Viscol și ninsori puternice în capitala Statelor Unite. Stratul de zăpadă a trecut de 20 de centimetri

×
Codul embed a fost copiat

Viscolul şi ninsoarea puternică au afectat capitala Statelor Unite. La Washington stratul de zăpadă a trecut de 20 de centimetri la fel şi pe coasta de est unde trăiesc 20 de milioane de oameni.

Serviciile guvernamentale au fost închise la fel şi şcolile. Şi transporturile au fost date peste cap. Sute de automobiliști au rămas peste noapte pe o autostradă înzăpezită după un accident în care au fost implicate 6 camioane. Coloana se întindea pe 80 de kilometri.

Zăpada a ţinut la sol elicopterul prezidenţial Marine One. Aşa că preşedintele Biden, care s-a întors la Washington după week-endul petrecut acasă, în Delaware a fost nevoit să meargă la Casa Albă cu maşina. Aeronava Air Force One a aterizat la baza aeriană Andrews, în Maryland, pe o pistă înzăpezită şi pe viscol. Apoi, Biden a ajuns la reşedinţa prezidenţială după mai bine de o oră, deşi, în mod normal, drumul chiar şi cu maşina, durează mult mai puţin.

Cum drumurile erau acoperite cu un strat consistent de zăpadă, conferinţa de presă obişnuită la Casa Albă a fost anulată. Instituţiile guvernamentale şi şcolie au rămas închise, ieri.

Muriel Bowser, primarul oraşului Washington D.C. :"Trebuie să rămâneţi acasă. Nu mai ieşiţi pe străzi şi lăsați echipajele noastre să lucreze. Protejaţi-vă!"

Citește și
oameni
Autoritățile recomandă munca în ture, vaccinare și triajul zilnic al angajaţilor

Peste 500.000 de locuinţe au rămas fără curent electric, după ce mai mulţi copaci au căzut peste liniile de înaltă tensiune, sub greutatea zăpezii. Au fost închise inclusiv centrele de depistare a COVID-19 şi a fost suspendată distribuirea testelor rapide.

Iarnă grea, la care se adaugă lipsa personalului, din cauza răspândirii varinatei Omicron, au cauzat perturbări majore în transporturile aeriene. Mai mult de jumătate dintre zborurile programate au întârziat ore bune, sau au fost anulate, pe aeroporturile din Washington şi Baltimore. Şi, în întreaga Americă, peste 2.700 de curse aeriene au fost anulate, ieri.

Pe de altă parte, mulţi americani şi-au petrecut noaptea blocaţi în maşini pe şoselele înzăpezite.

În Virginia şi Maryland s-au produs zeci de accidente pe şoselele înzăpezite, cu vânt puternic care atingea la rafală chiar şi 130 de kilometri pe oră.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Citește și...
Explozie de îmbolnăviri în prima săptămână din 2022, în România. Autoritățile se pregătesc pentru valul 5
Explozie de îmbolnăviri în prima săptămână din 2022, în România. Autoritățile se pregătesc pentru valul 5

România se confruntă cu o explozie de îmbolnăviri încă din prima săptămână a anului. Numărul de infectări cu COVID-19 s-a dublat de luni până marți, când au fost raportate aproape 4 mii de cazuri noi.

Autoritățile recomandă munca în ture, vaccinare și triajul zilnic al angajaţilor
Autoritățile recomandă munca în ture, vaccinare și triajul zilnic al angajaţilor

Lucrurile se precipită în plan sanitar aşa că Executivul vine cu recomandări. 

Perioada de carantină ar putea fi redusă de la 14 la 10 zile. Recomandări privind doza booster
Perioada de carantină ar putea fi redusă de la 14 la 10 zile. Recomandări privind doza booster

Vaccinarea pare că stă pe loc la noi în ţară. Campania de imunizare este departe de toate țintele asumate de oficiali.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei
Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei

Lovitură în instanță pentru ANAF. Curtea de Apel Brașov a decis că aplicarea unui TVA de 19% pentru cafea în industria Horeca este ilegală.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.