UE a răspuns la ”oferta finală” a lui Trump: Suntem alături de Ucraina, îi susţinem suveranitatea, iar Crimeea este Ucraina

Donald Trump, Volodimir Zelenski
Getty

Uniunea Europeană şi-a exprimat din nou miercuri sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, a subliniat că Peninsula Crimeea ocupată de Rusia face parte din teritoriul Ucrainei şi a îndemnat Kievul să continue să se consolideze militar.

"Suntem alături de Ucraina, îi susţinem suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială, iar când vine vorba de Crimeea, poziţia este foarte clară: Crimeea este Ucraina", a subliniat purtătorul de cuvânt Guillaume Mercier în timpul conferinţei de presă zilnice a Comisiei Europene (CE).

Purtătorul de cuvânt al CE a răspuns astfel la întrebările jurnaliştilor despre "oferta finală" pe care preşedintele american Donald Trump a făcut-o pentru a obţine pacea în Ucraina.

Mercier a salutat toate eforturile diplomatice "care respectă Carta ONU pentru a aduce pacea în Ucraina" şi a asigurat că UE continuă să lucreze în această direcţie "la toate nivelurile".

"Poziţia noastră cu privire la negocierile de pace a fost foarte clară: depinde de Ucraina să stabilească condiţiile pentru o pace justă şi durabilă şi nimic nu se va întâmpla fără Ucraina şi fără UE", a spus el.

Citește și
Volodimir Zelenski, soldati, armata
Zelenski acuză Rusia că joacă un joc ”murdar și politic”. Ce s-a întâmplat

Sprijinim Ucraina până la capăt

 

În acelaşi timp, Mercier a insistat că "cu cât Ucraina este mai puternică pe câmpul de luptă, cu atât va fi mai puternică la masa negocierilor" şi a subliniat că speră că eforturile diplomatice vor continua pentru a "sprijini Ucraina, dreptul său la apărare şi o pace lungă şi durabilă"."Acesta este de trei ani angajamentul nostru", a concluzionat el.

La rândul său, purtătoarea de cuvânt a CE, Ariana Podesta, a subliniat că UE "a spus din prima zi şi continuăm să ne ţinem de aceasta: susţinem suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi susţinem condiţiile care sunt acceptabile pentru Ucraina în primul rând".

Ea a adăugat că nu a văzut "niciun semn de bunăvoinţă din partea Rusiei în această chestiune", iar "încetarea focului a dus la mai multe atacuri pe teritoriul ucrainean", amintind că UE a adoptat sancţiuni împotriva Moscovei deoarece "Rusia a început acest război de agresiune în Ucraina".

"În primul rând, Rusia trebuie să pună capăt războiului său de agresiune", a adăugat Ariana Podesta.

Reacţie UE şi a mai multor ţări europene vine în contextul în care vicepreşedintele american J. D. Vance, aflat în vizită în India, a declarat miercuri că acordul de pace propus de ţara sa pentru Rusia şi Ucraina se bazează pe acceptarea unor concesii teritoriale de către ambele ţări.

"Am prezentat o propunere foarte explicită atât ruşilor, cât şi ucrainenilor şi a sosit timpul ca ei să o accepte sau ca Statele Unite să se retragă din acest proces", a declarat vicepreşedintele american reporterilor pe aeroportul din oraşul indian Agra, după o vizită la Taj Mahal.

Vance a explicat că această "propunere foarte explicită" stabileşte o cale de urmat, în care fiecare tabără ar renunţa la o parte din teritoriul pe care îl controlează în prezent.

"Liniile actuale, sau un loc apropiat de ele, este locul în care, în ultimă instanţă, cred că vor fi definite noile frontiere ale conflictului", a spus Vance, sugerând că SUA au în vedere un acord care, probabil, ar consolida o diviziune teritorială în apropierea liniilor actuale ale frontului.

Vicepreşedintele american a apărat munca diplomatică intensă desfăşurată pentru a înţelege "Ce contează cel mai mult pentru ucraineni? Ce contează cel mai mult pentru ruşi?"

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Zelenski acuză Rusia că joacă un joc ”murdar și politic”. Ce s-a întâmplat
Zelenski acuză Rusia că joacă un joc ”murdar și politic”. Ce s-a întâmplat

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat duminică Rusia că joacă un joc ”murdar și politic” în privința viitorului schimb de prizonieri, Moscova și Kievul acuzându-se reciproc de perturbarea acestui demers, relatează AFP.

Imperiul african al Rusiei. Gruparea care ia locul mercenarilor Wagner în Mali: ”Kremlinul rămâne în control”
Imperiul african al Rusiei. Gruparea care ia locul mercenarilor Wagner în Mali: ”Kremlinul rămâne în control”

Gruparea paramilitară rusă Wagner părăsește Mali, unde este prezentă din 2021, iar contingentele sale vor fi reintegrate în succesorul său, Africa Corps, o altă organizație rusă, au confirmat duminică surse diplomatice și de securitate.

 

Iranul anunță că va publica documente strict secrete ale Israelului, obținute prin spionaj: ”Sunt o comoară”. La ce se referă
Iranul anunță că va publica documente strict secrete ale Israelului, obținute prin spionaj: ”Sunt o comoară”. La ce se referă

Iranul a anunțat că va dezvălui în curând documentele secrete israeliene pe care le-a obținut, un ministru de la Teheran spunând că acestea reprezintă o adevărată ”comoară”.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.