Video. Chinezii construiesc o replică în mărime naturală a Titanicului

titanic
StirilePROTV

Nu se va scufunda și nu va ajunge niciodată pe mare: o replică în mărime naturală a Titanicului a ieșit la suprafață pe un câmp din China, într-un parc tematic dedicat legendarului pachebot, scrie RFI.


În Suining, în sud-vestul țării, patru macarale stau atârnate peste o imensă cală pe uscat, pe malul unui râu. Pe șantierul naval se produce o replică a Titanicului, faimoasa navă care s-a scufundat acum mai bine de un secol în Atlantic, cauzând moartea a peste 1.500 de pasageri și a membrilor echipajului.

„Este un proiect foarte complicat”, declară pentru AFP Su Shaojun, inițiatorul proiectului.

Cea mai apropiată mare de Suining este la mai mult de 1.000 de kilometri distanță. Antreprenorul este însă convins că cei curioși vor veni să viziteze „Titanicland”, viitorul parc tematic dedicat navei.

Costul proiectului ajunge la 10 miliarde de yuani (1,2 miliarde de euro). Inaugurarea este programată pentru sfârșitul anului. La fel ca și originalul, replica domnului Su va măsura 260 m lungime. A fost nevoie de șase ani pentru a o construi – de două ori mai mult decât a fost nevoie pentru adevăratul pachebot – o sută de muncitori și 23.000 de tone de oțel.

Citește și
spital
Ce sunt infecțiile cu ciuperci pe care pacienții Covid-19 din India le dezvoltă

 

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
”Ciuperca neagră”, care mutilează pacienții Covid din India, a apărut și în Rusia. Avertismentul medicilor
”Ciuperca neagră”, care mutilează pacienții Covid din India, a apărut și în Rusia. Avertismentul medicilor

Rusia a înregistrat cazuri de infecție fungică rară și mortală care afectează pacienții infectați cu coronavirus și pe cei care au trecut deja prin boală.

Ce sunt infecțiile cu ciuperci pe care pacienții Covid-19 din India le dezvoltă
Ce sunt infecțiile cu ciuperci pe care pacienții Covid-19 din India le dezvoltă

Rusia a înregistrat cazuri de infecție fungică rară și mortală care afectează pacienții infectați cu coronavirus și pe cei care au trecut deja prin boală.

Dispută în Parlament din cauza datelor greşite privind decesele COVID-19. Cum ar fi apărut diferenţa de 3.000 de cazui
Dispută în Parlament din cauza datelor greşite privind decesele COVID-19. Cum ar fi apărut diferenţa de 3.000 de cazui

Numărul deceselor provocate de coronavirus a ajuns subiect de dispută în plenul Parlamentului. Social-democrații i-au reproșat ministrului Sănătății că datele au fost manipulate.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.