Un cutremur puternic a zguduit vestul Franței. Casele au fost fisurate, bisericile avariate şi locatarii mutaţi | VIDEO

cutremur franța
Shutterstock

Clădiri crăpate, biserici avariate şi locuitori care trebuie relocaţi, sunt pagubele evaluate, sâmbătă, în vestul Franţei, unde un cutremur „foarte puternic” a zguduit, vineri, zona de coastă, fără a face victime.

Seismul s-a resimţit de la Rennes până la Bordeaux, relatează AFP, citată de News.ro.

După un seism cu o magnitudine cuprinsă între 5,3 şi 5,8, două replici au fost în sâmbătă dimineaţa (cu magnitudini de 5 şi 3,7), potrivit Biroului Seismologic Central z (BCSF), sporind temerile locuitorilor din zona afectată. Unii dintre ei nu se pot întoarce în casele şubrezite.

În La Laigne, localitate din departamentul Charente-Maritime, clopotniţa bisericii prezintă fisuri importante, iar unele case au devenit „nelocuibile”, potrivit estimării pompierilor. Aceştia inspectează una câte una casele şi clădirile din acest sat de 500 de locuitori, clasificându-le de la verde la negru, în funcţie de starea lor.

Nu ştiu dacă am voie să rămân în casă”, a declarat pentru AFP Guillaume Wacrenier, un locuitor din La Laigne. „Totul este afectat: două faţade sunt crăpate, şi nu mă refer la crăpături de tencuială. Au căzut pietre, îmi trec degetele prin unele din fisuri, toate camerele mele au urme de impact, există goluri între pereţi despărţitori”, a relatat localnicul. „Prima mea treabă astăzi este să pun ţiglele la loc, pentru că sunt prognozate furtuni în această seară (sâmbătă). Ieri (vineri) seara, vecinii mei îşi făceau bagajele şi plecau”, a adăugat el.

Citește și
seismograf
Cutremur produs sâmbătă dimineață. Ce magnitudine a avut și unde a lovit

Pagube similare au fost observate şi în satele învecinate, precum Saint-Hilaire la-Palud (departamentul Deux-Sèvres), unde a fost instituit un perimetru de siguranţă în jurul bisericii, iar 38 de persoane a trebuit să fie mutate în adăposturi din zonă, potrivit prefecturii din Deux-Sèvres. Două persoane au fost rănite uşor în acest departament, iar cutremurul „a provocat, de asemenea, numeroase pagube materiale, inclusiv căderi de pietre, fisuri şi prăbuşiri parţiale de acoperişuri”, în special la Niort. Evaluarea clădirilor continua sâmbătă, efectuate de pompierii specializaţi, care urmau să primească întăriri de la departamentele vecine. Prefectura a cerut locuitorilor să se îndepărteze de clădirile care par „fragile”.

În sudul regiunii Vendée, pompierii au avut sâmbătă, după replicile de după cutremurul de vineri, circa zece intervenţii pentru „pagube minore”, cum ar fi coşuri de fum deteriorate.

Având în vedere intensitatea cutremurului (...), va fi lansată o procedură accelerată de evaluare a catastrofelor naturale pentru a lua în considerare eventualele daune structurale”, a declarat pe Twitter ministrul de interne Gérald Darmanin.

Cutremurul, care a avut loc la ora locală 18:38 , cu epicentrul în comuna Cram-Chaban (Charente-Maritime), la jumătatea distanţei dintre La Rochelle şi Niort, este cel mai mare din această parte a vestului Franţei. A fost un cutremur de suprafaţă, cu adâncimea de până la 10 kilometri.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Cutremur în România, sâmbătă după-amiază. Ce magnitudine a avut
Cutremur în România, sâmbătă după-amiază. Ce magnitudine a avut

Un cutremur cu magnitudinea de 4,3 s-a produs, sâmbătă, în zona Vrancea, județul Buzău.

Cutremur produs sâmbătă dimineață. Ce magnitudine a avut și unde a lovit
Cutremur produs sâmbătă dimineață. Ce magnitudine a avut și unde a lovit

Un cutremur cu magnitudinea 5,6 a fost raportat, sâmbătă dimineață, a anunțat Institutul Geologic al Statelor Unite (USGS).

Cutremur cu magnitudinea 5 în estul Franţei
Cutremur cu magnitudinea 5 în estul Franţei

Un cutremur cu magnitudinea 5 a avut loc, vineri, în estul Franţei, a anunţat Centrul German de Cercetare pentru Geoştiinţe (GFZ).  

Un cutremur 7,2 grade, înregistrat vineri după-amiază. Unde a fost resimțit
Un cutremur 7,2 grade, înregistrat vineri după-amiază. Unde a fost resimțit

Un cutremur cu magnitudinea de 7,2 s-a produs, vineri, în apropiere de Tonga, în Pacificul de Sud, potrivit Institutului american de geologie (USGS).

 

Un cutremur de magnitudine 6,2 a avut loc în Filipine
Un cutremur de magnitudine 6,2 a avut loc în Filipine

Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade a avut loc în Filipine joi, a declarat Institutul Geologic al SUA (USGS), în timp ce autorităţile locale au avertizat cu privire la replici şi posibile daune, scrie AFP.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.