Turcia bombardează masiv nordul Siriei. Cel puțin 18 civili ar fi murit în doar două zile

turcia, siria, explozii
Pro TV

18 civili au fost uciși în două zile de bombardamente lansate de Turcia asupra unor zone deținute de Forțele Democratice Siriene (FDS) în nordul și nord-estul Siriei, a declarat marți pentru AFP purtătorul de cuvânt al organizației.  

De la sfârșitul lunii noiembrie, au loc lupte frecvente între FDS, susținute de SUA, și grupuri pro-turce din nordul Siriei, în ciuda încercărilor Statelor Unite de a impune un armistițiu.

Potrivit purtătorului de cuvânt, Farhad Shami, 'dronele turcești au vizat o piață aglomerată din orașul Sarrine', în provincia Alep, 'făcând 12 morți' în rândul civililor, marți. Inițial, el a dat un bilanț de șase morți.

Shami a adăugat că bombardamente ale artileriei turcești în alte două zone au ucis trei persoane marți și alte trei luni, tot civili.

Facțiunile pro-turce au lansat o ofensivă împotriva FDS în momentul în care o coaliție de grupuri rebele condusă de islamiști radicali a declanșat o ofensivă pe 27 noiembrie împotriva forțelor președintelui Bashar al-Assad, alungat de la putere 11 zile mai târziu.

Citește și
drone ucraina
Rusia susține că Ucraina a încercat să atace conducta TurkStream, prin care gazul rusesc ajunge în Turcia și Europa

Turcia continuă loviturile pe teritoriul sirian

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a raportat că luptele dintre grupurile pro-turce și FDS, precum și bombardamentele turcești, au făcut din decembrie 521 de morți, dintre care 56 de civili.

Potrivit acestui ONG, cu sediul în Regatul Unit, dar care dispune de o vastă rețea de surse în Siria, 388 de membri ai forțelor pro-turce și 77 de membri ai FDS au murit în aceste violențe.

FDS, parteneri ai occidentalilor uniți în cadrul unei coaliții internaționale antijihadiste, au fost vârful de lance al luptei împotriva grupării Stat Islamic (SI).

În timpul conflictului sirian declanșat în 2011, FDS au profitat de retragerea forțelor lui Bashar al-Assad pentru a prelua controlul asupra unor mari părți de teritoriu în nord-estul Siriei.

Turcia acuză Unitățile de Protecție a Poporului (YPG), principala componentă a FDS, că au legături cu separatiștii kurzi înarmați de pe teritoriul său și amenință că va lansa o operațiune militară împotriva lor.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Turcia vrea să devină principalul furnizor de gaze al UE. Ambițiile lui Erdogan, blocate în 2019 de disputele cu Cipru
Turcia vrea să devină principalul furnizor de gaze al UE. Ambițiile lui Erdogan, blocate în 2019 de disputele cu Cipru

Turcia reia manevrele diplomatice pe lângă Uniunea Europeană în speranța de a deveni un furnizor important de gaze naturale, asta după ce discuțiile anterioare au fost deraiate de tensiunile cu Cipru.

Rusia susține că Ucraina a încercat să atace conducta TurkStream, prin care gazul rusesc ajunge în Turcia și Europa
Rusia susține că Ucraina a încercat să atace conducta TurkStream, prin care gazul rusesc ajunge în Turcia și Europa

Rusia a anunțat luni că a doborât nouă drone ucrainene care au încercat să atace o parte din infrastructura gazoductului TurkStream, prin care gazul rusesc ajunge în Turcia și Europa.

Turcia ameninţă cu o „operaţiune militară” în Siria împotriva kurzilor
Turcia ameninţă cu o „operaţiune militară” în Siria împotriva kurzilor

Turcia ameninţă marţi să lanseze o operaţiune militară împotriva forţelor kurde în Siria, dacă acestea nu acceptă condiţiile Ankarei în vederea unei tranziţii ”fără vărsare de sânge” după căderea regimului lui Bashar al-Assad, relatează AFP.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.