Un elicopter s-a prăbușit în Grecia din cauza furtunii Elias. Secțiile unui spital au fost inundate

grecia
Profimedia

Începând de miercuri, furtuna Elias a afectat mai ales oraşul Volos, capitala prefecturii Magnesia, Insula Evia şi prefectura Ftiotida, antrenând revărsări ale unor torenţi, alunecări de teren, ruperi de baraje, inundarea unort drumuri şi locuinţe.  

Peste 250 de persoane au fost salvate începând de miercuri de către pompieri, susţinuţi de armată, care folosesc bărci pneumatice şi vehicule speciale pentru a ajunge în locuri afectate.

Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, un elicopter privat cu două locuri s-a prăbuşit, joi, în largul Insulei Evia, iar căutăriale pasagerilor erau în curs, au anunţat pompierii.

O mare parte a Volos este privată de electricitate, iar secţii ale unui spital local au fost inundate, însă instituţia a rămas operaţională.

Citește și
turisti grecia cuplu
Grecia, venituri-record din turism în primele şapte luni din 2023. Suma amețitoare înregistrată de statul elen

Sechele ale furtunii Daniel

”Azi de gândim la Volos şi Evia”, a anunţat premierul Kyriakos Mitsotakis într-o reuniune cu grupul său parlamentar de dreapta.

Potrivit serviciilor de meteorologie, furtuna urma să scadă în intensitate joi, însă ”forţele de securitate vor rămâne la faţa locului”, a anunţat la postul public de televiziune ERT un purtător de cuvânt al pompierilor, Vassilios Vathrakoyanis.

Volos, cu aproximativ 140.000 de locuitori, se reface cu greu după furtuna Daniel, la începutul lui septembrie, care a deversat trombe de apă în Tesalia, principala câmpie de producţie agricolă în Grecia, situată la aproximativ 400 de kilometri nord de Atena.

Volos a rămas atunci fără apă potabilă timp de peste două săptămâni, iar pagubele suferite de reţeaua locală de distribuţie nu au fost reparate în întregime.

”Abia săptămâna aceasta autorităţile au încheiat curăţarea locurilor afectate (de furtuna Daniel)”, îşi exprimă indignarea o locuitoare a Volos, Eleni Konstantatou.

”Ieri (miercuri), a început să plouă, dar noi credeam că era o mică aversă. Nu ne aşteptam ca zona să fie din nou inundată (...). Ne întoarcem de unde am plecat”, deplânge ea la AFP.

Furtuna Daniel a ucis 17 oameni în Tesalia, a distrus culturi şi a ucis zeci de mii de animale.

Ea a lovit, săptămâna trecută Libia, după Grecia, şi s-a soldat cu 3.875 de morţi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Inundații devastatoare în Grecia, unde străzile au fost transformate în râuri. Stare de urgență în Volos
Inundații devastatoare în Grecia, unde străzile au fost transformate în râuri. Stare de urgență în Volos

Noi inundaţii au avut loc miercuri în centrul Greciei, pentru a doua oară în această lună, oraşul Volos fiind puternic afectat. Luna trecută, o furtună s-a soldat cu moartea a 17 persoane şi a provocat pagube importante, relatează AFP.

Grecia, venituri-record din turism în primele şapte luni din 2023. Suma amețitoare înregistrată de statul elen
Grecia, venituri-record din turism în primele şapte luni din 2023. Suma amețitoare înregistrată de statul elen

Veniturile Greciei din turism au înregistrat un nou record în primele şapte luni din 2023, conform datelor oficiale, în timp ce există o cerere solidă pentru călătorii în perioada toamnei, inclusiv în noiembrie.

Recomandări
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice

Israelul a atacat Iranul, vizând instalația nucleară de la Natanz și alte obiective legate de programele nucleare și de rachete balistice.

Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință
Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală
Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, spune că le-a cerut tuturor colegilor parlamentari să renunţe de urgenţă la sumele provenite din deconturi ale chiriei în condiţiile în care au o proprietate în Capitală.