Ursula von der Leyen: „După pandemie nu există posibilitatea de a ne întoarce la economia bazată pe combustibili fosili”

Ursula von der Leyen
Getty

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat, marţi, că ''schimbarea climatică este marea criză după coronavirus'' şi a semnalat că, după pandemie, nu se mai poate reveni la normalitate din punct de vedere al energiei, informează Agerpres.

"Schimbarea climatică este marea criză de după coronavirus. După pandemie nu există posibilitatea de a ne întoarce la activitatea economică având la bază combustibili fosili şi în detrimentul climei şi al mediului înconjurător'', a declarat Von der Leyen, care a luat cuvântul la ceremonia de deschidere a Dialogului pentru Tranziţia Energetică de la Berlin, care se desfăşoară online în acest an.

Şefa executivului european a trecut în revistă planurile Bruxellesului în domeniul climei şi mediului înconjurător pentru acest an şi a subliniat obiectivul ambiţios al UE de a reduce emisiile de dioxid de carbon cu 55% până în 2030 şi de a obţine neutralitatea climatică până în 2050.

''Obiectivele noastre sunt ambiţioase, dar fezabile'', a subliniat Ursula von der Leyen, care a vorbit despre ''o modernizare sistemică'' până la atingerea sustenabilităţii.

Printre iniţiativele Comisiei Europene se numără actualizarea întregii legislaţii comunitare pentru a o alinia la obiectivul de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, precum şi pentru a extinde şi consolida piaţa carbonului. ''CO2 trebuie să aibă un preţ, pentru că nu mediul înconjurător trebuie să plătească preţul'', a apreciat şefa Comisiei Europene.

Citește și
Ursula von der Leyen
Şefa Comisiei Europene: 100 de milioane de doze de vaccin pe lună vor ajunge în UE din aprilie

În plus, Ursula Von der Leyen s-a referit şi la impunerea de taxe vamale pentru importurile de produse fabricate fără criterii sustenabile. Acest ''mecanism de ajustare a CO2'' este ''soluţia preferată'' în cadrul Comisiei Europene pentru a evita concurenţa neloială în domeniul mediului înconjurător, a argumentat ea.

Obiectivul este de a se evita ca produse din ţări terţe, ''ieftine'' pentru că nu îndeplinesc criteriile de mediu ale UE, să intre pe piaţa comună şi să distrugă ''munca grea'' a blocului comunitar în acest domeniu.

Şefa executivului UE a amintit că o treime din valoarea pachetului comun de recuperare postcriză, în sumă de 1,8 miliarde de euro, o reprezintă investiţiile ''verzi''. ''Vrem să reconciliem modul de a produce şi de a face comerţ cu sănătatea planetei noastre. Ceea ce este bun pentru planetă este bun pentru economie şi pentru toţi'', a apreciat ea.

Von der Leyen a subliniat totodată potenţialul hidrogenului ca energie, pe care l-a numit ''mediul perfect către neutralitatea climatică''.

Articol recomandat de sport.ro
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
Citește și...
Preşedinta Comisiei Europene: UE ar putea bloca şi alte exporturi de vaccin anti-Covid-19
Preşedinta Comisiei Europene: UE ar putea bloca şi alte exporturi de vaccin anti-Covid-19

Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a avertizat luni că şi alte ţări ar putea bloca exporturi de vaccinuri anti-COVID-19, aşa cum a făcut Italia cu un lot al AstraZeneca, relatează AFP.

Şefa Comisiei Europene: 100 de milioane de doze de vaccin pe lună vor ajunge în UE din aprilie
Şefa Comisiei Europene: 100 de milioane de doze de vaccin pe lună vor ajunge în UE din aprilie

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se aşteaptă ca un număr semnificativ de doze de vaccin să devină disponibile în Uniunea Europeană începând de luna viitoare, transmite luni dpa.

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, mesaj în limba română: ”Mulțumesc, România”
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, mesaj în limba română: ”Mulțumesc, România”

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis vineri un mesaj public de mulțumire României pentru gestul de ”solidaritate europeană” cu republica Moldova, în cazul combaterii pandemiei de Sars-Cov-2.

Recomandări
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”

Aproape 42% dintre români se tem cel mai mult de izbucnirea unui conflict în care să fie implicată România, arată Barometrul INSCOP.

„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.