Georgescu: Delegatia FMI are programata o intalnire la Presedintie, dar nu se stie CU CINE anume

×
Codul embed a fost copiat

Ministrul Finantelor, Florin Georgescu, a declarat ca in programul vizitei delegatiei FMI, BM si CE exista o intalnire cu presedintele Romaniei, dar a adaugat ca la acest moment nu se stie daca este vorba despre Crin Antonescu sau Traian Basescu.

El a fost intrebat de jurnalisti, intr-o conferinta de presa, daca delegatia Fondului Monetar International (FMI), aflata la Bucuresti, are in program si o intrevedere cu presedintele Romaniei.

"Au in program, intr-adevar, o intalnire la Presedintie cu domnul presedinte. intalnirea este mai la finalul misiunii, asa incat - eu spun din nou ca nu ma pricep la domeniul asta, constitutional, politic - va avea loc cu cine va fi la data respectiva la palatul in cauza, cu cine va fi acolo potrivit legii si deciziei Curtii Constitutionale", a spus Georgescu.

Prezent la conferinta de presa, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a tinut sa precizeze ca el poate raspunde la aceasta intrebare.

"Eu pot sa va raspund. Daca domnul Florin Georgescu nu este om politic, eu pot sa va raspund: cu domnul Crin Antonescu", a spus Constantin, totodata si lider al USL.

Citește și
victor ponta
Victor Ponta da asigurari Comisiei Europene ca Guvernul va respecta decizia CC privind referendumul
Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Indiferent de tabara politica, oficialii europeni cer politicienilor romani sa nu se mai certe
Indiferent de tabara politica, oficialii europeni cer politicienilor romani sa nu se mai certe

Oficialii europeni cer politicienilor de la Bucuresti sa inceteze disputele si sa colaboreze pentru stabilizarea situatiei politice, respectand democratia si statul de drept.

Victor Ponta da asigurari Comisiei Europene ca Guvernul va respecta decizia CC privind referendumul
Victor Ponta da asigurari Comisiei Europene ca Guvernul va respecta decizia CC privind referendumul

Premierul Victor Ponta i-a scris presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, pentru a-l asigura ca Guvernul roman va respecta decizia Curtii Constitutionale privind referendumul.

Rezultate finale, referendum 2012. 46,24% - prezenta la vot. 87,52 % au votat
Rezultate finale, referendum 2012. 46,24% - prezenta la vot. 87,52 % au votat "DA", iar 11,15 % "NU"

Biroul Electoral Central a anuntat rezultatele finale ale referendumului din 29 iulie. Astfel, prezenta la vot a fost de 46,24 %. Dintre cei care s-au prezentat la vot, 87,52 % au votat "DA" pentru demiterea lui Traian Basescu, iar 11,15 au votat "NU".

Recomandări
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României
Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României

Cristina Neagu își încheie astăzi, 8 iunie 2025, cariera de handbal printr-un meci de retragere organizat în onoarea sa.