The Guardian: William și Harry au evitat orice interacțiune la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a | GALERIE FOTO

Prințul William și Prințul Harry
Getty

Prințul William și Prințul Harry nu s-au privit în ochi și nu au dat niciun semn de apropiere în timp ce mergeau în spatele sicriului Reginei Elisabeta a II-a.

Lucrurile nu s-au schimbat nici în momentul în care celor doi prinți li s-au alăturat soțiile, Kate și Meghan, la Westminster Abbey, informează The Guardian.

În timpul procesiunii de la Westminster la Castelul Windsor, cei doi frați s-au aflat unul lângă altul, în spatele Regelui Charles al III-lea, Prințesei Anne, Prințului Edward și Ducelui de York. Cu toate acestea, ei nu au dat niciun semn că ar fi depășit divergențele din trecut.

Cei doi prinți și soțiile lor au evitat orice interacțiune. Ochii lor nu s-au întâlnit niciodată și au păstrat tot timpul o distanță fizică.

Citește și
Procesiune inmormantare regina Elisabeta - 26
Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. De ce sunt atât de multe uniforme militare la ceremonii

La Westminster Abbey, Harry și Meghan și-au ocupat locurile în fruntea congregației, chiar în spatele Regelui Charles al III-lea și a Reginei consoarte Camilla.

La sosirea la capela Sf. George, William, Kate și copiii lor au așteptat la marginea stranei, pentru a le permite lui Harry și Meghan să treacă, înainte de a-și ocupa propriile locuri. Din nou, nu a existat niciun semn de afecțiune, nici măcar din priviri, între cei doi frați. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Liderii lumii s-au înclinat în fața Reginei, la Londra. Cum au fost surprinși la Westminster Abbey
Liderii lumii s-au înclinat în fața Reginei, la Londra. Cum au fost surprinși la Westminster Abbey

2.000 de invitați, câți încap în interiorul Westminster Abbey, și-au luat adio de la regina Elisabeta a II-a la primele funeralii de stat organizate în Marea Britanie, după cele din 1965, la moartea fostului premier Winston Churchill.

Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. De ce sunt atât de multe uniforme militare la ceremonii
Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. De ce sunt atât de multe uniforme militare la ceremonii

Regatul Unit al Marii Britanii și milioane de oameni din lumea întreagă își iau rămas bun pe la cel mai longeviv monarh, Regina Elisabeta a II-a, care a marcat istoria ultimelor șapte decenii printr-o domnie echilibrată, în vremuri dificile.

Cum arată capela de la Windsor, locul în care va fi înmormântată regina Elisabeta a II-a | GALERIE FOTO
Cum arată capela de la Windsor, locul în care va fi înmormântată regina Elisabeta a II-a | GALERIE FOTO

La finalul unor funeralii de stat urmărite de milioane de oameni din întreaga lume, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii este condusă acasă la îndrăgitul său Castel Windsor pentru a fi înmormântată într-o capelă mică, în cadrul ceremoniei private.

Regele Charles al III-lea a depus pe sicriul mamei sale un bilet scris de mână
Regele Charles al III-lea a depus pe sicriul mamei sale un bilet scris de mână

Regele Charles al III-lea i-a adus luni un omagiu regretatei sale mame, regina Elisabeta a II-a, depunând un bilet scris de mână deasupra sicriului suveranei cu mesajul: „În memoria iubitoare şi devotată, Charles R”.

Fotografiile nemaivăzute cu regina Elisabeta a II-a. Dorința secretă a suveranei, dezvăluită după moartea sa | FOTO
Fotografiile nemaivăzute cu regina Elisabeta a II-a. Dorința secretă a suveranei, dezvăluită după moartea sa | FOTO

Două fotografii cu regina Elisabeta a II-a, publicate postum, fac ravagii pe internet. Garderobiera Reginei, Angela Kelly, a publicat fotografiile și povestea din spatele acestora.  

Recomandări
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni

Peste 85% dintre români se aşteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice, relevă Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025.

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Londra s-a prăbușit într-o zonă rezidențială din India | FOTO
Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Londra s-a prăbușit într-o zonă rezidențială din India | FOTO

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol.

Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”
Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus miercuri elaborarea unui plan de stat de înarmare până în 2036, care să utilizeze experienţa de război în Ucraina şi tendinţele moderne în dezvoltarea armamentului la nivel mondial, relatează EFE.