Sportiva care a luat zero puncte la Jocurile Olimpice de la Paris. Prestația ei a divizat internetul. VIDEO

Rachael Gunn
Getty

Un arbitru-judecător al concursului olimpic de breaking de la Jocurile Olimpice şi-a exprimat sprijinul pentru Rachael Gunn, din echipa Australiei, după ce numărul ei mai puţin obişnuit de la Paris a divizat internetul, relatează BBC.

Gunn, care concurează sub numele de Raygun, a fost eliminată din competiţia B-Girls după ce a obţinut un punctaj de zero, stârnind atât ridiculizare, cât şi laude pentru stilul ei unic.

„Breaking înseamnă originalitate şi a aduce ceva nou... şi exact asta făcea Raygun”, a declarat Martin Gilian în apărarea sportivei, care a fost lăudată şi de prim-ministrul Australiei pentru că „a încercat”.

Breakingul, care a debutat la Jocurile de la Paris, nu figurează în programul Jocurilor Olimpice din 2028 de la Los Angeles.

Cine este Rachael Gunn?

În vârstă de 36 de ani, profesoară universitară din Sydney, Gunn a ieşit în evidenţă din aproape toate punctele de vedere în faţa concurenţilor săi, dintre care mulţi au în jur de 20 de ani.

Citește și
Ana Barbosu si Jordan Chiles
Răsturnare de situația după ce Ana Bărbosu a câștigat medalia de bronz la TAS. Anunțul făcut de americani

Performanţele sale din timpul celor trei runde de vineri au aprins rapid internetul, utilizatorii creând o mulţime de meme-uri şi parodii video, punând la îndoială totul, de la ţinuta ei, până la caligrafie.

Gilian - al cărui nume de scenă este MGbility - a declarat că scorul lui Raygun a fost indicativ pentru „sistemul competitiv de evaluare” adoptat de acest sport şi nu ar trebui să fie luat ca dovadă că „s-a descurcat foarte prost”.

Pe lângă faptul că şi-a apărat locul în competiţie, citând succesul ei în calificările pentru Oceania, Gilian a lăudat-o pe Gunn pentru coregrafia ei inovatoare - care a inclus cea mai controversată mişcare a ei, săritul ca un cangur.

„Ea s-a inspirat din mediul înconjurător, care în acest caz, de exemplu, a fost un cangur”, a mai explicat Martin Gilian.

Gunn - care are o experienţă ca dansatoare de jazz, step şi dans de salon - a folosit un limbaj similar atunci când şi-a explicat performanţa: „Nu aveam de gând să le înving niciodată pe aceste fete, ele au mişcările dinamice şi puternice, aşa că am vrut să mă mişc diferit, să fiu artistică şi creativă, pentru că doar câte şanse ai într-o viaţă să faci asta pe o scenă internaţională?”

Controverse după prestația la Jocurile Olimpice a sportivei

Duminică, premierul Australiei, Anthony Albanese, a declarat că atacurile la adresa lui Gunn nu sunt în concordanţă cu spiritul Jocurilor.

„Jocurile Olimpice sunt despre oameni care participă la sport ... şi Raygun a avut o evoluţie bună, bravo ei”, a spus premierul.

Oficialii echipei şi comunitatea olimpică de breakdance s-au raliat în mod similar în jurul lui Gunn - oferindu-i sprijin pentru sănătatea mintală şi făcând apel la reacţiile negative online.

„Cred că ceea ce s-a întâmplat pe social media cu trolii şi războinicii tastaturii... a fost cu adevărat dezamăgitor”, a declarat sâmbătă Anna Meares, şefa de misiune a echipei la Paris. „Îmi place la nebunie curajul ei. Îmi place caracterul ei”, a adăugat ea.

Jeff "J-Attack" Dunne, care a reprezentat Australia în competiţia masculină de duminică, şi-a lăudat şi el coechipiera.

„Tot ce ştiu este că a reprezentat bine Australia, iar eu o recunosc şi o respect 100%”, a spus Dunne.

Cum a ajuns break dance-ul la Jocurile Olimpice?

Un dans inspirat din hip-hop, născut în cartierele din New York în anii 1970, breaking a fost introdus în programul din acest an ca o modalitate de a atrage un public mai tânăr la Jocuri.

Dar unii critici spun că nu ar fi trebuit să fie inclus niciodată, din cauza naturii organice a genului, care nu se potriveşte neapărat competiţiei organizate.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, apariție de aur. Ce face la 13 luni de la retragerea din sport
FOTO Camila Giorgi, apariție de aur. Ce face la 13 luni de la retragerea din sport
Citește și...
„Ţara medaliilor de ciocolată
„Ţara medaliilor de ciocolată". Autoironia unei delegații după ce s-a clasat de opt ori pe locul 4 la Jocurile Olimpice

Delegaţia belgiană de la Jocurile Olimpice de la Paris a recurs la autoironie pentru a-şi evidenţia cele opt locuri 4 obţinute de sportivii săi în cele două săptămâni de competiţie.

Răsturnare de situația după ce Ana Bărbosu a câștigat medalia de bronz la TAS. Anunțul făcut de americani
Răsturnare de situația după ce Ana Bărbosu a câștigat medalia de bronz la TAS. Anunțul făcut de americani

Federaţia Americană de Gimnastică a depus duminică la Tribunalul de Arbitraj Sportiv probe video care, în opinia sa, dovedesc că Jordan Chiles ar trebui să păstreze medalia de bronz la gimnastică, în proba de sol, la Jocurile Olimpice de la Paris.

Nadia Comăneci, după decizia TAS: Mă bucur pentru fete. Eu îi dau Sabrinei medalia mea de bronz de la Montréal
Nadia Comăneci, după decizia TAS: Mă bucur pentru fete. Eu îi dau Sabrinei medalia mea de bronz de la Montréal

Nadia Comăneci a declarat, după ce TAS a decis că medalia de bronz la sol, la Jocurile Olimpice, îi revine Anei Bărbosu, că ar fi vrut să vadă trei fete pe treapta a treia a podiumului: Bărbosu, Sabrina Voinea şi Jordan Chiles.

Recomandări
Reacția Casei Albe cu privire la fake news-ul momentului în care a fost implicată România: „Nu se va întâmpla”
Reacția Casei Albe cu privire la fake news-ul momentului în care a fost implicată România: „Nu se va întâmpla”

Publicația POLITICO a scris, miercuri, că Donald Trump trimite zilele acestea 800 de migranți ilegali la Guantanamo Bay, iar 100 dintre aceștia sunt români. Casa Albă dezminte informația.

Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare
Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare

Deputații AUR, S.O.S. România și POT au criticat proiectul de combatere a antisemitismului, invocând restrângerea libertății de exprimare, în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR l-au susținut ca măsură de protecție împotriva extremismului.

LIVE TEXT | România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi, de la 22:00, pe PRO TV și pe VOYO
LIVE TEXT | România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi, de la 22:00, pe PRO TV și pe VOYO

Naționala U21 a României deubutează, astăzi, la Campionatul European de tineret  din Slovacia, competiție transmisă în exclusivitate de PRO TV, Pro Arena și de VOYO.