Cazul Kovesi. Băsescu: "Nu are limită de timp. Preşedintele poate să reflecteze oricât are nevoie"

Traian Basescu, Klaus Iohannis

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, miercuri, că şeful statului "nu are limită de timp" pentru a pune în aplicare decizia CCR în cazul Kovesi şi "poate să reflecteze oricât are nevoie" înainte de a lua o hotărâre în această speţă.

"Nu are limită de timp. Preşedintele poate să reflecteze oricât are nevoie", a afirmat Traian Băsescu la România Tv, potrivit Agerpres.

Fostul președinte al României a fost întrebat dacă, după decizia CCR şi publicarea acesteia în Monitorul Oficial, şeful statului este obligat să o demită pe Laura Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA.

El a adăugat că imaginea unui preşedinte care ar tergiversa o astfel de decizie este "la fel ca imaginea instanţelor care nu pun în aplicare deciziile CCR sau ca imaginea Parlamentului, deci România".

Întrebat dacă, în opinia sa, Klaus Iohannis va utiliza această tactică, Băsescu a spus că nu ştie, dar a adăugat: "Prin decizia CCR se produce următorul lucru: practic, parchetele intră, din nou, sub control politic".

Citește și
proteste
Filmul protestelor din toată țara, după decizia CCR. ”Democrația a murit în România”

"Adică ministrul Justiţiei este numit de un partid, el va sta în funcţie atât timp cât, printre altele, face servicii şi partidului. Orice procuror şef de structură la nivel naţional va şti că, dacă nu face frumos, este zburat la partid, pentru că, altfel, ministrul Justiţiei face propunere la preşedinte şi, dacă ne luăm după decizia de azi şi după zicerile domnului Tăriceanu, preşedintele, care e decorativ, este obligat să semneze un decret. Unde credeţi că ne aflăm - preşedintele decorativ care semnează decrete la ordinul ministrului? Deci, cred că este o eroare fundamentală care demolează pur şi simplu Instituţia prezidenţială. Noi poate ne bucurăm astăzi pentru că nu o simpatizăm sau nu o mai simpatizăm pe doamna Kovesi, dar implicaţiile pentru funcţionarea statului sunt majore", a subliniat liderul PMP.

În percepţia sa, prin decizia luată, "CCR a spus că preşedintele României, începând de azi, intră sub autoritatea ministrului Justiţiei".

Conform lui Băsescu, "teoria, absolut hilară, că preşedintele ar avea doar un rol ceremonial, pe care o vântură domnul Tăriceanu şi alţii ca el, este ridicolă".

"Preşedintele României nu are rol ceremonial, ci executiv", a punctat Traian Băsescu.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Citește și...
Tăriceanu: ”Șefa DNA să demisioneze. Ambasada SUA nu are ce să spună”
Tăriceanu: ”Șefa DNA să demisioneze. Ambasada SUA nu are ce să spună”

Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, ar fi trebuit să demisioneze după decizia CCR care o vizează.

Filmul protestelor din toată țara, după decizia CCR. ”Democrația a murit în România”
Filmul protestelor din toată țara, după decizia CCR. ”Democrația a murit în România”

Decizia judecătorilor Curții Constituționale, care îi cer președintelui Klaus Iohannis să o revoce din funcție pe șefa DNA, a dus la proteste miercuri seară în capitală și în alte orașe din țară.

Toader: Poate exista
Toader: Poate exista "o decizie la nivel politic" dacă Iohannis nu respectă hotărârea CCR

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat miercuri că "poate exista o decizie la nivel politic", dacă preşedintele Klaus Iohannis nu va respecta hotărârea Curţii Constituţionale a României referitoare la procurorul-şef al DNA.

Analisti, despre cererea CCR de revocare a lui Kovesi: ”Consecintele sunt importante”
Analisti, despre cererea CCR de revocare a lui Kovesi: ”Consecintele sunt importante”

Curtea Constituţională îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să o revoce din funcţie pe şefa DNA, Codruța Kovesi.

Recomandări
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump
Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump

Nicușor Dan a transmis la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice cu SUA, că România este pregătită să lucreze împreună cu Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului strategic.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.