Ciolacu: Le cer profesorilor să-şi facă meseria, aşa cum trebuie să o facă. Legea salarizării va reflecta și performanţa

Marcel Ciolacu
Agerpres

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că legea salarizării va cuprinde un sistem conform căruia salariile vor reflecta performanţa profesorilor.

Precizările au fost făcute, marţi, la Palatul Victoria, cu ocazia ceremoniei de semnare a unor contracte finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru achiziţionarea de microbuze electrice destinate transportului elevilor.

"Simpla prezenţă în clasă nu este suficientă. Este nevoie de implicare în clasă, nu la meditaţii, şi de îndrumare a tinerilor, astfel încât inclusiv din şcoală aceştia să plece cu baze solide de cunoştinţe şi cu un sistem de valori bine definit. Nu cer niciunui profesor să facă lucruri imposibile. Sunt perfect conştient şi de limitările existente încă în sistemul nostru de învăţământ. Le cer însă profesorilor să-şi facă meseria aşa cum trebuie să o facă şi nu am glumit când am spus că noua lege a salarizării va cuprinde un sistem prin care salariile vor reflecta, în mod concret, nu doar respectul cuvenit meseriei, dar şi performanţa. Profesorii care muncesc, care îşi fac corect meseria, trebuie şi vor fi răsplătiţi", a afirmat premierul Ciolacu, citat de Agerpres.

El a menţionat că a discutat cu profesorii în perioada protestelor şi că au fost găsite "soluţiile corecte, nu doar pentru a reda demnitatea acestei profesii, dar şi pentru a recompensa la adevărata valoare munca depusă" în formarea noilor generaţii.

"Statul, prin guvernul pe care îl conduc, a înţeles foarte bine cât de importantă este educaţia, dacă vrem să avem un viitor, dacă vrem ca România să crească în continuare. De aceea, investiţiile masive în infrastructura şcolară şi în procesul didactic, asigurarea accesului pentru toţi elevii, extinderea sistemului de învăţământ tehnologic dual au fost prioritate pentru noi. Însă vă spun cu mâna pe inimă, aştept şi de la reprezentanţii sistemului de educaţie să întoarcă tot acest efort. Nu pentru mine, Marcel Ciolacu, nu pentru Guvernul României, pe care îl conduc vremelnic în acest moment, ci pentru tinerii români", a spus premierul.

Citește și
Ilie Bolojan
Ilie Bolojan: Scăderea deficitului la 7% în 2025, aproape imposibilă. Când ar putea fi anunțate noile măsuri fiscale

De asemenea, Marcel Ciolacu a reamintit că, potrivit programului de guvernare, educaţia reprezintă o prioritate şi a menţionat că România "poate creşte doar prin educaţie", prin tineri pregătiţi, în funcţie de cerinţele pieţei muncii.

"Este de datoria noastră să asigurăm condiţii decente pentru a învăţa tuturor elevilor, indiferent de locul unde s-au născut: la ţară sau la oraş, într-o zonă mai mult sau mai puţin dezvoltată economic. Este tot de datoria noastră să îi îndrumăm pentru a alege o carieră aici, în România. Doar aşa tinerii vor prefera să rămână, vor alege să îşi construiască un viitor aici", a specificat prim-ministrul.

Totodată, premierul Marcel Ciolacu a menţionat că luni, în prima zi a acestui an şcolar, a fost la una dintre şcolile din Bucureşti care au un sistem de învăţământ tehnologic dual bine dezvoltat. El a mai adăugat că îşi doreşte ca acest model de implicare a autorităţilor locale în educaţie să fie extins şi în zone mai puţin dezvoltate, nu doar în marile centre urbane.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Ilie Bolojan: Scăderea deficitului la 7% în 2025, aproape imposibilă. Când ar putea fi anunțate noile măsuri fiscale
Ilie Bolojan: Scăderea deficitului la 7% în 2025, aproape imposibilă. Când ar putea fi anunțate noile măsuri fiscale

În timp ce negocierile pentru un nou executiv se prelungesc, Ilie Bolojan a declarat că orice Guvern va veni și, indiferent de premierul care îl va conduce, vor urma măsuri dure, dar necesare.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Culisele negocierilor PSD-PNL-USR-UDMR. Viitorul premier e o nebuloasă, iar „PSD vine cu propuneri absolut revoltătoare”
Culisele negocierilor PSD-PNL-USR-UDMR. Viitorul premier e o nebuloasă, iar „PSD vine cu propuneri absolut revoltătoare”

Funcția de premier e o provocare prea mare pentru partidele din coaliție, și după situația economică dezastruoasă a României, nimeni nu ar vrea să și-o asume, susțin surse apropiate negocierilor dintre partide.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.