Un miliardar celebru a murit într-un mod cumplit, căzând de la 150 de metri înălțime. Avea o avere de 4,5 mld. de dolari

Un miliardar celebru a murit într-un mod cumplit, căzând de la 150 de metri înălțime. Avea o avere de 4,5 mld. de dolari
Shutterstock

Miliardarul Isak Andic, fondatorul lanţului de modă Mango, a murit sâmbătă într-un accident pe munte. Omul de afaceri în vârstă de 71 de ani ar fi alunecat şi a căzut de pe o stâncă.

Miliardarul din lumea modei a căzut de la o înălțime de 150 de metri în timp ce făcea o drumeţie cu rudele în peşterile Monserrat de lângă Barcelona, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei relatează Sky News, preluat de news.ro.

Isak Andic, Mango

Familia sa a sunat la serviciile de urgenţă în jurul orei locale 12.30, potrivit ziarului spaniol El Pais.

Au fost trimise un elicopter şi o ambulanţă, dar acestea au confirmat decesul la sosirea la locul accidentului.

Citește și
donald Trump deschidere
Rezultate alegeri SUA. Cine este Donald Trump: De la imperiul imobiliar la Casa Albă și apoi la primul candidat inculpat

Isak Andic, care era preşedinte neexecutiv al Mango, s-a născut în Istanbul, Turcia, şi s-a mutat în Spania în anii '60 înainte de a fonda compania Mango în 1984.

Andic era cel mai bogat om din Catalonia şi unul dintre cei mai bogaţi din Spania, Forbes estimându-i valoarea la 4,5 miliarde de dolari.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Fiica unui miliardar acuză că locuința ei a fost infestată de molii și dă în judecată proprietarul. Ce despăgubiri cere
Fiica unui miliardar acuză că locuința ei a fost infestată de molii și dă în judecată proprietarul. Ce despăgubiri cere

Fiica unui miliardar georgian și soțul ei au dat în judecată un vânzător de proprietăți după ce casa lor victoriană cu șapte dormitoare din Notting Hill a fost infestată de molii, scrie The Independent.  

Rezultate alegeri SUA. Cine este Donald Trump: De la imperiul imobiliar la Casa Albă și apoi la primul candidat inculpat
Rezultate alegeri SUA. Cine este Donald Trump: De la imperiul imobiliar la Casa Albă și apoi la primul candidat inculpat

„Înainte să ajungă președinte, cel mai cunoscut miliardar al Americii era descris de unii drept un campion al insultelor, rasist, bufon și populist.

Ramzan Kadîrov, atac la Elon Musk: „A dezactivat de la distanţă Cybertruck-ul. Nu este frumos din partea lui”
Ramzan Kadîrov, atac la Elon Musk: „A dezactivat de la distanţă Cybertruck-ul. Nu este frumos din partea lui”

Ramzan Kadîrov îl acuză pe Elon Musk că i-a dezactivat de la distanță mașina Tesla Cybertruck pe care o folosea la război. SUV-ul electric fusese primit cadoul chiar de la miliardar, pretinde liderul cecen, dar Elon Musk neagă că i l-ar fi oferit.

Premieră în spațiu. Prima călătorie cu ieșire din capsula Space X, finanțată de un miliardar
Premieră în spațiu. Prima călătorie cu ieșire din capsula Space X, finanțată de un miliardar

„Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire" - cunoscuta replică a lui Neil Armstrong, care a scris istorie, a fost reeditată joi. Pentru prima oară, un echipaj format doar din civili s-a bucurat de o plimbare spațială.

Donald Trump a dezvăluit ce post va primi Elon Musk la Casa Albă dacă va câștiga alegerile: „Aştept cu nerăbdare”
Donald Trump a dezvăluit ce post va primi Elon Musk la Casa Albă dacă va câștiga alegerile: „Aştept cu nerăbdare”

Donald Trump a declarat joi că va înfiinţa o comisie guvernamentală pentru eficienţă condusă de susţinătorul său miliardar Elon Musk, dacă va câştiga alegerile din 5 noiembrie.

Recomandări
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”

Statele Unite consideră că amenințarea Rusiei de a răspunde la Operațiunea „Pânza de păianjen” a Ucrainei nu a fost încă pusă în aplicare cu seriozitate și că răspunsul va fi cel mai probabil un atac la scară largă, cu ținte multiple, scrie Reuters.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.