Blocaj în coaliţie pe comasarea alegerilor. PSD și PNL nu s-au înțeles la negocieri. Alegerile ar urma să aibă loc la termen

×
Codul embed a fost copiat

Politicienii din coaliția de guvernare nu au ajuns luni seară la un consens în privința calendarului electoral al acestui an. Liderii de la PSD și PNL au discutat variantele de comasare a alegerilor.

Potrivit unor surse, PSD ar fi pus condiția ca partidul lui Marcel Ciolacu să fie cel care nominalizează candidatul la șefia țării.

Luni seara, discuțiile au parcus mai multe etape, s-au blocat de mai multe ori și s-au suspendat în mai multe rânduri, pentru ca până la urmă să se suspende, cel puțin până la sfârșitul acestei săptămâni.

În acest moment, social-democrații spun că vom avea alegeri la termen, așa cum prevede calendarul electoral, astfel că vom merge la urne de patru ori în acest an.

La sfârșitul săptămânii ar mai trebui să aibă loc o ultimă discuție în privința comasării alegerilor din acest an.

Citește și
Ultimul scenariu de comasare a alegerilor, în discuții: europarlamentare cu locale. Așa crește prezența la vot
Ultimul scenariu de comasare a alegerilor, în discuții: europarlamentare cu locale. Așa crește prezența la vot

Fiecare dintre cele două formațiuni aflate la guvernare a intrat la discuții de pe poziții de forță. Liberalii au spus că sunt de acord cu comasarea europarlamentarelor - ce ar trebui să aibă loc în luna iunie - cu alegerile locale, programate în septembrie.

Însă liberalii nu au vrut un calendar complet al întregului an, așa cum au solicitat cei de la PSD.

Social-democrații au insistat că trebuie să știm și când vor avea loc localele, și când vor avea loc europarlamentarele, eventual dacă acestea vor fi comasate, organizate împreună cu prezidențialele.

De aici s-a ajuns la un blocaj, iar social-democrații nu au mai apucat să spună că își doresc ca liberalii să le susțină un candidat la șefia țării.

Totul s-a terminat fără să avem o înțelegere în acest moment. Cel mai probabil ... vom avea alegeri la termen.

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Citește și...
Conținutul politic nu va mai fi recomandat de Instagram și Threads. Nu se știe cum va fi diferențiat conținutul
Conținutul politic nu va mai fi recomandat de Instagram și Threads. Nu se știe cum va fi diferențiat conținutul

Într-un an cu foarte multe alegeri în întreaga lume, două dintre platformele Meta nu vor mai promova în feed-urile personalizate conţinutul ce are legătură cu politica.  

Ultimul scenariu de comasare a alegerilor, în discuții: europarlamentare cu locale. Așa crește prezența la vot
Ultimul scenariu de comasare a alegerilor, în discuții: europarlamentare cu locale. Așa crește prezența la vot

Coaliția de guvernare discută un nou scenariu de comasare a celor cinci runde de alegeri programate în acest an.

O comasare a două tipuri de alegeri ar aduce o o economie de 1 miliard de lei la buget. În 2024 sunt cinci scrutine
O comasare a două tipuri de alegeri ar aduce o o economie de 1 miliard de lei la buget. În 2024 sunt cinci scrutine

Într-un an în care românii sunt așteptați la urne de cinci ori, coaliția discută comasarea a măcar două dintre scrutine.

Kelemen Hunor: Singura posibilitate de comasare a alegerilor în 2024 este parlamentarele cu prezidențialele
Kelemen Hunor: Singura posibilitate de comasare a alegerilor în 2024 este parlamentarele cu prezidențialele

Alegerile pot fi comasate anul viitor, dar numai cele prezidențiale și parlamentare, consideră Kelemen Hunor, președintele UDMR. În 2024 sunt prevăzute patru runde de alegeri, astfel că este un an „super-electoral”.

PNL vrea comasarea alegerilor generale cu cele locale, susținând că ”cetăţenii îşi doresc” asta. PSD și USR spun ”nu”.
PNL vrea comasarea alegerilor generale cu cele locale, susținând că ”cetăţenii îşi doresc” asta. PSD și USR spun ”nu”.

PNL va propune coaliţiei de guvernare reducerea numărului de alegeri de anul viitor, printr-o variantă de comasare care să fie permisă de lege, a anunțat preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă.  

Recomandări
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump
Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump

Nicușor Dan a transmis la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice cu SUA, că România este pregătită să lucreze împreună cu Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului strategic.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.