Marius Budăi, despre creşterea pensiilor: Mă bucur că domnul preşedinte a început să gândească social-democrat

Marius Budai
Facebook/Marius Constantin Budai

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni despre creşterea pensiilor că se bucură că preşedintele Klaus Iohannis a început să gândească social-democrat, scrie News.ro. 

Despre procentul cu care ar putea creşte pensiile, el a amintit că PSD a venit în coaliţie cu o creştere de 10 procente şi tot ceea ce este peste 10% nu este decât în interesul cetăţenilor dar a ţinut să menţioneze că refuză să participe la o licitaţie de procente pe seama seniorilor României.

”Eu personal mă bucur că domnul preşedinte a început să gândească social-democrat. Eu, personal, mă bucur că am văzut şi alţi membri din PNL că au început să gândească social-democrat”, a spus Budăi.

Ministrul Muncii a arătat că anul trecut nu erau crize profunde în România, nu era o criză a energiei şi un război la graniţă şi ”li se explica cum nu pot fi măsite pensiile”.

”Eu mă bucur că amprenta PSD la guvernare a una puternică şi că discutăm cu toţii despre majorarea pensiilor. E un lucru bun”, a arătat el.

Citește și
bani
Ministrul Muncii: Putem crește pensiile cu cel puțin 10% de la 1 ianuarie. Impactul bugetar este de 11 miliarde de lei

Despre procentul cu care ar putea creşte pensiile, Budăi a spus că PSD a venit cu o propunere argumentată. ”Am venit cu cifrele pe masa coaliţiei, cu o creştere de cel puţin 10%, ceea ce este peste 10% nu este decât în interesul cetăţenilor dar nu vreau şi o să refuz să particip la o licitaţie de procente pe seama seniorilor României”, a afirmat el.

”Eu nu îmi permit să îi mint şi nu îmi permit să licitez pe nevoia cetăţenilor români, mai ales a părinţilor şi buniciolor noştri, sub nicio formă”, a arătat el.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Marius Budăi: Am ajuns la concluzia că pensiile ar trebui să crească de la 1 ianuarie cu cel puţin 10%
Marius Budăi: Am ajuns la concluzia că pensiile ar trebui să crească de la 1 ianuarie cu cel puţin 10%

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat că, de la 1 ianuarie, pensiile ar trebui să crească cu cel puţin 10%.

Ministrul Muncii: Putem crește pensiile cu cel puțin 10% de la 1 ianuarie. Impactul bugetar este de 11 miliarde de lei
Ministrul Muncii: Putem crește pensiile cu cel puțin 10% de la 1 ianuarie. Impactul bugetar este de 11 miliarde de lei

Ministrul Muncii, Marius Budăi, afirmă că impactul bugetar calculat pentru majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2023 va fi de 11 miliarde de lei.

Ministrul Muncii: ”Sigur va fi o majorare a pensiilor de la 1 ianuarie”
Ministrul Muncii: ”Sigur va fi o majorare a pensiilor de la 1 ianuarie”

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni că pensiile vor fi majorate sigur de la 1 ianuarie, iar impactul bugetar pentru o eventuală majorare a acestora cu 10% ar fi de 11 miliarde de lei.

Recomandări
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.

După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

LIVE SCORE | Spania - România, la EURO U21. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Meciul se vede pe PRO TV și pe VOYO
LIVE SCORE | Spania - România, la EURO U21. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Meciul se vede pe PRO TV și pe VOYO

Naționala U21 a României joacă acum, la Bratislava, împotriva selecționatei similare a Spaniei, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.