Transhumanța în varianta americană: 2.500 de oi au oprit traficul pe autostradă. Reacția localnicilor

×
Codul embed a fost copiat

Dacă în România este ceva obișnuit să vedem o turmă de oi care traversează o șosea, într-o localitate din statul american Idaho, oamenii s-a strâns ca la circ pe marginea unei autostrăzi pentru a urmări "operațiunea".

Cei prezenți nu au fost deloc puțini. Dar, în timp ce spectatorii s-au amuzat pe seama evenimentului, ciobanul avea alte griji.

Vorbim despre mai bine de 2.500 de oi. Iar mulţimea adunată să le vadă în acţiune, în timp ce traversează o autostradă, este pe măsură. Cei prezenţi parcă ar fi asistat la un eveniment sportiv.

- "A devenit o tradiție în Idaho. Am vrut să văd toate oile care aleargă. E spectaculos. Am mai fost aici de câteva ori."

Oamenii au aflat de spectacolul inedit de pe reţelele de socializare. Unii dintre ei au mai luat parte la aşa. Pentru majoritatea a fost însă pentru prima oară.

Citește și
nava canal suez
Canalul Suez, complet blocat de o navă înţepenită. Ce se întâmplă cu zecile de mii de oi din România

- "Este uimitor. Parcă am fi în Vest, unde la un moment dat au închis o autostradă importantă pentru ca oile să poată traversa drumul. Este incredibil ce se petrece aici."

De câțiva ani, un cioban își mută oile de pe o parte pe cealaltă a dealului. În timpul operațiunii are ajutoare de nădejde.

Dar problemele bărbatului care îngrijeşte animalele nu au dispărut, în ciuda acestui spectacol pus în scenă. Din cauza vremii, iarba nu a crescut suficient în zonă. În plus, din cauza pandemiei, a scăzut preţul mieilor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Fermierului care protestează în Maramureș cu cireada de vaci în stradă i s-a alăturat și un cioban, cu toată turma sa de oi
Fermierului care protestează în Maramureș cu cireada de vaci în stradă i s-a alăturat și un cioban, cu toată turma sa de oi

Fermierul din Maramureș care a ieșit săptămână trecută cu toată cireada de vaci în stradă, supărat că a rămas fără pășune, își continuă protestul. De trei zile, omul doarme afară, sub cerul liber, alături de animale, pe un teren din fața primăriei.

Canalul Suez, complet blocat de o navă înţepenită. Ce se întâmplă cu zecile de mii de oi din România
Canalul Suez, complet blocat de o navă înţepenită. Ce se întâmplă cu zecile de mii de oi din România

11 vapoare cu zeci de mii de oi din România, exportate în Arabia Saudită și țări din Golful Persic, stau de aproape o săptămână blocate în zona Canalului Suez, după ce o ambarcațiune de tip cargo a rămas înțepenită de-a curmezișul.

Transformarea virală a unei oi rătăcite care a fost tunsă după mai mulți ani. Lâna de pe ea cântărea 35 de kilograme

Transformarea virală a unei oi rătăcite care a fost tunsă după mai mulți ani
Transformarea virală a unei oi rătăcite care a fost tunsă după mai mulți ani

O oaie rătăcită care a fost descoperită într-o pădure din Australia a furnizat o cantitate de lână de 35 de kilograme - aproape jumătate din greutatea unui cangur adult - atunci când a fost tunsă pentru prima oară după o pauză de mai mulţi ani.

Recomandări
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde se aflau țintele nucleare pe teritoriul Republicii Islamice
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde se aflau țintele nucleare pe teritoriul Republicii Islamice

Israelul a atacat Iranul, vizând instalația nucleară de la Natanz și alte obiective legate de programele nucleare și de rachete balistice.

Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință
Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală
Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, spune că le-a cerut tuturor colegilor parlamentari să renunţe de urgenţă la sumele provenite din deconturi ale chiriei în condiţiile în care au o proprietate în Capitală.