Gorghiu: Amânarea moţiunii pe justiţie, un abuz fără precedent al majorităţii PSD-ALDE

Alina Gorghiu
Agerpres

Senatorul PNL Alina Gorghiu, vicepreşedinte al Senatului, a declarat că decizia de amânare a dezbaterii la moţiunea simplă pe justiţie reprezintă "un abuz fără precedent" al majorităţii parlamentare PSD-ALDE.

"Ceea ce s-a întâmplat astăzi în Biroul Senatului este un abuz evident al majorităţii parlamentare PSD-ALDE. Vorbesc de stabilirea moţiunii simple pe justiţie şi dacă în interiorul Biroului Permanent al Senatului nu s-a ţinut cont de regulamentul Senatului, daţi-mi voie să vă citesc eu articolul din regulament, 166, care spune în felul următor: preşedintele Senatului stabileşte data dezbaterii moţiunii simple, care nu poate depăşi 6 zile de la data depunerii acesteia, înştiinţând guvernul asupra datei stabilite.

Astăzi (15 aprilie - n.r.) sunt mai bine de două săptămâni de la momentul depunerii de către PNL a moţiunii simple pe justiţie, intitulată 'Justiţia, victimă sigură în mâinile lui Tudorel Toader ', însă nu sunt doar două săptămâni de la depunere, vor mai fi încă două săptămâni, sau, cel puţin încă două săptămâni până vom avea ocazia să o dezbatem. Primul plen pe care Senatul României îl va avea este data de 6 mai. De astăzi, până pe data de 6 mai, cu excepţia zilei de astăzi, Senatul României, graţie unei decizii pe care majoritatea PSD-ALDE a luat-o, nu va mai avea activitate decât în comisii, nu va mai avea activitate în plen", a declarat Alina Gorghiu, luni, la finalul Biroului Permanent al Senatului, potrivit Agerpres.

Senatorul liberal a adăugat că este vorba de "un abuz fără precedent ca o majoritate parlamentară, în ciuda unor dispoziţii constituţionale, în ciuda unor dispoziţii regulamentare, să nu dezbată (...) o moţiune simplă".

"Moţiunile simple sunt pârghii pe care le Constituţia le prevede la îndemâna Opoziţiei pentru a dezbate o situaţie la ordinea zilei într-un domeniu de activitate. Justiţia are probleme care trebuie dezbătute, motiv pentru care am îndrăznit să depunem această moţiune simplă pe justiţie. Din păcate, Opoziţia este martorul unui şantaj reciproc între PSD-ALDE şi Tudorel Toader. (...) Este clar o problemă de calibrare, repet, a şantajului dintre Tudorel Toader şi PSD-ALDE, care din păcate duce la un abuz fără precedent al majorităţii PSD-ALDE în Senatul României. (...) Opoziţia este lipsită de acest instrument astăzi, nu ştiu foarte multe cazuri de amânare sine die a unei moţiuni simple, pentru că nu am garanţia că data de 6 mai va mai fi o dată la care moţiunea pe justiţie se va discuta şi le cer pe această cale să lămurească o problemă care a inflamat sistemul judiciar", a spus Gorghiu.

Citește și
Tudorel Toader
Tudorel Toader, despre moțiunea la adresa sa: "Nu mă cuprind emoţiile"

Ea a afirmat că demisia lui Tudorel Toader "este o necesitate care nu poate fi amânată încă 2-3 săptămâni doar din pricina faptului că nu s-au hotărât cum să-l schimbe fără să fie afectaţi în campania electorală".

"Un lucru este cert, noi vrem să-l schimbăm pe ministrul Tudorel Toader, însă dacă majoritatea parlamentară nu ne oferă posibilitatea unei dezbateri reale în Parlamentul României pe acest subiect, îi cer în mod public lui Tudorel Toader demisia", a declarat Gorghiu.

Senatorul liberal a adăugat că din cauza lui Toader este "un blocaj fără precedent în sistemul judiciar".

Întrebată ce decizie s-a luat, practic, în Biroul Permanent al Senatului pe tema moţiunii simple pe justiţie, ea a răspuns: "Să se amâne şi să se discute la Comitetul liderilor. (...) Comitetul liderilor a decis data de 6 mai, de principiu, pentru dezbaterea moţiunii simple pe justiţie".

"Propunerea, dacă nu mă înşel, a venit de la vicepreşedintele Claudiu Manda, dar e mai puţin important cine a făcut propunerea, cert este că majoritatea parlamentară PSD-ALDE a susţinut-o şi nu a simţit nevoia să motiveze această amânare”, a completat Gorghiu.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Votarea moţiunilor simple împotriva miniştrilor Justiţiei şi Finanţelor, amânată din nou
Votarea moţiunilor simple împotriva miniştrilor Justiţiei şi Finanţelor, amânată din nou

Moţiunea simplă "Justiţia, victimă sigură în mâinile lui Toader", iniţiată de PNL şi USR, care ar fi trebuit să fie dezbătută şi votată luni în plenul Senatului, a fost din nou amânată.

Tudorel Toader, despre moțiunea la adresa sa:
Tudorel Toader, despre moțiunea la adresa sa: "Nu mă cuprind emoţiile"

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că nu are emoţii cu privire la moţiunea simplă la adresa sa, care ar fi trebuit să fie dezbătută şi votată luni în Senat.

Moţiunea împotriva lui Tudorel Toader, amânată. Ce spune despre amnistie şi graţiere
Moţiunea împotriva lui Tudorel Toader, amânată. Ce spune despre amnistie şi graţiere

Dezbaterea şi votul asupra moţiunii simple „Justiţia - victimă sigură în mâinile lui Toader”, au fost amânate din lipsă de cvorum.

Ludovic Orban: Social-democraţii îl vor șantaja pe Tudorel Toader
Ludovic Orban: Social-democraţii îl vor șantaja pe Tudorel Toader

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că nu se aşteaptă ca PSD să susţină moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, apreciind că social-democraţii îl vor "şantaja" pe ministru.

Recomandări
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice

Israelul a atacat Iranul, vizând instalația nucleară de la Natanz și alte obiective legate de programele nucleare și de rachete balistice.

Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință
Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic
„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic

Agenția de informații israeliană Mossad a afirmat că a introdus ilegal rachete în Iran și a instalat roiuri de drone explozive înainte de atacul Israelului asupra țării.