Vladimir Putin reafirmă că obiectivul principal al Rusiei este capturarea completă a regiunii Donbas

Vladimir Putin
Shutterstock

Obiectivul Rusiei este capturarea completă a regiunii ucrainene Donbas, a reafirmat luni preşedintele rus Vladimir Putin, la aproape jumătate de an de la declanşarea unui război neprovocat împotriva Ucrainei.

În faţa invitaţilor externi la un forum militar anual organizat în apropiere de Moscova, liderul de la Kremlin a susţinut, încă o dată, că ''teritoriul regiunii Donbas este eliberat pas cu pas'', , relatează DPA, citată de Agerpres.

În cadrul reuniunii au fost prezentate tancuri şi rachete ruseşti, Putin lăudând companiile producătoare de arme ruseşti pentru faptul că echipează forţele militare cu ''arme moderne care astăzi contribuie la victorie''.

Compania rusă de stat Rosoboronexport a subliniat că sancţiunile occidentale contra Moscovei nu afectează exporturile de echipament militar rusesc. Până la finalul lui 2023 cinci sisteme de apărare S-400 vor fi livrate Indiei, a spus şeful Rosoboronexport, Aleksandr Miheev. Totuşi, directorul Serviciului federal rus pentru cooperare tehnico-militară, Dmitri Şugaev, a recunoscut că s-au înregistrat anumite probleme logistice ''legate de evenimentele politice''.

Pe 24 februarie, Rusia a declanşat o agresiune militară nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Citește și
vladimir putin
Vladimir Putin, ironizat de ucraineni. Localnicii din Zaporojie se opresc să facă poze cu statuia liderului rus

Pentru a se putea apăra, Kievul se bazează în prezent mai ales pe livrările de armament greu dinspre Occident.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Articolul face parte din:

Război în Ucraina, ziua 173. Zelenski îi anunță pe soldații ruși de la Zaporojie că vor deveni ”o țintă specială”

odesa mina
Trei oameni au fost aruncați în aer de o mină pe o plajă de lângă Odesa. Doi au murit și unul a fost rănit

Două persoane au murit și una a fost rănită, după ce o mină a explodat pe plajă din Odesa. Incidentul a fost confirmat de președintele istrației Militare din Odesa, Serghei Bratchuk, pe Telegram, relatează pravda.com.ua.

wagner
Ucraina a atacat cartierul general din Lugansk al grupării paramilitare ruse Wagner

Forţele ucrainene au vizat un cartier general al grupării paramilitare de mercenari ruseşti Wagner din Popasna, au anunţat şeful istraţiei militare regionale Lugansk, Serghii Gaidai, şi mai mulţi reporteri de război pro-ruşi, relatează BBC.

Lupte grele în Donețk. Ucrainenii spun că rușii pregătesc un atac sub steag fals asupra centralei nucleare de la Zaporojie
Rusia sugerează o încetare a focului în jurul centralei nucleare de la Zaporojie

Forţele ruse au sugerat o încetare a focului în jurul centralei nucleare Zaporojie din sudul Ucrainei, informează luni DPA.

Centrala nucleara de la Zaporojie
Rusia anunţă că va facilita accesul experţilor AIEA la centrala nucleară ucraineană Zaporojie

Rusia va face „tot ce este necesar” pentru a le permite experţilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică să viziteze centrala nucleară Zaporojie, din sudul Ucrainei, a anunţat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova.

pilot ucraina
Cel mai bun pilot al Ucrainei a fost ucis în luptă

Cel mai bun pilot al aviației Ucrainei, Anton Listopad, a fost ucis în luptă, conform surselor externe.

Alwaleed bin Talal
Cum a pariat un prinț saudit peste jumătate de miliard de dolari pe Rusia la începutul războiului din Ucraina

O companie saudită controlată de prințul Alwaleed bin Talal, Kingdom Holding, a investit peste jumătate de miliard de dolari în trei companii energetice importante din Rusia, între februarie și martie, potrivit unui document consultat de Reuters.

vehicule blindate
Ucraina prelungește legea marțială pentru încă 90 de zile. Zelenski: Țara mea „tânjește după pace”

Parlamentul din Ucraina a decis să extindă legea marțială și mobilizarea generală a țării pentru încă 90 de zile.

Citește și...
Rusia şi Coreea de Nord vor să-şi consolideze relaţiile militare, afirmă Putin şi Kim într-un schimb de scrisori
Rusia şi Coreea de Nord vor să-şi consolideze relaţiile militare, afirmă Putin şi Kim într-un schimb de scrisori

Preşedintele rus Vladimir Putin pledează, într-o scrisoare adresată dictatorului nordcoreean Kim Jong Un că o consolidare a cooperării între Moscova şi Phenian este în interesul ambelor ţări, relatează Reuters, scrie News.ro. 

Vladimir Putin, ironizat de ucraineni. Localnicii din Zaporojie se opresc să facă poze cu statuia liderului rus
Vladimir Putin, ironizat de ucraineni. Localnicii din Zaporojie se opresc să facă poze cu statuia liderului rus

O statuie a lui Vladimir Putin care tronează în centrul orașului Zaporojie le mai aduce zâmbetul pe buze localnicilor, greu încercați de război.  

Misterul statuilor lui Vladimir Putin apărute în New York, Paris sau Barcelona. Cine le-a creat
Misterul statuilor lui Vladimir Putin apărute în New York, Paris sau Barcelona. Cine le-a creat

O sculptură roșie care îl înfățișează pe președintele rus Vladimir Putin așezat pe un tanc de război a apărut într-un loc de joacă din faimosul Central Park din New York.

Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan s-au întâlnit la Soci. Ce au discutat cei doi
Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan s-au întâlnit la Soci. Ce au discutat cei doi

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a aterizat, vineri, în staţiunea Soci, din sudul Rusiei, la Marea Neagră, pentru discuţii cu omologul său rus, Vladimir Putin.  

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.