Violențe în Beirut, la 1 an de la explozia care a ucis 214 oameni. Zeci de manifestanți, răniți

×
Codul embed a fost copiat

Cel puţin şase persoane au fost spitalizate şi alte zeci au primit îngrijiri medicale în apropiere de Parlamentul libanez, în urma unor ciocniri care au avut loc miercuri între forţele de securitate şi sute de manifestanţi.

Manifestațiile au fost organizate pentru a marca împlinirea unui an de la explozia din portul Beirut, a anunţat Crucea Roşie, relatează AFP, potrivit Agerpres.

În timp ce mii de libanezi s-au adunat în apropierea portului, alte câteva sute s-au îndreptat spre Parlament, unii încercând că treacă de sârma ghimpată şi de blocurile de beton care blocau diferitele intrări în clădire.

Manifestanţii au început să arunce cu pietre asupra forţelor de securitate, care au răspuns cu tiruri cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a-i dispersa. De asemenea, relatează AFP, poliţiştii i-au lovit cu bastoane pe unii dintre manifestanţi.

Ciocnirile s-au soldat cu zeci de răniţi, între care şase spitalizaţi, potrivit Crucii Roşii, care le-a acordat îngrijiri celor mai mulţi la faţa locului.

Citește și
Beirut
Ce a produs explozia devastatoare din portul Beirut. Concluziile unei anchete FBI

 

La câteva sute de metri de aceste ciocniri a fost oficiată o slujbă în apropierea portului, pentru a comemora victimele exploziei care a distrus cartiere întregi din Beirut pe 4 august 2020.

Mii de libanezi s-au îndreptat spre port pentru pentru a marca împlinirea unui an de la această tragedie, dar şi pentru a cere să se facă dreptate, în condiţiile în care niciun vinovat nu a fost încă judecat iar cei responsabili continuă să blocheze ancheta.

Explozia - care s-a soldat cu 214 morţi şi peste 6.500 de răniţi - a fost provocată de sute de tone de nitrat de amoniu, stocate de ani de zile într-un depozit vechi şi "fără nicio măsură de siguranţă", după cum a recunoscut chiar guvernul.

Apropiaţii victimelor şi militanţii cer în special ridicarea imunităţii parlamentare în spatele căreia se ascund unii deputaţi şi foşti miniştri aflaţi în colimatorul justiţiei.

 

Articol recomandat de sport.ro
Avocata familiei Ganea: "Când părinții își îngroapă copilul, ceilalți ar trebui să-și plece capul. Nu să ridice vocea"
Avocata familiei Ganea: "Când părinții își îngroapă copilul, ceilalți ar trebui să-și plece capul. Nu să ridice vocea"
Citește și...
Supraviețuitor al exploziei devastatoare din Beirut: Și după un an doctorii încă îi mai scot cioburi din corp
Supraviețuitor al exploziei devastatoare din Beirut: Și după un an doctorii încă îi mai scot cioburi din corp

Shady Rizk este una dintre victimiele celor două explozii care au avut loc în zona portuară a orașului Beirut, capitala Libanului, pe 4 august 2020. Și acum el are răni care îi pun viața în pericol și încă are traume psihologice.

Ce a produs explozia devastatoare din portul Beirut. Concluziile unei anchete FBI
Ce a produs explozia devastatoare din portul Beirut. Concluziile unei anchete FBI

Explozia care a avut loc pe 4 august în portul din Beirut a fost provocată de 500 de tone de nitrat de amoniu, a anunţat marţi premierul libanez demisionar Hassan Diab, citând rezultatele unei anchete a Biroului Federal de Investigaţii (FBI).

Explozia din Beirut: Un judecător cere declanşarea de investigaţii împotriva a trei miniştri
Explozia din Beirut: Un judecător cere declanşarea de investigaţii împotriva a trei miniştri

Un judecător cere declanşarea de investigaţii împotriva a trei miniştri, după explozia din Beirut.

VIDEO. Explozie puternică în Beirut. Cel puțin patru morți, după ce un rezervor de combustibil a explodat
VIDEO. Explozie puternică în Beirut. Cel puțin patru morți, după ce un rezervor de combustibil a explodat

Un rezervor de combustibil a explodat într-o zonă dens populată din capitala libaneză Beirut, provocând moartea a cel puțin patru persoane.

Incendiu uriaș la un depozit din Beirut, la o lună după explozia devastatoare
Incendiu uriaș la un depozit din Beirut, la o lună după explozia devastatoare

Un depozit de ulei pentru motor şi cauciucuri aflat în portul din Beirut a luat foc joi, a anunţat armata libaneză într-un comunicat, la ceva mai mult de o lună de la explozia uriaşă care a devastat portul şi un cartier rezidenţial din capitala Libanului.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.