Pugilista Imane Khelif, aflată în mijlocul unei controverse de gen a învins-o pe unguroaica Hamori, la Jocurile Olimpice

Imane Khelif
IMAGO

Pugilista algeriană Imane Khelif, aflată în mijlocul unei controverse de gen la JO 2024 de la Paris, a învins-o sâmbătă pe unguroaica Luca Anna Hamori în sferturile de finală ale categoriei welter.

Imane Khelif a asigurat ţării sale o medalie olimpică, scrie Reuters.

Khelif a avut un început de meci bun împotriva lui Hamori, lovind-o cu serii bine ţintite, câştigând lejer primele două runde, chiar dacă şi unguroaica a reuşit câteva lovituri puternice.

În runda finală, sportiva africană nu s-a mai întrebuinţat aşa mult şi a câştigat cu un scor mai strâns.

Citește și
Imane Khelif
Comitetul Internaţional Olimpic intervine în scandalul Imane Khelif. Ce spune despre algeriana hiperandrogenă

Cele două pugiliste s-au îmbrăţişat după gongul final.

Khelif şi taiwaneza Lin Yu-ting sunt ţinta unor critici virulente, fiind acuzate că au nivelul de testosteron mult peste limita isă la femei, însă CIO le-a permis să concureze.

Vineri, Federaţia ungară de box s-a adresat CIO pentru a obiecta cu privire la participarea lui Khelif la turneu.

Khelif a câştigat meciul din optimile de finală în 46 de secunde, joi, după ce adversara ei italiană Angela Carini a abandonat în urma unei lovituri puternice primită în figură.

Cu VOYO ai acces LIVE la canalele TVR și poți urmări Jocurile Olimpice de la Paris de oriunde vrei tu, pe orice device!

*Program disponibil prin retransmisia integrală și nealterată a canalelor TVR conform regulilor must-carry"

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Președintele Comitetul Olimpic Internațional ia apărarea sportivelor hiperandrogene de la box.„S-au născut femei”
Președintele Comitetul Olimpic Internațional ia apărarea sportivelor hiperandrogene de la box.„S-au născut femei”

Thomas Bach, le-a luat apărarea sportivelor hiperandrogene (au un nivel ridicat de testosteron) Imane Khelif şi Lin Yu-Ting, care s-au calificat în sferturile de finală la box.

Comitetul Internaţional Olimpic intervine în scandalul Imane Khelif. Ce spune despre algeriana hiperandrogenă
Comitetul Internaţional Olimpic intervine în scandalul Imane Khelif. Ce spune despre algeriana hiperandrogenă

Comitetul Internaţional Olimpic a ţinut să clarifice lucrurile, ca răspuns la avalanşa de mesaje cu privire la pugilista algeriană Imane Khelif, participantă la JO de la Paris, în contextul în care a fost descalificată anul trecut de la Campionatul Mondial

„Imane Khelif nu s-a născut femeie”. Piers Morgan a izbucnit în cazul marii controverse de la JO de la Paris
„Imane Khelif nu s-a născut femeie”. Piers Morgan a izbucnit în cazul marii controverse de la JO de la Paris

Cel mai controversat moment de până acum din cadrul Jocurilor Olimpice 2024 este dat de meciul de box feminin dintre italianca Angela Carini și Imane Khelif, din Algeria.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.