Vânzătorii de pe Amazon majorează preţurile după tarifele impuse de Donald Trump Chinei: „Este nesustenabil”

amazon
Shutterstock

Vânzătorii de pe Amazon majorează preţurile după tarifele impuse de Donald Trump Chinei.

 

Un exemplu fiind Aaron Cordovez, care vinde pe platformă aparate de bucătărie de peste 10 ani, dar care se confruntă acum cu dificultăţi majore, deoarece majoritatea produselor sale sunt fabricate în China, transmite CNBC.

Cordovez, cofondatorul Zulay Kitchen, a declarat că firma sa se străduieşte ”cât de repede poate” să mute producţia în India, Mexic şi alte pieţe, unde tarifele au crescut sub preşedintele Donald Trump, dar sunt totuşi mai reduse comparativ cu cele impuse pentru produsele din China. Acest proces ar putea dura cel puţin un an sau doi, a precizat el.

”Încercăm să facem stocul să dureze cât mai mult”, a spus Cordovez într-un e-mail. Între timp, Zulay a fost nevoită să majoreze temporar preţurile unor produse, cum ar fi spumantele de lapte şi beţele pentru prăjit bezele. De exemplu, strecurătoarea populară pentru bucătărie costă acum 12,99 dolari, faţă de 9,99 dolari înainte de anunţarea tarifelor de către Trump la începutul lunii aprilie.

Mulţi comercianţi au început să majoreze preţurile

Mulţi comercianţi de pe Amazon au început să majoreze preţurile la produse variind de la genţi pentru scutece şi magneţi de frigider, până la coliere şi articole pentru casă.

Citește și
Vladimir Putin
Răsturnare de situație. Vladimir Putin susține că e gata să negocieze pacea cu Ucraina „fără nicio condiție prealabilă”

Potrivit SmartScout, o companie de software pentru comerţ electronic, 930 de produse monitorizate pe Amazon au înregistrat, în medie, o creştere de preţ de 29%, începând din 9 aprilie, în categorii precum îmbrăcăminte, bijuterii, electronice, jucării şi rechizite de birou.

Un purtător de cuvânt al Amazon a calificat aceste afirmaţii drept ”senzaţionaliste” şi a precizat că studiul vizează ”o fracţiune foarte mică” dintre produsele de pe platformă.

”Nu am observat schimbări semnificative ale preţurilor medii de vânzare în afara fluctuaţiilor normale”, a spus compania.

Războiul comercial cu China afectează grav piaţa vânzărilor pe Amazon, unde comercianţii terţi reprezintă circa 60% din vânzările online. Mulţi dintre aceştia se bazează pe China pentru aprovizionare şi producţie.

Vânzătorii sunt acum în faţa unei dileme: să majoreze preţurile sau să e costurile suplimentare generate de noile tarife. Pentru mulţi, acest context reprezintă o ameninţare existenţială, mai ales după ani de creşteri ale costurilor logistice şi publicitare.

Ce a declarat directorul general al Amazon

Directorul general al Amazon, Andy Jassy, a declarat recent că Amazon va încerca să menţină preţurile scăzute, dar a recunoscut că unii vânzători vor trebui să transfere costurile către consumatori.

Preţurile produselor importate din China sunt afectate acum de taxe vamale de 145%. Trump a declarat miercuri că SUA ”poartă discuţii active” cu China pentru a reduce tarifele, însă oficialii chinezi au negat joi existenţa unor astfel de negocieri.

Aproximativ 25% din creşterile de preţ identificate de SmartScout provin de la vânzători din China. De exemplu, producătorul de bijuterii Ursteel a crescut preţurile cu 6,50 dolari la patru produse, iar brandul de îmbrăcăminte Chouyatou a majorat preţurile unor rochii cu 2 dolari.

De asemenea, gigantul chinez Anker a mărit preţurile pentru o cincime dintre produsele sale din SUA, inclusiv la un acumulator portabil care a ajuns la 135 de dolari, faţă de 110 dolari anterior.

Zulay Kitchen, cu sediul în Florida, a fost nevoită să concedieze 19% dintre angajaţi şi să reducă bugetul pentru publicitatea online cu 85%.

Şi alte companii americane iau măsuri. Desert Cactus, din Illinois, caută să-şi mute producţia de articole cu tematică universitară din China în Mexic, India şi Vietnam.

Preşedintele companiei, Joe Stefani, a declarat că, în cazul unui produs emblematic, taxele de import au crescut de la 4% în 2016 la 170% în prezent. „Tarifele nu pot rămâne atât de ridicate”, a avertizat el, menţionând că mulţi vânzători nu vor rezista.

Pure Daily Care, companie americană din domeniul sănătăţii şi frumuseţii, a fost şi ea afectată. Cofondatorul Dave Dama a declarat că preţul de producţie pentru un produs de îngrijire a pielii a crescut de la 10 dolari la 25 de dolari. Compania plănuieşte să majoreze preţurile treptat, doar la produsele esenţiale, pentru a nu pierde vizibilitatea în căutările Amazon.

În prezent, Pure Daily Care încearcă să îşi gestioneze stocurile pentru a rezista şapte, opt sau chiar nouă luni, în speranţa că Statele Unite şi China vor ajunge la un acord comercial.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
FOTO. Președintele Ilie Bolojan, așezat lângă președintele SUA, Donald Trump, la înmormântarea Papei Francisc
FOTO. Președintele Ilie Bolojan, așezat lângă președintele SUA, Donald Trump, la înmormântarea Papei Francisc

istrația Prezidențială a publicat fotografii cu participarea președintelui interimar al României, Ilie Bolojan, la funeraliile Papei Francisc, sâmbătă, la Vatican.

Răsturnare de situație. Vladimir Putin susține că e gata să negocieze pacea cu Ucraina „fără nicio condiție prealabilă”
Răsturnare de situație. Vladimir Putin susține că e gata să negocieze pacea cu Ucraina „fără nicio condiție prealabilă”

Vladimir Putin i-a spus emisarului SUA, Steve Witkoff, în timpul întâlnirii lor de la Kremlin, că este pregătit să negocieze încheierea conflictului din Ucraina „fără nicio condiţie prealabilă”, susține Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Satelitul Rusiei, care ar avea legătură cu programul de arme nucleare, pare că a scăpat de sub control, spun analiștii SUA
Satelitul Rusiei, care ar avea legătură cu programul de arme nucleare, pare că a scăpat de sub control, spun analiștii SUA

Potrivit analiștilor americani, satelitul rusesc secret din spațiu, despre care oficialii americani cred că are legătură cu un program de arme nucleare antisatelit, pare să se învârtă necontrolat.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.