Emil Boc: „Numirea unui prefect UDMR la Cluj, un gest de sfidare fără precedent”

emil boc

Primarul muncipiului Cluj-Napoca Emi Boc califică numirea unui prefect UDMR ca fiind un gest de sfidare fără precedent al conducerii PNL faţă de organizaţia PNL Cluj.

„Ce să zic? E fără cuvinte. E un gest de sfidare fără precedent al conducerii PNL faţă de organizaţia PNL Cluj. Eu am fost preşedinte al acestui partid din 2005 până în 2012, 7 ani de zile, dar niciodată Clujul n-a fost umilit, ca de altfel, niciodată, ca preşedinte de partid, n-am umilit organizaţiile politice care au adus scor politic la partid. Iar Clujul, că le place unora, că nu le place, a adus cele mai multe voturi în zestrea generală a PNL la toate alegerile. Deci organizaţia care aduce cele mai multe voturi pur şi simplu a fost umilită şi asta e o palmă dată tuturor colegilor mei din PNL care au muncit cu bună credinţă, ne-am străduit să ne facem datoria la toate tipurile de alegeri, iar conducerea centrală a partidului ne-a sfidat. Asta este în politică câteodată, dar asta doare. S-au trecut nişte linii roşii la Cluj în relaţia dintre conducerea centrală şi PNL Cluj. Asta este vocea unanimă a tuturor colegilor. Este cruda realitate pe care o trăim”, a declarat Emil Boc la Napoca Live, întrebat în legătură cu numirea unui prefect UDMR la Cluj, transmite news.ro.

Boc a subliniat că îl interesează respectarea în integralitate a legii de către noul prefect şi mai ales repectarea tuturor simbolurilor naţionale şi că legat de aceste aspecte nu are de gând să tolereze nici cel mai mic derapaj.

Tasnádi István Szilárd a fost numit miercuri prefect al judeţului Cluj, postul revenind UDMR, conform negocierilor din coaliţie.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Parlamentul a aprobat eliminarea pensiilor speciale ale senatorilor și deputaților. UDMR nu a votat
Parlamentul a aprobat eliminarea pensiilor speciale ale senatorilor și deputaților. UDMR nu a votat

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a decis, miercuri, eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

UDMR îi cere unui deputat de-al său să-și dea demisia, după cum a promis înainte de alegeri. ”Așa ceva este inacceptabil”
UDMR îi cere unui deputat de-al său să-și dea demisia, după cum a promis înainte de alegeri. ”Așa ceva este inacceptabil”

UDMR așteaptă ca Norbert Apjok, deputatul său din Maramureș, să își dea demisia din Parlament, după cum a promis înainte de alegeri, considerând că acesta și-a înșelat alegătorii și conducerea formațiunii.

Recomandări
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”

Statele Unite consideră că amenințarea Rusiei de a răspunde la Operațiunea „Pânza de păianjen” a Ucrainei nu a fost încă pusă în aplicare cu seriozitate și că răspunsul va fi cel mai probabil un atac la scară largă, cu ținte multiple, scrie Reuters.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.