VIDEO. Manifestaţii pro-palestiniene în mai multe mari orașe ale lumii. Mii de persoane cer ”eliberarea Palestinei"

manifestații
Getty

Mii de persoane au participat sâmbătă la manifestaţii pro-Palestina în mai multe oraşe din toată lumea: Paris, Madrid, Londra, Berlin, Haga, Montreal, Washington.

La Paris, 45 de persoane au fost arestate. Între 2.500 şi 3.500 de persoane, potrivit autorităţilor, 4.500 - 5.000, conform organizatorilor, s-au adunat în mici grupuri în cartierul Barbès-Rochechouart, din departamentul XVIII, sâmbătă, în semn de susţinere pentru Palestina, transmite News.ro

Sâmbătă, 45 de persoane au fost arestate după un protest neautorizat pentru Palestina în Capitală, informează BFM TV, citând Parchetul din Paris.

Manifestații de amploare pentru eliberarea Palestinei

 

Citește și
Biden
Biden l-a sunat pe președintele palestinian Abbas: Hamas trebuie să înceteze tirurile cu rachete

Aproximativ 4.200 de poliţişti şi jandarmi, conform cifrelor de la Prefectură, au fost mobilizaţi pentru a aplica măsuri "de dispersare sistematic şi mediat" când manifestanţii au încercat să se regrupeze.

În Madrid, aproape 2.500 de persoane, mulţi tineri cu drapele palestiniene, au mers în piaţa Puerta del Sol din centrul oraşului.

"Acesta nu este război, e genocid", au cântat ei. "Ne masacrează", a spus Amira Sheikh-Ali, 37 de ani, de origine din Palestina.

La Washington şi New York, sute de oameni au luat parte la proteste pro-palestiniene.

Mai multe mii de persoane au manifestat la Montreal pentru a-şi exprima solidaritatea cu palestinienii, cerând "eliberarea Palestinei" şi denunţând "crimele de război", comise potritvit lor de Israel în Gaza.

"Ierusalim aparţine palestinienilor" scria pe o banderolă la o adunare în piaţa din centrul oraşului, în timp ce manifestanţii scandau "Palestina liberă" sau "Israel terorist", a constatat un jurnalist la AFP.

Mii de persoane au manifestat, sâmbătă, în centrul Londrei în sprijinul poporului palestinian, solicitând Guvernului britanic să intervină pentru a înceta operaţiunea militară israeliană.

Manifestanţii s-au adunat la prânz în faţa Marble Arch, lângă Hyde Park, de unde au plecat către Ambasada Israelului, de cealaltă parte a parcului, arborând drapele palestiniene şi mesaje prin care cereau "eliberarea" teritoriilor palestiniene.

În Regatul Ţărilor de Jos, câteva sute de oameni la Haga au înfruntat frigul şi ploaia pentru a asculta discursuri şi a flutura steaguri palestiniene în piaţa centrală. Vineri seara, poliţia olandeză a reţinut pentru scurt timp 100 de demonstranţi pro-palestinieni în oraşul Utrecht pentru că nu respectau distanţarea.

În Berlin, Poliţia a încheiat un protest pro-palestinian cu 3.500 de persoane pentru că nu respectau măsurile de distanţare socială împotriva coronavirusului. Manifestanţii au răspuns aruncând cu pietre, sticle şi artificii.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Presiuni occidentale pentru un armistițiu între Israel și Hamas. Numărul victimelor crește
Presiuni occidentale pentru un armistițiu între Israel și Hamas. Numărul victimelor crește

Marile cancelarii occidentale, în frunte cu americanii, fac presiuni pentru un armistițiu între Israel și gruparea Hamas.

Biden l-a sunat pe președintele palestinian Abbas: Hamas trebuie să înceteze tirurile cu rachete
Biden l-a sunat pe președintele palestinian Abbas: Hamas trebuie să înceteze tirurile cu rachete

Președintele american Joe Biden a discutat, sâmbătă, cu liderii celor două grupări aflate în conflict, premierul israelian Benjamin Netanyahu și președintele palestinian Mahmoud Abbas.

Gaza - 33 de morţi în raiduri, cel mai grav bilanţ zilnic de luni
Gaza - 33 de morţi în raiduri, cel mai grav bilanţ zilnic de luni

Cel puţin 33 de palestinieni, între care opt copii, au fost ucişi duminică în atacuri israeliene în Fâşia Gaza, a trasnmis Ministerul local al Sănătăţii, precizând că este vorba despre cel mai grav bilanţ zilnic de la debutul conflictului de luni, potrivit AFP.

Recomandări
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”

Aproape 42% dintre români se tem cel mai mult de izbucnirea unui conflict în care să fie implicată România, arată Barometrul INSCOP.

„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”
Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”

Eugen Rădulescu, consilier personal al guvernatorului BNR, critică dur ideea introducerii unei taxe pe tranzacțiile bancare, catalogând-o drept „o aberație” inspirată din politicile economice ale Venezuelei.