VIDEO: Un mall din Kiev, lovit de o rachetă. 8 oameni au murit, mai multe case distruse

×
Codul embed a fost copiat

Cel puţin opt oameni au murit într-un bombardament la Kiev, capitala Ucrainei, în noaptea de duminică spre luni, după ce Rusia a atacat un mall, potrivit New York Times.

La aproximativ opt ore de la lovitură, pompierii încă se luptau cu flăcările, în timp ce soldații și echipajele de urgență căutau în moloz pentru a găsi supraviețuitori sau victime.

Până la ora locală 8 a.m., salvatorii au scos șase cadavre și le-au acoperit cu plastic, afirmând că nu mai au nicio speranță să găsească supraviețuitori. 

Potrivit Agerpres, locul a fost lovit de o rachetă foarte puternică, caree a pulverizat maşinile şi a lăsat în parcare un crater de câţiva metri lăţime în faţa unui imobil de zece etaje carbonizat şi din care încă ieşea fum.

Toată partea de sud a acestui imens centru comercial a fost distrusă, la fel ca un club de fitness din parcare, a constatat un reporter al AFP. Pe o porţiune de sute de metri pot fi văzute moloz, vehicule distruse şi fiare contorsionate.

Citește și
Janez Janša
Slovenia îşi va trimite diplomaţii înapoi la Kiev, anunţă premierul Jansa

 

Luni dimineaţă, pompierii şi militarii încercau să vadă dacă sub dărâmături se mai află şi alte victime.

 

Primarul oraşului, Vitali Kliciko, a spus că mai multe clădiri rezidenţiale din cartierul istoric Podilski au fost avariate şi au luat foc, alături de centrul comercial din zonă.

 

În cursul nopţii, echipele de salvare au transmis că "tiruri inamice" au provocat un incendiu pe mai multe etaje ale centrului comercial, situat în cartierul Podilski.

Ele au publicat imagini de la o cameră de supraveghere, care arată o explozie enormă şi un nor în formă de ciupercă, urmate de o serie de deflagraţii mai mici.

Locuitorii dintr-un imobil vecin, ale cărui ferestre au fost sparte de explozie, au spus că au văzut un lansator de rachete mobil în apropierea centrului comercial cu câteva zile în urmă.

O deflagraţie enormă a zguduit întregul oraş în timpul atacului, potrivit unor jurnalişti ai AFP.

Kievul a fost lovit de o serie de atacuri săptămâna trecută, între care unul asupra unui bloc de apartamente, duminică, soldat cu cinci răniţi.

 

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Război în Ucraina, ziua 26. Zelenski insistă asupra unei întâlniri cu Putin pentru a opri conflictul
Război în Ucraina, ziua 26. Zelenski insistă asupra unei întâlniri cu Putin pentru a opri conflictul

După trei săptămâni de război în Ucraina vecină au murit peste 900 de civili, potrivit Organizației Națiunilor Unite.  

Slovenia îşi va trimite diplomaţii înapoi la Kiev, anunţă premierul Jansa
Slovenia îşi va trimite diplomaţii înapoi la Kiev, anunţă premierul Jansa

Premierul sloven Janez Janša a anunţat că personalul ambasadei evacuat anterior de la Kiev se va întoarce în capitala Ucrainei, relatează BBC.  

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.