Un submarin britanic dispărut misterios, descoperit după 77 de ani. Ce avea la bord

hms urge

Epava unui submarin britanic, care a dispărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial având 44 de oameni la bord, a fost găsită în largul coastelor malteze, potrivit CNN, scrie news.ro.

HMS Urge, care făcea parte din Flotila a 10-a, a părăsit insula mediteraneană Malta în 27 aprilie 1942, dar nu a ajuns niciodată la destinaţie, în portul egiptean Alexandria.

Până la descoperirea sa în această vară, nu se ştia când şi locul unde a dispărut.

Potrivit cercetătorilor care au localizat-o, nava a fost scufundată de o mină din largul coastelor. Acum, se află pe fundul mării, la aproximativ 120 de metri adâncime.

Căutările submarinului au început în 2017, când Francis Dickinson, nepotul comndantului de pe Urge, a at Universitatea din Malta (UM) pentru a se interesa de cartografierea fundului mării.

Citește și
„Titanic revine în natură”. Primele imagini cu epava din ultimii 15 ani
Primele imagini cu epava Titanicului din ultimii 15 ani. Ce au descoperit cercetatorii. VIDEO

Timmy Gambin, profesor la Departamentul de arheologie al Universităţii, care a lucrat la proiect, a declarat pentru CNN că UM a cercetat sistematic timp de 20 de ani "fundul mării al insulelor malteze" pe o suprafaţă de 1.200 kilometri pătraţi pentru a face datări.

"Submarinul Urge a fost găsit în urma acestei cercetări, dar zonele verificate au fost stabilite cu scopul de a localiza nava", a spus el.

Deşi epava a fost descoperită în această vară de un vehicul subacvatic autonom, care a folosit sonar pentru a genera imagini cu fundul mării. Informaţia privind constatarea a întârziat până când Ministerul britanic al Apărării a putut confirma că este vorba despre HMS Urge.

Urge a fost una dintre cele 13 submarine "U-class" pierdute în Mediterana în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit declaraţiei autorităţilor de la Marină. În timpul patrulelor sale, a avariat vasul de luptă italian Vittorio Veneto şi a scufundat crucierul italian Bande Nere.

Dickinson, al cărui bunic, locotenentul comandant Edward Tomkinson, a condus submarinul, a afirmat la CNN: "A fost un privilegiu pentru proiectul nostru să vedem clar imaginile acestui submarin special pentru prima dată din 1942. Echipajul s-a luptat pentru libertate, dar mai presus de toate şi-a dorit pacea. Se lucrează acum la crearea unui monument în Malta, pentru 2020".

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Cum arată epava unei corăbii legendare. A dispărut misterios în 1845
Cum arată epava unei corăbii legendare. A dispărut misterios în 1845

La peste 170 de ani după dispariţia misterioasă a corabiei britanice HMS Terror în regiunea canadiană a Oceanului Arctic, imagini inedite cu epava navei au fost publicate miercuri.

Primele imagini cu epava Titanicului din ultimii 15 ani. Ce au descoperit cercetatorii. VIDEO
Primele imagini cu epava Titanicului din ultimii 15 ani. Ce au descoperit cercetatorii. VIDEO

O echipa internationala de cercetatori a examinat, pentru prima data in ultimii 15 ani, starea in care se afla acum epava Titanicului, nava scufundata acum mai bine de 100 de ani.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.