Un fost sportiv olimpic este căutat de FBI pentru crimă și pentru că a condus o reţea de trafic de droguri

fost sportiv olimpic
fbi.gov

Un fost sportiv olimpic al Canadei a fost acuzat că a condus o reţea de trafic de droguri care a transportat cantităţi mari de cocaină în întreaga Americă şi a ucis patru persoane, au anunţat joi autorităţile, potrivit The Guardian.  

FBI oferă o recompensă de 50.000 de dolari pentru informaţii care duc la arestarea şi extrădarea lui Ryan James Wedding, un cetăţean canadian care locuia în Mexic şi este considerat fugar. Acesta, în vârstă de 43 de ani, este acuzat în Statele Unite de conducerea unei grupări infracţionale, crimă, conspiraţie pentru distribuirea de cocaină şi alte infracţiuni, au declarat procurorii americani.

Autorităţile americane au precizat că gruparea lui Wedding a transportat cantităţi mari de cocaină din Columbia prin Mexic şi California către Canada şi alte locaţii din Statele Unite, folosind camioane. Wedding, care se confruntă, de asemenea, cu acuzaţii de mai mulţi ani în Canada, este una dintre cele 16 persoane acuzate în legătură cu o reţea care transporta 60 de tone de cocaină pe an.

Patru dintre acestea sunt în continuare fugare, a declarat Martin Estrada, procuror din Los Angeles.

„El a ales să devină un mare traficant de droguri şi a ales să devină un criminal”, a declarat Estrada.

Citește și
Doi traficanți din Suceava, prinși cu drogurile ascunse în tavanul fals din apartament. Unde le vindeau
Doi traficanți din Suceava, prinși cu drogurile ascunse în tavanul fals din apartament. Unde le vindeau

Krysti Hawkins, agent special FBI, a declarat că douăsprezece persoane au fost arestate în Florida, Michigan, Canada, Columbia şi Mexic în legătură cu acest caz.

Autorităţile americane susţin că gruparea a ucis doi membri ai unei familii din Canada ca răzbunare pentru un transport de droguri furat în ceea ce oficialii de acolo au declarat că a fost un caz de identitate greşită, precum şi alte două persoane, potrivit oficialilor şi documentelor depuse la tribunalul federal. Autorităţile au declarat că au confiscat cocaină, arme, muniţie, numerar şi mai mult de 3 milioane de dolari în criptomonedă în legătură cu ancheta lor.

Wedding a concurat pentru Canada la Jocurile Olimpice de iarnă din 2002 de la Salt Lake City, la snowboarding.

Wedding se confruntă cu acuzaţii separate de trafic de droguri în Canada care datează din 2015, a declarat Chris Leather, superintendent-şef al Royal Canadian Mounted Police. „Aceste acuzaţii sunt în mare parte nesoluţionate”, a spus Leather.

Wedding a fost condamnat anterior în SUA pentru conspiraţie în vederea distribuirii de cocaină şi a fost condamnat la închisoare în 2010, arată înregistrările federale. Estrada a declarat că autorităţile americane cred că, după eliberarea lui Wedding, acesta a reluat traficul de droguri şi a fost protejat de Cartelul Sinaloa din Mexic.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Mama românului care „a invadat” UK, declarații în premieră despre marea dramă a fiului ei. Mulți tineri au această problemă
Mama românului care „a invadat” UK, declarații în premieră despre marea dramă a fiului ei. Mulți tineri au această problemă

Adevărate drame se petrec lângă noi din cauza consumului de droguri și din cauza statului care nu ia nicio măsură pentru reabilitarea dependenților.

Doi traficanți din Suceava, prinși cu drogurile ascunse în tavanul fals din apartament. Unde le vindeau
Doi traficanți din Suceava, prinși cu drogurile ascunse în tavanul fals din apartament. Unde le vindeau

Un bărbat de 44 de ani şi o femeie de 31 de ani, din judeţul Suceava, suspectați de trafic de droguri, au fost reţinuţi de procurorii DIICOT joi dimineaţă.

Peste 130 de percheziţii în toată ţara, pentru destructurarea unor grupări specializate în trafic de droguri și de persoane
Peste 130 de percheziţii în toată ţara, pentru destructurarea unor grupări specializate în trafic de droguri și de persoane

Poliţiştii şi procurorii DIICOT fac, miercuri dimineaţă, peste 130 de percheziţii în toată ţara, în cadrul a 40 de acţiuni operative pentru destructurarea unor grupări specializate în trafic de droguri, trafic de persoane şi minori, trafic de migranţi.

Promisiunile politicienilor și drama minorilor dependenți de droguri. România are un singur centru în care sunt tratați
Promisiunile politicienilor și drama minorilor dependenți de droguri. România are un singur centru în care sunt tratați

Într-o Românie în care se vorbeste mult prea puțin despre dependențe și nu se face mare lucru, crește consumul de droguri și scade dramatic vârsta consumatorilor.

Patru indivizi din Cluj ar fi vândut droguri timp de 2 ani. Pentru un gram, clienții plăteau între 80 și 150 de lei. FOTO
Patru indivizi din Cluj ar fi vândut droguri timp de 2 ani. Pentru un gram, clienții plăteau între 80 și 150 de lei. FOTO

O rețea de traficanți de droguri din județul Cluj a fost destructurată de procurorii DIICOT. Este vorba despre 4 persoane - trei bărbați și o femeie - cu vârste cuprinse între 21 și 42 de ani.  

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.