Românii din diaspora vor putea vota 3 zile și prin corespondență. Modificările adoptate

×
Codul embed a fost copiat

Este oficial. Vor fi 3 zile de vot în diaspora, la alegerile prezidenţiale de anul acesta. Românii din străinătate îşi vor putea exprima opţiunea şi prin corespondenţă, la fel ca la parlamentarele din 2016.

Mai mult decât atât, toţi cei aflaţi la cozi la secţiile de votare vor fi lăsaţi la urne până la miezul nopţii, în data scrutinului.

Parlamentarii au decis în timp record ca diaspora să poată vota timp de trei zile. Începând de vineri, de la ora 12:00, până duminică la 9 seara. Dar dacă vor fi în continuare oameni la coadă, după închiderea urnelor, aceştia vor fi lăsaţi să voteze până duminică la miezul nopţii.

Românii din diaspora vor putea să voteze şi prin corespondenţă şi la alegerile prezidenţiale, la fel ca la parlamentare. Cu o condiţie, însă: trebuie să se înscrie pe listele electorale cu până la 15 zile înainte, tocmai pentru a avea timp să primească prin poştă plicul cu buletinele de vot. Cu alte cuvinte, pentru primul tur din 10 noiembrie, ei se pot înscrie până în 25 octombrie.

Legea a avut parte de un consens politic aproape nemaîntâlnit în Parlament.

Citește și
Vot in diaspora
Cele trei variante prin care românii vor putea vota în diaspora. Când se adoptă legea

Tot pentru alegerile prezidenţiale ar trebui organizate mai multe secţii de votare în străinătate, în funcţie de numărul românilor aflaţi peste graniţă. Pentru asta însă, Ministerul de Externe ar trebui să ceară aceste cifre de la autorităţile străine.

Legea merge acum la promulgare, pe masa preşedintelui Klaus Iohannis.

 

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Legea privind votul în diaspora, adoptată în Senat. Cum pot vota românii
Legea privind votul în diaspora, adoptată în Senat. Cum pot vota românii

Românii din diaspora îşi vor alege preşedintele prin vot extins, pe o perioadă de 3 zile, sau prin corespondenţă.

Cele trei variante prin care românii vor putea vota în diaspora. Când se adoptă legea
Cele trei variante prin care românii vor putea vota în diaspora. Când se adoptă legea

Vor fi mai multe secţii de votare în străinătate, iar românii din diaspora vor putea să voteze anticipat, de vineri până în duminica alegerilor.

Comisia pentru votul în diaspora: Votul se va desfăşura pe parcursul a trei zile
Comisia pentru votul în diaspora: Votul se va desfăşura pe parcursul a trei zile

Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea, modificarea şi completarea propunerilor legislative în materie electorală a decis ca votul în diaspora să se desfăşoare în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică.

Soluţiile autorităţilor pentru votul din diaspora. De ce nu a funcţionat votul electronic
Soluţiile autorităţilor pentru votul din diaspora. De ce nu a funcţionat votul electronic

Românii din străinătate vor putea vota la alegerile prezidenţiale de la finalul anului mult mai repede şi mai uşor. Cel puţin asta promit parlamentarii, care şi-au propus ca până în iulie să vină cu o soluţie legislativă.

Recomandări
INS: Veniturile totale medii lunare în anul 2024 au crescut cu 15,3%, la 8.270 lei pe o gospodărie, faţă de 2023
INS: Veniturile totale medii lunare în anul 2024 au crescut cu 15,3%, la 8.270 lei pe o gospodărie, faţă de 2023

Veniturile totale medii lunare în fiecare gospodărie din România au ajuns, în anul 2024, în termeni nominali, la valoarea de 8.270 de lei (+15,3%), din care 84,8% au mers către cheltuieli, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică

Barometru: 56,4% dintre români cred că Nicuşor Dan va fi un preşedinte implicat în viaţa publică
Barometru: 56,4% dintre români cred că Nicuşor Dan va fi un preşedinte implicat în viaţa publică

Peste jumătate dintre români cred că Nicuşor Dan va fi un preşedinte mai degrabă implicat în viaţa publică, arată Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai.

Furtuna care a paralizat Capitala, explicată de ANM: Nu excludem complet posibilitatea ca evenimentul să se repete
Furtuna care a paralizat Capitala, explicată de ANM: Nu excludem complet posibilitatea ca evenimentul să se repete

Furtuna de luni din Capitală a fost cauzată de căldura extremă (32°C), umezeala crescută și instabilitatea atmosferică, explică Florinela Georgescu, director de prognoze al ANM.