Un nou cutremur puternic în Afganistan, în zona în care peste 2.000 de persoane au murit săptămâna trecută

cutremur
Shutterstock

Un cutremur cu magnitudinea de 6,3 a lovit, miercuri, vestul Afganistanului, a anunțat Institutului Geologic american.

Seismul s-a produs în zona în care peste 2.000 de persoane au murit după un cutremur similar care a avut loc în weekend-ul trecut, informează News.ro, care citează AFP.

Cutremurul de miercuri s-a produs la o adâncime mică, în jurul orei locale 05:10 (00:40 GMT), cu epicentrul la aproximativ 29 de kilometri nord de oraşul Herat, precizează USGS.

Deocamdată nu se știe dacă există victime.

Peste 2.400 de persoane au fost ucise în cutremurele din Afganistan, a anunţat, duminică, istraţia talibană.

Citește și
cutremur afganistan
Seismul din Afganistan, soldat cu cel puţin 2.000 de morţi. Căutările continuă

Cel puţin şapte cutremure s-au produs, sâmbătă, vestul ţării şi au lovit la 35 km nord-vest de oraşul Herat, unul dintre ele având magnitudinea de 6,3 grade, a anunţat Institutul Geologic al SUA (USGS).

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
„Mi-am pierdut 11 membri ai familiei”. Mărturii sfâșietoare în urma cutremurului care a devastat Afganistanul
„Mi-am pierdut 11 membri ai familiei”. Mărturii sfâșietoare în urma cutremurului care a devastat Afganistanul

Un supraviețuitor al cutremurului devastator din Afganistan a mărturisit că a pierdut 11 membri ai familiei în urma seismului.

Seismul din Afganistan, soldat cu cel puţin 2.000 de morţi. Căutările continuă
Seismul din Afganistan, soldat cu cel puţin 2.000 de morţi. Căutările continuă

Cel puţin 2.000 de persoane au murit în urma cutremurului violent care a lovit, sâmbătă, vestul Afganistanului, conform unui bilanţ dat publicităţii duminică de guvernul taliban.

Ce au pățit șase persoane care au organizat o petrecere cu muzică în Afganistan
Ce au pățit șase persoane care au organizat o petrecere cu muzică în Afganistan

Poliţia talibană a moravurilor a reţinut şase persoane sub acuzaţia că au interpretat muzică în provincia Balkh din nordul Afganistanului.

Talibanii sărbătoresc doi ani de la ”cucerirea” Afganistanului. Oamenii s-au adunat în faţa fostei Ambasade a SUA
Talibanii sărbătoresc doi ani de la ”cucerirea” Afganistanului. Oamenii s-au adunat în faţa fostei Ambasade a SUA

Guvernul taliban din Afganistan sărbătoreşte marţi - o zi declarată liberă - doi ani de la preluarea controlului ţării prin celebrări şi o declaraţie prin care îşi marchează cu mândrie întoarcerea la putere, relatează AFP, scrie News.ro. 

Talibanii au început să ardă instrumentele muzicale din Afganistan. „Este genocid cultural”
Talibanii au început să ardă instrumentele muzicale din Afganistan. „Este genocid cultural”

Talibanii au ars instrumentele muzicale din Afganistan, susținând că muzica duce la „corupție morală”. Echipament muzical în valoare de mii de dolari a fost făcut scrum, sâmbătă, în provincia Herat din vestul țării.

Recomandări
Iranul a lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Israelului, dar niciuna nu și-a atins ținta. IDF a zguduit Teheranul
Iranul a lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Israelului, dar niciuna nu și-a atins ținta. IDF a zguduit Teheranul

Armata israeliană afirmă că, duminică după-amiază, au fost lansate rachete din Iran, îndemnând cetățenii să se refugieze în zone protejate și să rămână acolo până la noi ordine.

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Primarul PSD al Buzăului: „Nu cred că partidul va intra la guvernare. Se doreşte scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”
Primarul PSD al Buzăului: „Nu cred că partidul va intra la guvernare. Se doreşte scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat duminică, despre negocierile pentru formarea Guvernului, că el nu crede că PSD-ul va intra la guvernare şi că se doreşte scoaterea castanelor din foc, cu mâna altuia.