Ucrainenii vor fi dați afară din hotelurile din Bulgaria de la 1 decembrie

refugiati
Profimedia

O parte dintre hotelurile din Bulgaria vor elibera, începând cu 1 decembrie, refugiații ucraineni cazați în cadrul programului de asistență.

Acest lucru a fost stabilit în timpul ședinței Asociației Bulgare de Turism, potrivit segabg.com.

Motivul este suspendarea finanțării alimentare. Din 16 noiembrie, statul a început să plătească doar 15 leva pe noapte.

De atunci, situația alimentară a fost salvată cu ajutorul donațiilor și a organizațiilor neguvernamentale. Însă din cauza costurilor, aproximativ o cincime dintre hotelurile de pe coasta de sud a Mării Negre nu mai funcționează în cadrul programului.

Asociația spune că ucrainenii se pot muta în hotelurile care continuă să aplice programul după 1 decembrie, deși regulile spun că acesta nu mai poate fi folosit după o mutare.

Citește și
Karl Nehammer
Austria confirmă că sprijină Croaţia pentru Schengen, dar va fi ''foarte critică'' faţă de România şi Bulgaria

De asemenea, asociația dorește ca statul să plătească urgent tranșele pe care le datorează pentru adăpost.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Bulgaria cumpără alte opt avioane F-16 americane. Scandal-monstru din partea opoziției pro-ruse de la Sofia
Bulgaria cumpără alte opt avioane F-16 americane. Scandal-monstru din partea opoziției pro-ruse de la Sofia

Parlamentul bulgar a aprobat achiziționarea a încă opt avioane de vânătoare americane F-16, ultima versiune Block 70/72, după o dezbatere politică aprinsă.

Austria confirmă că sprijină Croaţia pentru Schengen, dar va fi ''foarte critică'' faţă de România şi Bulgaria
Austria confirmă că sprijină Croaţia pentru Schengen, dar va fi ''foarte critică'' faţă de România şi Bulgaria

Cancelarul austriac Karl Nehammer a dat asigurări miercuri, în timpul unei vizite oficiale în Croaţia, că va susţine aderarea acestei ţări la spaţiul Schengen, însă s-ar putea opune prin veto la aderarea României şi Bulgariei.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.