Un fost sportiv se numără printre victimele masacrului din New Orleans. Avea doar 27 de ani

tiger bech
News.ro

Martin Bech, un fost jucător de fotbal american la nivel universitar, este una dintre cele 15 victime identificate în atacul din noaptea de Anul Nou, din Cartierul z din New Orleans.

Fost jucător al echipei Princeton Tigers, în vârstă de doar 27 de ani, Martin Bech jucase timp de doi ani (2016-2018) în NCAA, campionatul universitar american, prin intermediul Ivy League.

„Nu a existat o poreclă mai potrivită pentru un jucător de la Princeton pe care l-am antrenat”, a declarat fostul său antrenor Bob Surace, citat de site-ul universităţii.

„A fost un Tiger (Tigru) în toate felurile - un competitor feroce cu o energie fără limite, un coechipier valoros şi un prieten grijuliu. Ultima noastră conversaţie a fost despre cât de mândru am fost de progresul său în timpul anilor petrecuţi la Princeton şi de succesul pe care l-a cunoscut după absolvire. Dragostea mea se îndreaptă către întreaga familie Bech”, a mai spus Surace.

Un şofer a intrat cu o camionetă în mulţimea care sărbătorea Anul Nou în Cartierul z din New Orleans şi a apoi a deschis focul, omorând 15 persoane şi rănind peste 35, într-un atac comis în primele ore ale noului an despre care FBI a spus că este un potenţial act de terorism.

Citește și
atac new orleans
Filmul masacrului din New Orleans. Cu cine s-a luptat atacatorul imediat după ce a ieșit din mașina cu care a lovit mulțimea

Suspectul, identificat de FBI drept Shamsud-Din Jabbar, un cetăţean american din Texas în vârstă de 42 de ani, a murit la faţa locului în schimbul de focuri cu poliţia, au declarat oficialii.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Autorul masacrului din New Orleans, tatăl a două fete, anunțase că intenționa să-și ucidă familia. Cum îl descrie fratele său
Autorul masacrului din New Orleans, tatăl a două fete, anunțase că intenționa să-și ucidă familia. Cum îl descrie fratele său

Abdur Jabbar, 24 de ani, din Beaumont, Texas, a declarat, pentru The New York Times, că fratele său, Shasmud-Din Jabbar, cel care a ucis cel puțin 15 persoane în New Orleans, s-a convertit la islam la o vârstă fragedă.

Filmul masacrului din New Orleans. Cu cine s-a luptat atacatorul imediat după ce a ieșit din mașina cu care a lovit mulțimea
Filmul masacrului din New Orleans. Cu cine s-a luptat atacatorul imediat după ce a ieșit din mașina cu care a lovit mulțimea

Cel puțin 15 oameni au fost uciși și zeci - grav răniți - în atacul terorist din New Orleans, Statele Unite. Atacatorul, un bărbat de 42 de ani, a lovit cu o camionetă mulțimea care dansa pe stradă pentru a sărbători intrarea în noul an.

Noi detalii despre masacrul de Revelion din New Orleans. Atacatorul ar fi avut patru complici, care au pus bombe în zonă
Noi detalii despre masacrul de Revelion din New Orleans. Atacatorul ar fi avut patru complici, care au pus bombe în zonă

Numărul morților în urma atacului de Revelion din New Orleans a ajuns la 15, față de 10, cât era anterior, potrivit medicului legist al parohiei New Orleans, dr. Dwight McKenna, citat de mai multe media americane

Reacția lui Joe Biden după masacrul din New Orleans. Republicanii l-au taxat imediat pe președintele SUA
Reacția lui Joe Biden după masacrul din New Orleans. Republicanii l-au taxat imediat pe președintele SUA

Preşedintele american Joe Biden a declarat miercuri că SUA "nu vor tolera niciun atac" împotriva cetăţenilor săi, după atacul soldat cu 10 morţi şi peste 35 de răniţi comis în noaptea de Anul Nou în oraşul New Orleans, relatează AFP.

Cine este autorul masacrului din New Orleans. Avea la el un steag cu însemnele unei temute grupări
Cine este autorul masacrului din New Orleans. Avea la el un steag cu însemnele unei temute grupări

Autorul masacrului din New Orleans, soldat cu cel puțin 10 morți și peste 35 de răniți, a fost identificat ca fiind Shamsud Din Jabbar, un cetățean american din statul Texas, în vârstă de 42 de ani.

Recomandări
Ministrul Economiei: Din datele de până acum, în cel mai sumbru scenariu, surparea minei vechi de la Praid ar fi parţială
Ministrul Economiei: Din datele de până acum, în cel mai sumbru scenariu, surparea minei vechi de la Praid ar fi parţială

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, afirmă că din datele preliminarii avute până acum se poate spune că la Salina Praid nu se va produce, „în cel mai sumbru scenariu”, un „eveniment cataclismic”, ci o „surpare parţială” a minei vechi.

Furtună puternică în București. Capitala este sub cod portocaliu de vijelii. Pompierii intervin în mai multe zone
Furtună puternică în București. Capitala este sub cod portocaliu de vijelii. Pompierii intervin în mai multe zone

Rupere de nori în București. Meteorologii au emis o avertizare nowcasting Cod portocaliu de averse torențiale pentru municipiul București, valabilă luni până la ora 16:20.

Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”
Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”

Eugen Rădulescu, consilier personal al guvernatorului BNR, critică dur ideea introducerii unei taxe pe tranzacțiile bancare, catalogând-o drept „o aberație” inspirată din politicile economice ale Venezuelei.