Un adolescent care a încercat să vândă droguri pe cont propriu a fost supus unor torturi inimaginabile de mafia din Marsilia

Politia

În Franţa s-a deschis joi procesul în care un tânăr, care era minor la data comiterii faptelor, este acuzat de fapte ce par desprinse din filmele violente de acţiune.

Făcea parte dintr-o bandă de traficanţi de droguri din Marsilia şi împreună cu alţi „camarazi” l-a supus pe un copil cu care era aproape de-o seamă la torturi de neimaginat, relatează „Le Figaro”.

La 13 august 2019, „Mathieu” (nume fictiv), un adolescent în vârstă de 16 ani, era adus la spital într-o stare semi-comatoasă. Corpul său era plin de urme de lovituri şi avea circa 40 de răni făcute cu ţigara aprinsă. Avea arsuri foarte grave pe abdomenul inferior şi pe partea superioară a coapselor, provocate de o lampă de sudură.

Mathieu, care locuia într-un centru de asistenţă socială pentru copii din Chartres, fugise la Marsilia, atras de propunerile tentante ale traficanţilor de droguri, mereu în căutare de forţă de muncă. Imediat ce a sosit în oraş, i s-a dat sarcina de a vinde cocaină în cartierul Micocouliers, însă a fost prins şi arestat de poliţie. În timp ce aştepta să fie dus înapoi la Chartres, un judecător pentru copii l-a plasat într-un cămin din Marsilia. A reuşit să fugă de acolo şi a recuperat drogurile, pe care le ascunsese la rădăcina unui copac din Micocouliers înainte de a fi arestat.

Citește și
los angeles
Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”

S-a gândit să încerce să le vândă pe cont propriu în cartierul Félix-Pyat, un alt punct de vânzare important pentru traficanţii din Marsilia. A fost văzut însă şi pârât de o iscoadă a reţelei care opera acolo.

Tânărul, torturat timp de 24 de ore

Băiatul a fost sechestrat 24 de ore într-o cameră de la subsolul unei clădiri dezafectate. A fost lovit cu picioarele, cu pumnii şi cu o bară de fier, a fost legat de un scaun complet dezbrăcat şi forţat să inhaleze cocaină.

„Doi tipi mari mi-au ars organele genitale. Cred că au făcut-o cu o lampă de sudură. Eram legat la ochi, dar am simţit aerul şi un foc mare, urlam de durere”, a povestit el la poliţie imediat ce a putut fi audiat. Când s-a chircit din cauza durerii, loviturile unei bare de fier l-au făcut să se ridice. Mathieu a vrut apoi să se sinucidă încercând să se înece cu cârpa pe care torţionarii i-o băgaseră în gură în timp ce îl legau la ochii. Călăii săi voiau să ştie cine l-a trimis şi pentru cine lucrează. „M-au tratat mai rău decât pe un animal şi mi-au spus că o să mor”, a povestit tânărul.

În cele din urmă a fost salvat şi eliberat de nişte „copii” de vârsta lui, care lucrau şi ei pentru reţeaua din Félix-Pyat. L-au sfătuit să fugă. „Mi-au spus că cei mari voiau să mă omoare de teamă că voi ciripi", a povestit Mathieu în faţa judecătorului de instrucţie.

Când i s-au arătat fotografii cu tinerii traficanţi din Félix-Pyat, el a identificat cinci tipi cu vârste cuprinse între 17 şi 26 de ani. Doar unul dintre ei a recunoscut că i-a dat „o scatoalcă, nişte lovituri de picior şi câţiva pumni”. Ceilalţi neagă, iar singurul inculpat în acest dosar şi-a luat joi locul în boxa acuzaţilor de la tribunalul pentru minori din  Aix-en-Provence. Este acuzat de răpire, sechestru, tortură, acte de violenţă. La data faptelor, avea 17 ani. Acum, are 20.

Ceilalţi patru inculpaţi, care erau majori, vor fi judecaţi ulterior.

Culmea este că mai mulţi oameni au fost martori pasivi la calvarul lui Mathieu, inclusiv doi muncitori care au dormit în clădirea dezafectată în timp ce victima era torturată. În cartierul respectiv domnesc însă frica şi omerta, legea tăcerii . „Toată lumea ştie în Félix-Pyat că ei au fost. Toată lumea ştie în Félix-Pyat că sunt ei, toată lumea. Dar nimeni nu îndrăzneşte să o spună”, a declarat un localnic sub acoperirea anonimatului.

Procurorul din Marsilia avertizase în ianuarie anul trecut că traficanţii de droguri din oraş sunt „deosebit de violenţi” şi întind capcane copiilor din toată Franţa atrăgându-i cu mirajul banilor care „se fac uşor”, pentru ca apoi aceşti copii să se găsească în situaţii infernale.Mărturia lui Mathieu în instanţă este aşteptată luni, iar verdictul ar putea fi dat deja săptămâna viitoare, miercuri.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”
Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”

Donald Trump a trimis duminică, la Los Angeles, trupele Gărzii Naționale, ca răspuns la violențele prostestatarilor furioși.

Acţiunile Tesla au înregistrat săptămâna trecută cea mai mare pierdere din 2025, în rândul celor mai mari companii din lume
Acţiunile Tesla au înregistrat săptămâna trecută cea mai mare pierdere din 2025, în rândul celor mai mari companii din lume

Acţiunile Tesla au înregistrat în acest an cea mai mare pierdere a capitalizării de piaţă în rândul celor mai mari companii din lume, cu o scădere de 29,3%, echivalentă cu aproximativ 380 de miliarde de dolari.

În vizită la Madrid, preşedintele argentinian Javier Milei spune că premierul Pedro Sanchez este un „bătăuş”
În vizită la Madrid, preşedintele argentinian Javier Milei spune că premierul Pedro Sanchez este un „bătăuş”

Preşedintele Argentinei, Javier Milei, şi-a reluat, duminică, criticile la adresa premierului spaniol Pedro Sanchez, pe care l-a descris drept un „bătăuş” în timpul unei vizite la Madrid.

Recomandări
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  