Un nou protest în Georgia. Preşedinta vrea anularea alegerilor legislative, la aproape o lună după scrutinul din octombrie

protest în Georgia
Profimedia

Mii de manifestanţi au denunţat din nou la Tbilisi, marţi seara, victoria controversată a partidului aflat la putere în alegerile legislative din octombrie în Georgia, pe care preşedinta, în opoziţie, a cerut Curţii Constituţionale să le anuleze.

 

La aproape o lună după scrutinul din 26 octombrie, câştigat oficial de partidul Visul georgian, care conduce guvernul din 2012, criza politică se prelungeşte, relatează AFP.

Criticii acestei formaţiuni o acuză de fraude electorale, de derivă autoritară prorusă şi de îndepărtarea acestei mici ţări din Caucaz de aderarea la Uniunea Europeană şi la NATO, obiective înscrise în Constituţia sa.

După alegerile legislative, mii de georgieni au ieşit în stradă pentru a contesta un vot pe care îl consideră fraudat, fără efect. Marţi seara, responsabili ai opoziţiei au cerut simpatizanţilor lor să-şi continue manifestaţiile de protest.

"Nu vom accepta niciodată rezultatele alegerilor fraudate", a declarat marţi seara o manifestantă, Natela Gabiskiria. "Susţinem cererea (preşedintei Salome) Zurabişvili" care solicită Curţii Constituţionale să anuleze rezultatele alegerilor legislative, a continuat această studentă de 20 de ani.

Citește și
grasimi
Studiu: Nivelurile ridicate de grăsimi sănătoase ar putea proteja împotriva cancerului. Ce spun cercetătorii

Oficializarea victoriei detaşate a Visului georgian sâmbătă a dus la o reizbucnire a manifestaţiilor.

Marţi dimineaţa, ciocniri au avut loc când poliţia a încercat să evacueze manifestanţi care blocaseră una din principalele artere ale Tbilisi şi o tabără formată din zeci de corturi ale protestatarilor, instalată în apropierea Universităţii de Stat din capitală.

Liderul partidului de opoziţie Akhali, Nika Gvaramia, a afirmat că mai mulţi membri ai "consiliului politic al partidului său au fost bătuţi şi arestaţi".

Potrivit imaginilor, mai mulţi manifestanţi şi cel puţin un jurnalist au fost loviţi.

Ministerul de Interne a anunţat că 16 persoane au fost reţinute pentru rebeliune împotriva forţelor de ordine.

Într-un comunicat, Amnesty International a cerut eliberarea "tuturor manifestanţilor paşnici deţinuţi" în continuare, solicitând autorităţilor "să se conformeze pe deplin obligaţiilor lor de a respecta şi de a proteja dreptul la libertatea de întrunire".

La rândul său, Salome Zurabişvili, o oponentă de lungă durată împotriva guvernului condus de Visul georgian, a "depus un recurs la Curtea Constituţională pentru anularea rezultatelor alegerilor legislative din 26 octombrie, din cauza încălcărilor generalizate ale caracterului universal al votului şi a secretului scrutinului".

Această instanţă are la dispoziţie o lună pentru a lua o decizie.

Victoria Visului georgian (53,93%), care îi asigură 89 de locuri din cele 150 ale parlamentului, a fost confirmată sâmbătă de Comisia electorală. El s-a clasat pe primul loc, la mare distanţă, în faţa unei alianţe a partidelor de opoziţie prooccidentale care a obţinut 37,79% din voturi.

Dar opoziţia continuă să acuze fraudarea alegerilor, iar capitalele occidentale, la fel ca Uniunea Europeană au cerut anchete asupra neregulilor reclamate.

După anunţarea rezultatelor, Salome Zurabişvili a denunţat un sistem sofisticat de fraudare urmând o "metodologie rusească", dar a refuzat ulterior să răspundă unei convocări a parchetului pentru a-şi detalia acuzaţiile, pe care Moscova le respinge.

Opoziţia refuză să intre în noul parlament, a cărui primă sesiune este programată pentru luni şi intenţionează să organizeze o mare manifestaţie cu această ocazie.

Oare această sesiune va putea să aibă loc? Preşedinta a avertizat că nu va semna decretul pentru a o convoca, în timp ce premierul Irakli Kobakidze a răspuns că decizia ei va fi ignorată.

Dar, potrivit expertului în drept constituţional, Vakuşti Menabe, "noul parlament nu se poate reuni atât timp cât Curtea Constituţională nu şi-a pronunţat decizia asupra recursului depus de Salome Zurabişvili".

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Lovitură de un milion de euro în Constanţa. Ce au descoperit polițiștii într-un TIR sosit din Georgia. FOTO
Lovitură de un milion de euro în Constanţa. Ce au descoperit polițiștii într-un TIR sosit din Georgia. FOTO

Încălţăminte spot susceptibilă de a fi contrafăcută, în valoare de circa un milion de euro, a fost descoperită de poliţiştii de frontieră într-un autotren sosit din Georgia, aflat pe o navă de transport mărfuri din Portul Constanţa.

Studiu: Nivelurile ridicate de grăsimi sănătoase ar putea proteja împotriva cancerului. Ce spun cercetătorii
Studiu: Nivelurile ridicate de grăsimi sănătoase ar putea proteja împotriva cancerului. Ce spun cercetătorii

O dietă bogată în grăsimi sănătoase poate proteja împotriva cancerului, potrivit unei noi cercetări de la Universitatea din Georgia, care se adaugă la alte dovezi anterioare.

Un funcţionar electoral din Georgia a fost arestat după ce şi-a ameninţat colegii cu o bombă
Un funcţionar electoral din Georgia a fost arestat după ce şi-a ameninţat colegii cu o bombă

Un funcţionar electoral din statul american Georgia a fost arestat luni şi acuzat că le-a trimis colegilor săi o scrisoare în care ameninţa cu o bombă, transmite Reuters.

Dușmanul lui Putin avertizează: „Rusia a 'câştigat' în Georgia şi este 'pe cale' să facă acelaşi lucru în Moldova”
Dușmanul lui Putin avertizează: „Rusia a 'câştigat' în Georgia şi este 'pe cale' să facă acelaşi lucru în Moldova”

Occidentul ar trebui să recunoască faptul că Rusia a ''câştigat'' în Georgia şi este pe cale să facă acelaşi lucru în Republica Moldova dacă nu se renunţă la retorica occidentală privind depăşirea liniilor roşii, a spus Volodimir Zelenski.

Protest uriaș în Georgia, unde pro-rușii și-au însușit alegerile. Viktor Orban s-a dus să-i felicite pe oamenii Moscovei
Protest uriaș în Georgia, unde pro-rușii și-au însușit alegerile. Viktor Orban s-a dus să-i felicite pe oamenii Moscovei

Protest masiv al opoziției în capitala georgiană Tbilisi, după alegerile parlamentare de la sfârșitul săptămânii trecute.  

Recomandări
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

Partidele nu reușesc să se pună de acord pe măsurile fiscale. PSD anunță că nu intră la guvernare dacă va crește TVA
Partidele nu reușesc să se pună de acord pe măsurile fiscale. PSD anunță că nu intră la guvernare dacă va crește TVA

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

LIVE SCORE | România - Cipru, într-un meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Arena Națională, arhiplină
LIVE SCORE | România - Cipru, într-un meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Arena Națională, arhiplină

Echipa naţională a României joacă în compania Ciprului, marţi, în preliminariile Cupei Mondiale 2026. Meciul se dispută pe Arena Naţională.