Florin Cîțu: Să-ţi fie teamă să ai o opţiune. Asta nu este liberalism, e dictatură

Florin Cîţu
Agerpres

Premierul Florin Cîţu, candidat la preşedinţia Partidului Naţional Liberal, spune că în PNL s-a ajuns "să îţi fie teamă să ai o opţiune", iar aceasta este "dictatură".

El participă la Conferinţa de alegeri de la Organizaţia PNL Sector 2, anunţând că o susţine pentru funcţia de preşedinte al filialei pe Monica Anisie.

"Monica, a venit rândul meu să te sprijin pe tine. Tu m-ai susţinut din primul moment în care mi-am anunţat candidatura şi aş vrea, cu permisiunea ta, să le spun oamenilor prin ce ai trecut atunci, pentru că ţi-a fost teamă să vii la acea poză, să vii lângă mine, ţi-a fost teamă de repercusiuni. Aşa am ajuns în Partidul Naţional Liberal - să-ţi fie teamă să ai o opţiune, să-ţi fie teamă să spui public că vrei să ai o opţiune, opţiunea ta. Asta nu este liberalism, asta e dictatură", i s-a adresat Cîţu fostului ministru al Educaţiei, potrivit Agerpres.

Florin Cîţu le-a transmis liberalilor prezenţi că, "indiferent de opţiune", ei sunt colegii lui.

"Dragi colegi, voi toţi sunteţi pentru mine, indiferent de opţiune, colegii mei, nu sunteţi lichele şi nu sunteţi trădători. Voi sunteţi toţi colegii mei, indiferent de care va fi rezultatul în 25 septembrie sau astăzi, pentru că noi suntem până la urmă liberali, iar liberalismul înseamnă să ai opinii diferite, să respecţi opinia celorlalţi", a arătat premierul.

Citește și
Cîțu se laudă că răniții de la Petromidia vor fi transferați în străinătate datorită intervenției sale
Răniții de la Petromidia vor fi transferați în străinătate. Ce spune premierul Cîțu

El a reiterat că alegerile din 25 septembrie sunt "despre viitorul PNL".

"Ca să însemne ceva trebuie să avem curajul să ne uităm în trecut să vedem ce n-a mers bine şi ce nu merge bine. Să corectăm, pentru că dacă băgăm sub preş acolo o să rămână şi în 2024 iarăşi o să ne lamentăm şi atunci n-o să mai avem preşedintele Klaus Iohannis să facă un parteneriat cu noi, să avem guvern şi premier. Nu, pentru că trebuie să recunoaştem că astăzi suntem aici datorită acestui parteneriat", a apreciat Florin Cîţu.

Totodată, el a subliniat că este nevoie ca liberalii să se uite în trecut. "Să ne uităm să vedem că Partidul Naţional Liberal nu este cel mai mare partid din România, politic, să ne uităm să vedem că am pierdut din electoratul nostru de dreapta", a mai spus Florin Cîţu.

Premierul a susţinut că liberalii au pierdut o parte din electorat pentru că nu au făcut reforma istraţiei publice "de teamă" că vor pierde electoral.

"Am spus că vom face reforma salarizării, în care să legăm venitul de performanţă. Nu am făcut-o pentru că ne era teamă că vom pierde electoral. Reforma companiilor de stat - nici acolo n-am putut să facem, că ne era teamă că vom pierde electoral. Subvenţii, pomeni electorale, pe toate le-am păstrat, le-am crescut. De ce? Ne era teamă că pierdem electoral. A venit şi votul. Noi am pierdut electoral, pentru că am pierdut electoratul de dreapta. Ceilalţi şi-au păstrat electoratul", a spus prim-ministrul.

Cîţu a spus, în acest context, că "să intri în competiţie cu PSD pe populisme e o competiţie pe care o pierzi de la început". "Nu vom mai face aşa ceva niciodată. Ne ţinem de reforme", a promis el.

"Luptăm până în 2024 cu PSD, cu cei din interior care vor să se alăture PSD şi ne vom bate cu toţi ca să facem PNL cel mai mare partid politic din România", a transmis premierul.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Lupta pentru șefia PNL. Cîțu se vede deja câștigător, iar Orban invocă Biblia și pe Ronaldo
Lupta pentru șefia PNL. Cîțu se vede deja câștigător, iar Orban invocă Biblia și pe Ronaldo

Mai încrâncenaţi ca niciodată, liberalii îşi aleg în această vară liderii de organizaţii, iar în toamnă, şeful de partid.

Răniții de la Petromidia vor fi transferați în străinătate. Ce spune premierul Cîțu
Răniții de la Petromidia vor fi transferați în străinătate. Ce spune premierul Cîțu

Cei doi pacienți cu arsuri grave în urma exploziei de la Petromidia vor fi transferați în străinătate pentru tratament. Anunțul a fost făcut de premierul Florin Cîțu, care spune că în urma intervenției sale va fi făcut transferul cel mai probabil luni.

Cîţu, despre fondurile pentru PNDL: De promisiuni s-au săturat cu toţii, românii vor fapte
Cîţu, despre fondurile pentru PNDL: De promisiuni s-au săturat cu toţii, românii vor fapte

Premierul Florin Cîţu a afirmat, sâmbătă, într-o declaraţie de presă susţinută la Iaşi, că facturile pentru proiectele derulate prin Planul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) vor fi plătite la timp.

Recomandări
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

Partidele nu reușesc să se pună de acord pe măsurile fiscale. PSD anunță că nu intră la guvernare dacă va crește TVA
Partidele nu reușesc să se pună de acord pe măsurile fiscale. PSD anunță că nu intră la guvernare dacă va crește TVA

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

LIVE SCORE| România - Cipru, astăzi, de la 21:45, într-un meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Echipele de start
LIVE SCORE| România - Cipru, astăzi, de la 21:45, într-un meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Echipele de start

Echipa naţională joacă în compania Ciprului, marţi, de la ora 21:45, în preliminariile Cupei Mondiale. Meciul se dispută pe Arena Naţională.