Elena Lasconi: Statul român ne datorează răspunsuri privind anularea alegerilor prezidenţiale

Elena Lasconi
Inquam Photos / George Calin

Statul român le "datorează răspunsuri" cetăţenilor după anularea de către Curtea Constituţională a României (CCR) a alegerilor prezidenţiale, a declarat, luni, preşedinta USR, Elena Lasconi.

 

"Acum fix o lună, alegerile prezidenţiale din România erau anulate. Nici astăzi nu ştim exact de ce! Decizia CCR de acum o lună ne-a împărţit în două tabere: unii care au răsuflat uşurat şi spun că era singura soluţie pentru a păzi democraţia şi noi, ceilalţi, cei care au atras atenţia că am avut de-a face cu un gest brutal, contrar democraţiei şi care poate avea efecte majore pe termen lung", a scris Lasconi pe Facebook.

În opinia acesteia, "statul român ne datorează răspunsuri şi nu le-a dat nici după o lună".

Ea arată că în prezent nu există un calendar pentru organizarea unor noi alegeri prezidenţiale.

"Avem nevoie să ştim de ce au fost anulate alegerile. Dacă s-a întâmplat ceva atât de grav încât a fost anulat un scrutin prezidenţial, cum de nimeni nu e vinovat cu nimic? Cum de nu avem responsabili pentru asta? Klaus Iohannis şi cei de la vârful statului român ne datorează explicaţii. Nici azi nu avem fixat un calendar pentru alegeri", scrie Lasconi.

Citește și
elena lasconi
Elena Lasconi, despre Crin Antonescu: ”Cu tot respectul, dar nu este altceva decât o marionetă”

Lasconi face referire la preşedinţii PSD şi PNL.

"Mă întreb de ce, în condiţiile în care de fiecare dată când am stat faţă în faţă cu Marcel Ciolacu şi cu Ilie Bolojan, au spus răspicat că aceste alegeri sunt o prioritate pentru România. Mi-au cerut mie să mă retrag din această cursă. Asta a fost, de fapt, prioritatea lor! Am spus-o şi o repet: nu a fost şi nu este despre mine. Este despre noi toţi! Democraţia este fragilă şi trebuie apărată în fiecare zi. Orice derapaj are consecinţe", subliniază Elena Lasconi.

În acest context ea le cere "celor care şi-au asumat această decizie fără precedent să iasă şi să ne explice tuturor ce joc au făcut".

"Să explice, să ne ceară scuze şi să plece. România nu este o moşie pe care ei sunt vătafi! România este un stat democratic, în care cetăţenii merită respect!", completează preşedinta USR.

Curtea Constituţională a decis, pe 6 decembrie, anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidenţiale.

Practic, în urma acestei decizii, au fost anulate rezultatele din primul tur, iar alegerile prezidenţiale se reiau de la zero.

Calendarul acestui nou scrutin urmează să fie stabilit de Executiv. 

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Bolojan, despre mesajul lui Lasconi: Am încercat să nu înjur pe cineva gratuit şi apoi să-i cer a doua zi să mă susţină
Bolojan, despre mesajul lui Lasconi: Am încercat să nu înjur pe cineva gratuit şi apoi să-i cer a doua zi să mă susţină

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a reacționat, duminică, la mesajul liderului USR Elena Lasconi, care a spus că miza negocierilor pentru formarea coaliţiei de guvernare nu au fost interesul României.

Elena Lasconi, despre Crin Antonescu: ”Cu tot respectul, dar nu este altceva decât o marionetă”
Elena Lasconi, despre Crin Antonescu: ”Cu tot respectul, dar nu este altceva decât o marionetă”

Președintele USR, Elena Lasconi, a reacționat, duminică, după anunțul surprinzător al lui Crin Antonescu, privind suspendarea candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 2025.

Lasconi iese la atac: „PSD și PNL nu au înţeles nimic din votul românilor. Nu taie nimic de la speciali, ci doar de la popor”
Lasconi iese la atac: „PSD și PNL nu au înţeles nimic din votul românilor. Nu taie nimic de la speciali, ci doar de la popor”

Preşedinta USR, Elena Lasconi, îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de faptul că nu a înţeles mesajul transmis de români la alegeri şi că "nu vrea deloc să facă curat în ograda specialilor".

Elena Lasconi: România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane, care fac aceleaşi lucruri
Elena Lasconi: România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane, care fac aceleaşi lucruri

Preşedintele USR, Elena Lasconi, afirmă, luni seară, după învestirea noului Guvern, că ”România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane, care fac aceleaşi lucruri”.

Lasconi, după consultările cu Iohannis: ”Nu are legitimitatea de a mai sta în vârful statului”. ”Suntem în război hibrid”
Lasconi, după consultările cu Iohannis: ”Nu are legitimitatea de a mai sta în vârful statului”. ”Suntem în război hibrid”

Elena Lasconi a declarat după consultările de la Cotroceni că Iohannis ”nu are legitimitatea morală, nici legală de a mai sta în vârful statului român”. Președinta USR i-a cerut lui Klaus Iohannis să-și dea demisia.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.