Vladimir Putin rămâne aliatul lui Aleksandar Vucic, amenințat de „revoluția colorată”: Rusia înţelege bine ce se întâmplă

Aleksandar Vucic și Vladimir Putin
Getty

Kremlinul sprijină autorităţile din Serbia, care se confruntă cu proteste anti-guvernamentale în creştere, a declarat vineri preşedintele Aleksandar Vucic, după o convorbire telefonică cu liderul rus Vladimir Putin.

Protestele anti-corupţie conduse de studenţi au luat amploare în ultimele patru luni, de când 15 persoane au fost ucise de o copertină care s-a prăbuşit într-o gară recent renovată din Novi Sad, al doilea oraş ca mărime din Serbia.

Pe contul său de Instagram, Vucic a declarat că el şi Putin au vorbit despre ceea ce el a descris drept „o revoluţie colorată”, o referire la revoltele populare experimentate de fostele state sovietice.

„I-am mulţumit pentru faptul că oficialii ruşi nu susţin revoluţia colorată”, a spus Vucic.

„Preşedintele Putin a avut o poziţie foarte clară şi precisă în această privinţă, Rusia înţelege bine ce se întâmplă şi va continua să sprijine autorităţile legitime din Serbia”, a mai adăugat acesta.

Citește și
vladimir putin
Putin, avertisment clar către Occident: „Rusia nu va ceda în fața nimănui în Ucraina, nu vom ceda ceea ce este al nostru”

Studenţii au chemat grevă generală şi la mai multe proteste în cursul zilei de vineri.

Serbia, între UE și Rusia

Serbia menţine un echilibru între legăturile sale istorice cu Rusia şi Uniunea Europeană, la care doreşte să adere. Belgradul a condamnat în mod repetat invazia rusă din Ucraina, dar a refuzat până acum să se alăture sancţiunilor occidentale împotriva Moscovei.

Fără a elabora, Vucic a mai spus că el şi Putin au vorbit despre reînnoirea unui acord privind gazele, care expiră la 31 mai, şi despre sancţiunile Trezoreriei SUA împotriva NIS, singurul producător de petrol din Serbia şi retailer deţinut majoritar de Gazprom Neft şi Gazprom.

Serbia importă încă cea mai mare parte a gazului său din Rusia prin conducta TurkStream. În ultimii ani, a luat măsuri pentru diversificarea aprovizionării, importând gaze din Azerbaidjan şi din alte ţări.

SUA au impus sancţiuni asupra sectorului petrolier al Rusiei pe 10 ianuarie şi au acordat Gazprom Neft 45 de zile pentru a ieşi din proprietatea NIS, care operează singura rafinărie de petrol din Serbia. Biroul de control al activelor străine al Departamentului Trezoreriei SUA a prelungit termenul limită cu o lună, la 27 februarie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Vladimir Putin afirmă că nu este dispus să facă nicio concesie cu privire la Ucraina
Vladimir Putin afirmă că nu este dispus să facă nicio concesie cu privire la Ucraina

Rusia nu ia în considerare posibilitatea unor concesii în cadrul unei soluţii negociate a conflictului în Ucraina, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin într-o reuniune a fundaţiei Apărătorii Patriei, relatează vineri The Moscow Times.

Putin, avertisment clar către Occident: „Rusia nu va ceda în fața nimănui în Ucraina, nu vom ceda ceea ce este al nostru”
Putin, avertisment clar către Occident: „Rusia nu va ceda în fața nimănui în Ucraina, nu vom ceda ceea ce este al nostru”

Președintele rus Vladimir Putin a subliniat joi că Rusia nu intenționează să se retragă în timpul „desfășurării operațiunii militare speciale” din Ucraina.

Serviciile secrete din Italia, semnal de alarmă pentru România: Rusia lui Putin a lansat atacuri hibride tot mai agresive
Serviciile secrete din Italia, semnal de alarmă pentru România: Rusia lui Putin a lansat atacuri hibride tot mai agresive

Rusia şi-a consolidat în 2024 rolul de actor care reprezintă o ameninţare hibridă, inclusiv pentru România, făcând uz de informaţii, presă, mijloace economice, cibernetice şi diplomatice, arată un raport al serviciilor secrete din Italia.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.