Imagini tulburătoare în spitalul cuprins de flăcări, în China. Pacienții au ieșit pe geam încercând să se salveze

×
Codul embed a fost copiat

29 de persoane au murit după ce un incendiu a izbucnit într-un spital din Beijing. De teama flăcărilor, unii pacienți nu au mai așteptat sosirea echipelor de intervenție și au sărit pe geam pentru a se salva.

Potrivit unor noi informații, 29 de persoane și-au pierdut viața în una din cele mai grave catastrofe produse în capitala chineză în ultimii 20 de ani.

Bilanţul a fost comunicat de Li Zongrong, adjunct al primarului districtului Fengtai, unde se află spitalul, şi care a prezentat în cursul unei conferinţe de presă "sincerele sale condoleanţe" familiilor victimelor.

Ne încearcă profunde remuşcări şi ne simţim vinovaţi”, a declarat el jurnaliştilor, cerând totodată „scuze populaţiei din întregul oraş”.

Printre victime figurează 16 femei şi 13 bărbaţi, a precizat acesta.

Citește și
ambulanta china
Cel puțin 21 de persoane au murit într-un incendiu izbucnit într-un spital din Beijing. Alți 71 de pacienți, evacuați | VIDEO

Poliţia municipală a anunţat, la rândul său, arestarea a 12 persoane, între care directorul spitalului şi angajaţi ai unei întreprinderi, însărcinate cu lucrări de renovare în clădire.

Potrivit unei anchete preliminare, citată de televiziunea de stat CCTV, incendiul ar fi fost declanşat de „scântei generate în cursul lucrărilor de renovare internă”.

Aceste scântei „au aprins substanţele volatile din vopseaua inflamabilă de pe şantier”, potrivit anchetei.

În înregistrările video care circulă pe rețelele de socializare se vede cum din clădire iese fum, iar unele persoane se urcă pe ferestre folosind ceea ce par a fi frânghii improvizate din cearșafuri de pat.

Alții s-au refugiat pe unitățile de aer condiționat, aflate în exteriorul clădirii. Peste 70 de oameni au fost evacuați și transferați la alte spitale, iar focul a fost stins după aproximativ o oră.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Incendiu la un bloc din București. Șapte persoane, între care doi copii, au fost intoxicați sau au suferit atacuri de panică
Incendiu la un bloc din București. Șapte persoane, între care doi copii, au fost intoxicați sau au suferit atacuri de panică

Șapte oameni, printre care și doi copii, au fost intoxicați cu fum ori au suferit atacuri de panică, după ce un incendiu a izbucnit într-un bloc din sectorul 1 al Capitalei.

Cel puțin 21 de persoane au murit într-un incendiu izbucnit într-un spital din Beijing. Alți 71 de pacienți, evacuați | VIDEO
Cel puțin 21 de persoane au murit într-un incendiu izbucnit într-un spital din Beijing. Alți 71 de pacienți, evacuați | VIDEO

Cel puțin 21 de persoane au murit după ce un incendiu a izbucnit la spitalul Changfeng din capitala Chinei, Beijing, a anunțat marți presa de stat CCTV.  

Incident grav pe Autostrada A10. Motorul unei mașini a luat foc. În autoturism se aflau 3 persoane
Incident grav pe Autostrada A10. Motorul unei mașini a luat foc. În autoturism se aflau 3 persoane

Un incident grav s-a produs, luni, pe autostrada A10, Alba Iulia Nord. Un incendiu a izbucnit la un autoturism, deocamdată nu se știe din ce cauză.

 

 

Recomandări
Cristian Pîrvulescu, după asaltul Israelului: „Riscul unei escaladări din partea Iranului rămâne mic. Vrea, dar nu mai poate”
Cristian Pîrvulescu, după asaltul Israelului: „Riscul unei escaladări din partea Iranului rămâne mic. Vrea, dar nu mai poate”

Operațiunea denumită „Rising Lion” a implicat peste 200 de avioane de lupte israeliene, care au lovit aproximativ 100 de ținte pe tot teritoriul Iranului cu peste 330 de muniții.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.