Iohannis spune că vaccinarea va trebui să devină obligatorie pentru anumite categorii din domenii esenţiale

Klaus Iohannis
istraţia Prezidenţială

Klaus Iohannis a declarat, marţi, că vaccinarea anti-COVID-19 va trebui să devină obligatorie pentru anumite categorii din domenii esenţiale, în condiţiile în care pandemia evoluează şi numărul de infectări creşte, dând ca exemplu personalul medical.

"Nu este normal ca unii medici să dea mesaje anti-vaccin", a mai spus Iohannis, într-o discuţie cu jurnaliştii care îl însoţesc la New York la Adunarea Generală a ONU, relatează Agerpres.

În ceea ce priveşte restricţiile impuse de pandemia de COVID-19, el a arătat că acestea vor fi diferenţiate între persoanele vaccinate şi cele nevaccinate. În acest context, şeful statului a spus că certificatul de vaccinare este soluţia pentru mai puţine restricţii.

 

Iohannis: Trebuie să ne asigurăm cu toţii că restricţiile legate de COVID-19 nu amplifică încălcările drepturilor omului

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, în cadrul Adunării Generale a ONU, că statele membre trebuie să se asigure că restricţiile legate de pandemia de COVID-19 nu amplifică încălcările drepturilor omului.

Citește și
Ilie Bolojan
Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni

"Responsabilitatea principală pentru protecţia şi promovarea drepturilor omului revine statelor noastre. Trebuie să ne asigurăm cu toţii că restricţiile legate de COVID-19 nu amplifică încălcările drepturilor", a afirmat Iohannis în intervenţia naţională la Adunarea Generală a ONU.

Şeful statului a subliniat că România rămâne ferm angajată în promovarea şi protecţia drepturilor omului la nivel mondial.

"Ţara mea promovează imperativul combaterii discriminării şi a discursurilor instigatoare la ură, inclusiv a antisemitismului.
Am adoptat anul acesta prima Strategie Naţională a României pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură. România va continua să lucreze pentru atingerea acestor obiective, inclusiv prin urmărirea obţinerii unui mandat la Consiliul Drepturilor Omului pentru perioada 2023-2025", a spus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis conduce, de marţi până joi, delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, care se desfăşoară la New York.

Articol recomandat de sport.ro
Emma Răducanu își recunoaște punctele slabe: „Am tot avut aceste probleme”
Emma Răducanu își recunoaște punctele slabe: „Am tot avut aceste probleme”
Citește și...
Klaus Iohannis, la Adunarea Generală a ONU: „Trebuie să ne asigurăm că restricţiile nu amplifică încălcările drepturilor”
Klaus Iohannis, la Adunarea Generală a ONU: „Trebuie să ne asigurăm că restricţiile nu amplifică încălcările drepturilor”

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi noapte, în cadrul celei de 76-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, că pandemia ne-a schimbat fundamental modul de viaţă, dar ne-a oferit şi oportunităţi de a ne adapta şi de a face lucrurile mai bine.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei
Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei

Lovitură în instanță pentru ANAF. Curtea de Apel Brașov a decis că aplicarea unui TVA de 19% pentru cafea în industria Horeca este ilegală.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.