Armand Goşu: „Călin Georgescu nu cred că este creaţia ruşilor. Mai degrabă a ieşit din spuma serviciilor româneşti”

Călin Georgescu la Judecătoria Sectorului 1
Inquam Photos / George Calin

Istoricul Armand Goșu susține că presupusa conspirație a generalului de 101 ani cu Ambasada Rusiei este o diversiune și că adevărata amenințare era o lovitură de stat pregătită de structuri din serviciile militarizate, neafectate de anchetele DIICOT.

Povestea cu generalul de 101 ani care conspira cu Ambasada Rusiei e praf în ochi, în realitate lovitura de stat care se pregătea în decembrie 2024 venea de la structuri din serviciile militarizate care n-au fost atinse de anchetele DIICOT, afirmă istoricul Armand Goşu, expert în sovietologie şi rusologie, într-un interviu pentru News.ro. Călin Georgescu este un personaj ieşit din spuma serviciilor secrete româneşti, foarte probabil încă activ – dovadă că arhivele au fost curăţate de documentele care-l privesc, adaugă istoricul.

Situaţia din România e foarte gravă, e clar că mercenarii lui Potra nu puteau pleca în Africa fără ca serviciul de informaţii al Armatei să ştie, dar mai mult decât atât: ei au acţionat în zona de influenţă a Rusiei, iar acest lucru nu se putea întâmpla dacă nu ar fi existat nişte înţelegeri prealabile cu GRU, explică Armand Goşu.

Aceste imixtiuni şi practici ale serviciilor secrete, dintre care SIE şi cel al Armatei sunt nereformate, au făcut ca ţara noastră să ajungă la starea actuală, cu o democraţie hibridă la nivelul Serbiei şi Turciei, care nu sunt membre UE. Lucrurile nu se vor remedia nici după alegeri, legislaţia nu se va modifica, controlul civil asupra serviciilor secrete nu se va face, acest lucru apropiindu-ne mai mult de Moscova decât de Bruxelles, Berlin ori Paris, mai afirmă istoricul.

„La Revoluţie, dosarele Securităţii au fost luate de Armată. Asta probabil explică şi de ce nu avem dosarul lui Georgescu. Cred că Armata a curăţat acele dosare. Asta sugerează că Georgescu a fost activ după 1990, poate este activ în continuare! Conspirat, deplin conspirat, acoperit, dar implicat în diverse operaţiuni de astă-dată politice“, a spus Goșu.

Citește și
calin georgescu
De ce a respins CEDO cererea lui Călin Georgescu privind anularea primului tur la prezidențiale. Răspunsurile Curții Europene

„Au mai fost cazuri. Nu e România primul caz, iar interpretarea asta cu comunicat de susţinere pentru Georgescu este eronată, pentru că miza acestui comunicat e alta, nu e Georgescu. Pe ei nu-i interesează Georgescu, Popescu, Călinescu. Pe ei îi interesează inducerea haosului în Europa! Obiectivul lor e acela de a destabiliza Europa, Uniunea Europeană în primul rând. Pentru că în momentul ăsta, dacă vă uitaţi, Rusia – SVR, Narîşkin, Ministerul de Externe, ministrul Lavrov – se aliniază la poziţiile americane! Asta este lectura mea – poate e greşită! – pentru comunicatul SVR. Dacă vă uitaţi pe pagina unde e şi comunicatul privind România, o să vedeţi că sunt şi alte comunicate, privind alte ţări, care sunt în aceeaşi manieră”, a adăugat Goșu.

„Deci este un instrument propagandistic care e utilizat destul mult de Ministerul de Externe şi de către spionajul rusesc, mai ales în ultimii ani. Dar miza e alta. Acesta e un comunicat împotriva Uniunii Europene! Persoana vizată de acest comunicat este Von der Leyen (preşedinta Comisiei Europene – n. red.), iar Uniunii Europene i se atrage atenţia, dacă citiţi ultimul paragraf, să nu cumva să încerce înlăturarea lui Viktor Orban (premierul Ungariei – n. red.). Pentru că Viktor Orban e o piesă importantă pentru Kremlin, din perspectiva Rusiei şi nu doar a Rusiei, ci şi a Statelor Unite şi a lui Trump personal! Putin, Trump au o relaţie specială cu Orban”, a subliniat istoricul.

