Klaus Iohannis participă la reuniunea de la Paris organizată de Emmanuel Macron privind sprijinul acordat Ucrainei

klaus iohannis, emmanuel macron
AFP

Preşedintele Klaus Iohannis participă, luni, la Paris, alături de o serie de lideri aliaţi, la o reuniune de lucru privind războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi intensificarea eforturilor pentru continuarea sprijinului acordat Kievului.

Potrivit unui comunicat al istraţiei Prezidenţiale, reuniunea de nivel înalt este organizată de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.

Discuţiile vor viza evoluţia războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, implicaţiile acestuia asupra securităţii europene şi euroatlantice, precum şi identificarea opţiunilor pentru intensificarea asistenţei pentru Ucraina, precizează sursa citată.

Klaus Iohannis salută demersul preşedintelui z şi subliniază că unitatea şi solidaritatea comunităţii internaţionale în sprijinul acordat Ucrainei sunt esenţiale şi trebuie menţinute, se arată în comunicat.

Cu acest prilej, şeful statului român va reafirma poziţia constantă a României de susţinere multidimensională a Ucrainei atât timp cât va fi nevoie, mai transmite istraţia Prezidenţială, potrivit Agerpres.

Citește și
klaus iohannis, mark rutte
De ce Klaus Iohannis are șanse mici să ajungă șeful NATO. Marile puteri din Alianță care sunt de partea lui Mark Rutte
Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Cele două avantaje pe care le are Klaus Iohannis în cursa pentru șefia NATO. De ce Alianța ar prefera candidatura românului
Cele două avantaje pe care le are Klaus Iohannis în cursa pentru șefia NATO. De ce Alianța ar prefera candidatura românului

Președintele Klaus Iohannis va sta, luni, față în față, la Paris, cu liderii europeni, la scurt timp după ce s-a aflat că România le-a transmis aliaților că îl va propune la șefia NATO.

De ce Klaus Iohannis are șanse mici să ajungă șeful NATO. Marile puteri din Alianță care sunt de partea lui Mark Rutte
De ce Klaus Iohannis are șanse mici să ajungă șeful NATO. Marile puteri din Alianță care sunt de partea lui Mark Rutte

Olandezul Mark Rutte se află într-o poziţie puternică pentru a conduce NATO, deoarece SUA, Marea Britanie, Franţa şi Germania îl susţin. Totodată, numele lui Klaus Iohannis a fost vehiculat „în discuţii informale recente”.

Liderii din Occident, convocați de Macron la Paris. Scopul marii adunări din capitala Franței
Liderii din Occident, convocați de Macron la Paris. Scopul marii adunări din capitala Franței

Preşedintele z Emmanuel Macron organizează luni, la Paris, o reuniune în sprijinul Ucrainei cu liderii altor ţări, la doi ani de la declanşarea ofensivei ruse, a anunţat joi preşedinţia ză, relatează AFP.

Recomandări
Economistul-șef al BNR: Politicienii reinventează roata pentru a reduce deficitul. Statul de la care România se poate inspira
Economistul-șef al BNR: Politicienii reinventează roata pentru a reduce deficitul. Statul de la care România se poate inspira

Economistul-șef al BNR a criticat măsurile „originale” propuse pentru reducerea deficitului. El consideră că date fiind asemănările, România poate copia modelul polonez.

Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un fost elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO
Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un fost elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO

Zece persoane au murit, inclusiv suspectul, şi alte câteva au fost rănite într-un atac armat comis la o şcoală din oraşul Graz, în sudul Austriei, a declarat marţi Elke Kahr, primăriţa oraşului Graz, citată de agenţia de presă APA, relatează Reuters.

LIVE SCORE| România - Cipru, astăzi, de la 21:45, într-un meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Echipe probabile
LIVE SCORE| România - Cipru, astăzi, de la 21:45, într-un meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Echipe probabile

Echipa naţională joacă în compania Ciprului, marţi, de la ora 21:45, în preliminariile Cupei Mondiale. Meciul se dispută pe Arena Naţională.