Ludovic Orban: Eu am ca obiectiv încheierea mandatului lui Iohannis înainte de termen

Orban: Cîţu nu mai e nimic. Iohannis vrea să fie premier în 2024. Nu va rămâne nimic nici din el şi nici din PNL
Agerpres

Fostul premier Ludovic Orban afirmă că unul dintre obiectivele sale îl constituie încheierea mandatului preşedintelui Klaus Iohannis înainte de termen.

Orban a transmis că Iohannis "a acţionat total împotriva tuturor declaraţiilor pe care le-a dat şi în campania prezidenţială şi în campania parlamentară în care ataca PSD de dimineaţă până seara, şi până la urmă a impus formarea unui guvern PNL-PSD".

Fostul premier consideră însă că în acest moment suspendarea preşedintelui nu este un proiect realist.

"Eu am ca obiectiv încheierea mandatului domnului Iohannis înainte de termen. Nu vreau să câştig capital electoral susţinând această campanie. Sunt un om realist, susţin acele demersuri care au şanse de a fi finalizate, pentru că, dacă te lansezi într-un demers în care ştii foarte clar să nu ai absolut niciun fel de şansă, înseamnă că demersul respectiv nu l-ai evaluat corect şi că o faci aşa, mai mult aşa, să câştigi simpatie de la cei care sunt revoltaţi împotriva comportamentului lui Iohannis”, a declarat Ludovic Orban, miercuri seară, la România Tv, citat de News.ro.

El a afirmat că în prezent nu există numărul de parlamentari necesar iniţierii suspendării preşedintelui.

Citește și
Ludovic Orban
Ludovic Orban şi-a anunţat noul partid care se va numi Forţa Dreptei. Politicienii care i se alătură

Întrebat dacă preşedintele Klaus Iohannis merită suspendat şi demis din funcţie, Orban a răspuns: "Cu siguranţă, fără discuţie, pentru că el, practic, a încălcat mandatul care i-a fost dat de oamenii care l-au votat".

Orban a explicat că preşedintele Iohannis a "acţionat total împotriva tuturor declaraţiilor pe care le-a dat şi în campania prezidenţială şi în campania parlamentară în care ataca PSD de dimineaţă până seara, şi până la urmă a impus formarea unui guvern PNL-PSD”.

Orban s-a arătat convins că preşedintele Iohannis "a hotărât să utilizeze toate instrumentele pe care le are la dispoziţie” pentru a-l schimba din funcţia de preşedinte al PNL, ştiind că nu ar fi acceptat niciodată o alianţă cu PSD sau proiectul pentru şapte ani despre care discută noua alianţă de guvernare, pe care Orban o descrie drept "contra naturii”.

 

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Ludovic Orban: „Nu susţin certificatul verde COVID şi mi se pare o măsură care încalcă grav câteva principii”
Ludovic Orban: „Nu susţin certificatul verde COVID şi mi se pare o măsură care încalcă grav câteva principii”

Deputatul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că nu susţine ideea certificatului verde COVID, deoarece obligativitatea prezentării acestuia "încalcă grav câteva principii", inclusiv dreptul la muncă, "o chestiune fără precedent".

Ludovic Orban şi-a anunţat noul partid care se va numi Forţa Dreptei. Politicienii care i se alătură
Ludovic Orban şi-a anunţat noul partid care se va numi Forţa Dreptei. Politicienii care i se alătură

Plecat din fruntea Partidului Național Liberal, fostul președinte Ludovic Orban și-a înființat propriul partid împreună cu parlamentarii care i-au rămas alături.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.