„O să asistăm în continuare, în următoarele săptămâni şi luni, atât la americani, cât şi din partea ruşilor, la poziţionări similare sau apropiate pe dosare importante. România a fost printre primele dosare. De ce? Pentru că Musk în fiecare zi aduce vorba de România în postările sale, DJ Vance (vicepreşedintele SUA – n. red.) la München a vorbit despre România. De ce fac asta liderii americani? Nu pentru că apără principiile democraţiei reale, ci pentru ca să lovească cu măciuca numită România în Uniunea Europeană, în Von der Leyen, în Comisia Europeană. Asta este miza acestui comunicat. Asta este lectura pe care v-o propun eu!”, e de părere Goșu.

„Georgescu are un trecut atipic pentru tipul uman pe care-l utilizează ruşii”

„Georgescu are un trecut foarte interesant, atipic pentru tipul uman pe care-l utilizează ruşii. Probabilele conexiuni cu Securitatea, cariera în istraţie, la cabinetele miniştrilor Mediului şi de Externe, secretar general la Ministerului Mediului, director general la Ministerul de Externe, poziţia aceea la ONU. Gândiţi-vă la activitatea lui din ONG-uri, finanţate de americani, bani de la Soros. Nu cred că e ceva pregătit în ultimii ani de serviciile ruseşti, cum am văzut că pretind unii de pe la noi. Pur şi simplu, ruşii lovesc cu ce au la îndemână. Şi la îndemână l-au avut pe Călin Georgescu. Dar nu cred că este creaţia lor. Mai degrabă a ieşit din spuma serviciilor româneşti”, consideră el.

„Oricum, în structurile militarizate ale statului român – şi acum luminile s-au pus pe Armată, pe serviciile Armatei – sunt indicii că avem probleme mari. Şi dumneavoastră, şi eu, şi oamenii oneşti din această ţară care nu înghit toate prostiile propagandei ştim de mult timp că sunt probleme în zona instituţiilor militarizate! În acelaşi timp, puţini au curajul să vorbească despre asta. De ce? Uitaţi-vă în jurul nostru: este coadă la pupat în fund SRI-ul, serviciile. Orice speculaţie năstruşnică venită din zona lor e preluată, e amplificată de băieţi care se gudură pe acolo! Unii sunt colegi de-ai noştri, sunt prieteni care încearcă în felul ăsta să-şi facă şi ei loc în viaţă. La noi, convingerea generală e că SRI-ul te numeşte în diverse funcţii! Dacă nu te dai bine cu SRI, n-ai nicio şansă în viaţă! Rămâne doar să emigrezi cât mai departe de România”, a mai transmis Armand Goșu.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
Citește și...
De ce Călin Georgescu nu a scăpat de controlul judiciar. Judecătorul l-a contrazis: „Există o suspiciune rezonabilă”
De ce Călin Georgescu nu a scăpat de controlul judiciar. Judecătorul l-a contrazis: „Există o suspiciune rezonabilă”

Între timp, judecătorul de drepturi și libertăți, care nu i-a revocat lui Călin Georgescu măsura controlului judiciar impusă de Parchetul General, și-a motivat decizia.

De ce a respins CEDO cererea lui Călin Georgescu privind anularea primului tur la prezidențiale. Răspunsurile Curții Europene
De ce a respins CEDO cererea lui Călin Georgescu privind anularea primului tur la prezidențiale. Răspunsurile Curții Europene

CEDO a explicat de ce a respins cererea lui Călin Georgescu privind anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, precizând că nu a judecat corectitudinea alegerilor sau decizia de anulare emisă de Curtea Constituțională.

CCR a primit cele două contestații la candidatura lui Călin Georgescu. Ce urmează
CCR a primit cele două contestații la candidatura lui Călin Georgescu. Ce urmează

Contestațiile depuse la candidatura lui Călin Georgescu au ajuns la Curtea Constituțională. Până la analizarea lor, BEC trebuie să decidă asupra acceptării sau respingerii candidaturii.

Recomandări
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara. 12 inspectori și 2 șefi ar fi luat mită
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara. 12 inspectori și 2 șefi ar fi luat mită

12 inspectori și doi șefi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier din Timișoara sunt cercetați pentru corupție. Ar fi luat mită de la firme private de transport.

Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare
Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare

Deputații AUR, S.O.S. România și POT au criticat proiectul de combatere a antisemitismului, invocând restrângerea libertății de exprimare, în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR l-au susținut ca măsură de protecție împotriva extremismului.

România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO
România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO

Campionatul European de tineret este transmis în exclusivitate de PRO TV, Pro Arena și de VOYO.