească amenda”
Raluca Turcan: ”Dimineaţă, la prima oră, finuţa mea s-a dus să plătească amenda”

Amenda primită de ministrul Muncii, Raluca Turcan, pentru nepurtarea măştii de protecţie la un eveniment public a fost achitată în miercuri dimineaţă de fina acesteia.

Marcel Ciolacu anunță moțiune împotriva Ralucăi Turcan. Ministrul Muncii: ”Marele lider PSD, încet la pricepere”
Marcel Ciolacu anunță moțiune împotriva Ralucăi Turcan. Ministrul Muncii: ”Marele lider PSD, încet la pricepere”

Marcel Ciolacu a anunțat că PSD va depune o moţiune simplă împotriva ministrului Muncii, Raluca Turcan, susţinând că aceasta nu ştie ce legi a votat în urmă cu un an. În replică, Turcan a spus că Ciolacu este ”iute la vorbă și încet la pricepere”.

Recomandări
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria

Doi cetăţeni români se află printre persoanele rănite în urma atacului de la o şcoală din Graz, Austria, familiile acestora fiind informate cu privire la starea lor, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie avertizează: România se află pe marginea colapsului istrativ
Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie avertizează: România se află pe marginea colapsului istrativ

Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie (FNSA) trage un semnal de alarmă în privinţa subfinanţării şi subdimensionării sistemului istrativ, menţionând că România se află „pe marginea colapsului istrativ”.

VOYO găzduiește Premier League. Urmărește pentru prima dată în România toate meciurile, de pe orice dispozitiv
VOYO găzduiește Premier League. Urmărește pentru prima dată în România toate meciurile, de pe orice dispozitiv

Începând din acest sezon, fanii Premier League vor putea urmări, oriunde și oricând, pentru prima oară în România, toate meciurile exclusiv pe VOYO.