Cîţu, despre Orban: Sper că era o declaraţie la supărare; pe mine m-au votat şi pentru parteneriatul cu Iohannis

Florin Cîtu
Pro TV

Premierul Florin Cîţu a declarat, duminică, faptul că îi va da posibilitatea lui Ludovic Orban să-şi clarifice poziţia cu privire la declaraţia conform căreia nu mai există parteneriat între el și președintele Klaus Iohannis.

Liderul liberalilor, premierul Florin Cîţu, a declarat duminică, înainte de începerea Consiliului Naţional al PNL, că îi va da posibilitatea lui Ludovic Orban să-şi clarifice poziţia, în primul Birou Executiv al partidului, cu privire la declaraţia pe care a făcut-o sâmbătă, potrivit căreia între el şi preşedintele Klaus Iohannis "nu mai există niciun parteneriat".

"Aseară am văzut o declaraţie a domnului Ludovic Orban la plecare. Eu sper că era o declaraţie la supărare. Pentru că pe mine m-au votat membrii PNL în majoritate covârşitoare şi pentru parteneriatul cu preşedintele Klaus Iohannis. Aşa că, în primul BEx, eu voi cere domnului Ludovic Orban să-şi clarifice această poziţie, ce vrea să spună. Eu cred că a fost o poziţie spusă la supărare, pentru că planurile noastre de viitor sunt strâns legate de parteneriatul cu preşedintele Klaus Iohannis. Aşa că, în următorul BEx, îi voi da posibilitatea domnului Ludovic Orban să-şi clarifice această poziţie. Dacă nu, o clarificăm noi pentru el", a precizat Cîţu.

Întrebat dacă va propune excluderea lui Orban din partid, Cîţu a reiterat că îi va cere fostului preşedinte al PNL să explice ce a vrut să spună prin acea declaraţie.

"Nu am spus aşa ceva, am spus doar să vină să ne explice ce a vrut să spună cu acea exprimare, când a spus că nu mai există un parteneriat, pentru că PNL şi această conducere are un parteneriat cu preşedintele Klaus Iohannis", a precizat Cîţu.

Citește și
Ilie Bolojan
Ilie Bolojan: Scăderea deficitului la 7% în 2025, aproape imposibilă. Când ar putea fi anunțate noile măsuri fiscale

Ludovic Orban a anunţat sâmbătă, la finalul Congresului PNL, că va demisiona din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi că între el şi şeful statului Klaus Iohannis "nu mai există niciun parteneriat".

"Demisia mea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor va fi luni pe masa preşedintelui ales, Florin Cîţu", a declarat Orban după anunţarea rezultatelor de la alegerile pentru funcţia de lider al PNL.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Orban, după ce a pierdut alegerile din PNL: Între mine și Iohannis nu mai e niciun parteneriat
Orban, după ce a pierdut alegerile din PNL: Între mine și Iohannis nu mai e niciun parteneriat

Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, după ce a pierdut alegerile pentru un nou mandat la conducerea PNL, că îl felicită pe premierul Florin Cîţu pentru victorie şi a anunţat că nu va mai avea niciun fel de parteneriat cu preşedintele Klaus Iohannis.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.