Vaccinul contra noului coronavirus ar putea dura cel puțin un an. Ce spun specialiștii

Primele măsuri anunțate de România pentru a preveni apariția noului virus din China
Pro TV

Dezvoltarea unui vaccin contra noului coronavirus va dura cel puţin un an, conform Alianţei Globale pentru Vaccinuri şi Imunizare (GAVI), citată joi de agenţia DPA.

În China, numărul pacienţilor confirmaţi cu o afecţiune pulmonară provocată de noul virus a crescut joi la 571, cifra incluzând cele 17 decese, au anunţat autorităţile sanitare din această ţară, transmite Agerpres.

Potrivit directorului executiv al GAVI, Seth Berkley, oamenii de ştiinţă nu cunosc îndeajuns de multe despre epidemiologia noii boli pentru a putea evalua corect riscul în această etapă.

''Vestea bună este că cercetătorii au secvenţionat şi publicat deja genomul virusului, ceea ce a permis mai multor organizaţii din lume să înceapă lucrul la un vaccin'', a declarat Berkley.

Vaccinurile care protejează de coronavirusuri sunt mult mai simplu de dezvoltat în comparaţie cu cele pentru unor boli precum malaria sau HIV, a precizat el. Chiar şi aşa, ''va dura luni până când primele studii clinice vor avea loc şi cel puţin un an înainte ca un vaccin să fie disponibil pentru utilizare'', a adăugat reprezentantul GAVI.

Citește și
Cei 50 de români care s-au întors în țară din Wuhan
Alertă în România din cauza noului virus: 50 de români s-au întors în țară din Wuhan

GAVI este un parteneriat nonprofit, înfiinţat de Bill şi Melinda Gates, care colaborează cu guverne, mediul de afaceri, Banca Mondială, organizaţii de caritate şi neguvernamentale pentru îndeplinirea obiectivelor de vaccinare.

Potrivit GAVI, a contribuit la vaccinarea a peste 760 de milioane de copii în cele mai sărace ţări ale lumii din 2000 şi a prevenit peste 13 milioane de decese.

Numărul confirmat de cazuri de coronavirus în China creşte în contextul în care un număr tot mai mare de persoane care prezintă simptome asemănătoare gripei
se testează pentru virus.

Până în prezent au fost raportate cazuri şi în afara Chinei, inclusiv în Japonia, Filipine, Coreea de Sud, Taiwan, Thailanda şi Statele Unite, precum şi în teritoriile chineze Hong Kong şi Macao.

Potrivit unui studiu genetic publicat marţi, noul coronavirus ar putea proveni de la lilieci. Cercetătorii chinezi au identificat o proteină cheie esenţială pentru ca noul coronavirus să infecteze oamenii, oferind informaţii valoroase în demersul de evaluare a riscului pentru sănătatea publică. Deşi secvenţa completă a genomului a fost publicată, originea şi mecanismul de transmitere al noului coronavirus (2019-nCoV), aşa cum este notat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), sunt încă incerte. Până în prezent, şase seturi întregi de genomi 2019-nCoV au fost făcute publice. Cercetătorii de la Institutul Pasteur din Shanghai au descoperit că 2019-nCoV este asemănător în proporţie de 70% cu coronavirusurile SARS şi MERS (Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu).

Pe baza baza datelor actuale, perioada de incubaţie a virusului poate fi de până la aproximativ 14 zile.

Simptomele noului coronavirus, denumit provizoriu de OMS 2019-nCoV, sunt, în multe cazuri, similare cu cele ale unei răceli, dar pot fi însoţite de febră şi oboseală, tuse uscatăși dispnee (dificultate în respiraţie).

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) nu a reuşit miercuri să cadă de acord dacă focarul actual de coronavirus din Wuhan (China) trebuie sau nu declarat ca fiind o situaţie de urgenţă internaţională, aşa că a decis să continue şi joi şedinţa comitetului său de urgenţă pentru a lua o decizie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
S-a descoperit posibila sursă a virusului ucigaș din China. Anunțul cercetătorilor chinezi
S-a descoperit posibila sursă a virusului ucigaș din China. Anunțul cercetătorilor chinezi

Carnea de şarpe este posibila sursă a noului coronavirus 2019‐nCoV, care provoacă forma letală de pneumonie din China, susţine o echipă de cercetători chinezi.

Alertă în România din cauza noului virus: 50 de români s-au întors în țară din Wuhan
Alertă în România din cauza noului virus: 50 de români s-au întors în țară din Wuhan

România ia primele măsuri de prevenţie, pentru a împiedica răspândirea coronavirusului din Asia.

Primele măsuri anunțate de România pentru a preveni apariția noului virus din China
Primele măsuri anunțate de România pentru a preveni apariția noului virus din China

România ia primele măsuri pentru a preveni posibilitatea ca noul tip de coronavirus din China, care a ucis până acum 9 oameni, să ajungă și în ţara noastră.

Virusul ucigaș din China. Orașul Wuhan a fost închis de autorități. Turiștii nu mai sunt primiți
Virusul ucigaș din China. Orașul Wuhan a fost închis de autorități. Turiștii nu mai sunt primiți

Numărul deceselor provocate de infectarea cu virusul 2019-nCoV, descoperit în China, a ajuns la 17, iar oficialii din această ţară avertizează că el poate suferi mutaţii şi că se poate răspândi mai mult.

Virusul gripal din China a alarmat omenirea. OMS vrea să declare „urgență internațională”
Virusul gripal din China a alarmat omenirea. OMS vrea să declare „urgență internațională”

Organizația Mondială a Sănătății ia în considerare declararea "urgenței internaționale", după ce autorităţile din China, au anunţat că noul virus gripal descoperit acolo se transmite de la om la om.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.