„Omul nostru de la Casa Albă”. Putin șochează Occidentul. Liderul SUA care îi face pe plac președintelui Rusiei

vladimir putin
AFP

Vladimir Putin, președintele Rusiei, a avut o afirmație surprizătoare despre unul dintre cei mai importanți politicieni din SUA, în timpul unui interviu acordat unui jurnalist rus.

După interviul acordat jurnalistului american Carlson Tucker, liderul Rusiei a vorbit din nou cu presa, de această dată cu unul dintre jurnaliștii ruși.

Printre altele, Putin a spus că politicienii din Occident îi distorsionează cuvintele despre motivele care au stat la baza „operațiunii militare speciale”, declanșată ca urmare a refuzului Kievului de a pune în aplicare acordurile de la Minsk.

Putin i-a acuzat, așadar, pe liderii occidentali că au răstălmăcit și distorsionat comentariile sale cu privire la motivele din spatele asaltului Rusiei în Ucraina: "Nu am spus niciodată că începutul operațiunii noastre speciale în Ucraina s-a datorat amenințării unui atac al NATO asupra Rusiei".

Putin: „Din câte se pare, Blinken este omul nostru”

Putin a spus că se referea la expansiunea constantă a NATO și la planurile Kievului de a se alătura Alianței: "Desigur, am fost și suntem în continuare îngrijorați de posibilitatea ca Ucraina să fie atrasă în NATO, pentru că ar fi o amenințare la adresa securității noastre. Refuzul total al autorităților ucrainene de astăzi de a pune în aplicare acordurile de la Minsk a fost un factor declanșator real"

Citește și
donald trump
Bloomberg: Trump se gândeşte să pună presiune pe Zelenski ca să facă pace cu Putin, dacă se va întoarce la Casa Albă

"Singurul lucru pe care îl putem regreta este că nu am început acțiunile noastre active mai devreme, crezând că avem de-a face cu oameni decenți", a completat președintele Rusiei, citat de agenția de presă de stat rusească TASS.

Apoi, după ce l-a descris pe președintele american Joe Biden ca fiind un candidat de preferat pentru Rusia, liderul de la Kremlin l-a etichetat pe secretarul de stat american Antony Blinken ca fiind "omul nostru".

În remarcile sale anterioare, secretarul de stat american Antony Blinken a recunoscut de facto că "orașul Kievul și teritoriile adiacente sunt în mod tradițional rusești", a declarat Putin. "Din câte se pare, Blinken este omul nostru. Dar el nu ar trebui să facă declarații publice de acest gen. Ar putea duce la eșecul său", a spus Putin.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Vladimir Putin, dezamăgit de interviul cu Tucker Carlson: „Sincer să fiu, am crezut că se va comporta agresiv”
Vladimir Putin, dezamăgit de interviul cu Tucker Carlson: „Sincer să fiu, am crezut că se va comporta agresiv”

Preşedintele rus Vladimir Putin a fost surprins de lipsa „unor întrebări tăioase” în interviul de săptămâna trecută realizat de Tucker Carlson. I-ar fi dat posibilitatea să răspundă la fel, a spus putin, de data aceasta în fața unui jurnalist rus.

Bloomberg: Trump se gândeşte să pună presiune pe Zelenski ca să facă pace cu Putin, dacă se va întoarce la Casa Albă
Bloomberg: Trump se gândeşte să pună presiune pe Zelenski ca să facă pace cu Putin, dacă se va întoarce la Casa Albă

Donald Trump ia în considerare să facă presiuni pentru ca Ucraina să negocieze încheierea războiului cu Rusia, dacă va reveni la putere anul viitor, potrivit unor persoane familiarizate cu acest subiect, informează Bloomberg.

Putin susține că Biden este mai
Putin susține că Biden este mai "previzibil" pentru Moscova decât Trump. Critici pentru actuala istrație americană

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, miercuri, că omologul său american, Joe Biden, este mai "previzibil" pentru Moscova decât rivalul său Donald Trump.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.