The Guardian: Andrew Tate și-a „cumpărat” cu 130.000 de $ cetățenie într-un stat exotic, chiar înaintea arestului în România

Frații Tate
Getty

Andrew Tate ar fi obținut un „pașaport de aur” din partea statului insular Vanuatu din Pacific în luna arestării sale în România, când a fost acuzat de viol și trafic de persoane, scrie o publicație britanică.

Influencerul în vârstă de 38 de ani ar fi primit cetățenia printr-un program de investiții care permite cetățenilor străini să o cumpere pentru 130.000 de dolari (aprox. 96.000 de lire sterline), potrivit unei investigații realizate de Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) și Intelligence Online, citată de The Guardian.

Publicația a mai dezvăluit în 2021, în urma unei anchete extinse, că Vanuatu a vândut mii de pașapoarte, care ofereau acces fără viză în Marea Britanie și UE, inclusiv unor persoane supuse sancțiunilor internaționale sau căutate de justiție.

Comisia Europeană a suspendat în decembrie 2021 acordul de călătorie fără viză cu Vanuatu, invocând îngrijorări legate de program.

Țara nu are acord de extrădare

Andrew Tate ar fi primit cetățenia în decembrie 2022, prin intermediul agenției NXT Citizen, care a depus cererea în numele său. În aceeași lună, Andrew și fratele său, Tristan Tate, au fost arestați în România, fiind acuzați de trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat. Andrew Tate mai este acuzat și de viol. Pașaportul din Vanuatu i-ar fi fost emis în ianuarie 2023, în timp ce se afla în arest preventiv.

Citește și
fratii tate
Celebrul avocat care îi va reprezenta pe frații Tate la procesul din 2027

Frații Tate sunt anchetați penal în România încă din aprilie 2022. Nu este clar când a fost depusă cererea pentru cetățenia din Vanuatu, stat care nu are un acord formal de extrădare cu România. Purtătorul de cuvânt al lui Andrew Tate a refuzat să comenteze informațiile privind cetățenia

Cei doi frați neagă acuzațiile formulate în România. În decembrie, o instanță de apel a constatat nereguli legale și procedurale care împiedică judecarea cazului de trafic de persoane, astfel că dosarul a fost retrimis procurorilor.

În august 2023, frații Tate au fost vizați de noi acuzații în România, inclusiv trafic de minori, întreținerea de relații sexuale cu o minoră și spălare de bani, acuzații pe care le neagă.

Ambii urmează să fie extrădați în Marea Britanie după încheierea procedurilor din România. Procurorii britanici au confirmat săptămâna trecută că au autorizat 10 capete de acuzare împotriva lui Andrew Tate, printre care viol, vătămare corporală gravă, trafic de persoane și proxenetism. Acuzațiile sunt legate de trei presupuse victime.

Tristan Tate este acuzat de 11 infracțiuni, printre care viol și trafic de persoane, toate în legătură cu o singură victimă. Cei doi neagă toate acuzațiile.

Avocatul britanic al fraților Tate a declarat recent că aceștia se vor întoarce în Marea Britanie pentru a se apăra

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Frații Tate se vor întoarce în Marea Britanie pentru a răspunde acuzaţiilor, după ce se încheie procedurile din România
Frații Tate se vor întoarce în Marea Britanie pentru a răspunde acuzaţiilor, după ce se încheie procedurile din România

Andrew și Tristan Tate se vor întoarce în Marea Britanie pentru a se apăra împotriva acuzaţiilor care le sunt aduse de procurorii britanici, a anunțat avocatul lor, după finalizarea procedurilor în România.

Celebrul avocat care îi va reprezenta pe frații Tate la procesul din 2027
Celebrul avocat care îi va reprezenta pe frații Tate la procesul din 2027

Holborn Adams a fost mandatat să îi reprezinte pe Andrew și Tristan Tate în legătură cu proceduri penale și civile în Regatul Unit.

Procurorii britanici au confirmat 21 de acuzații pentru frații Tate, inclusiv viol, vătămare corporală și trafic de persoane
Procurorii britanici au confirmat 21 de acuzații pentru frații Tate, inclusiv viol, vătămare corporală și trafic de persoane

Crown Prosecution Service (S) a declarat că a autorizat acuzaţiile împotriva fraţilor Tate înainte de emiterea unui mandat de extrădare în 2024 pentru aducerea lor din România, relatează BBC.

Recomandări
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu şi-a luat rămas-bun de la handbal, cu lacrimi și zâmbete. Mii de fani i-au fost alături | FOTO
Cristina Neagu şi-a luat rămas-bun de la handbal, cu lacrimi și zâmbete. Mii de fani i-au fost alături | FOTO

Cristina Neagu a sărbătorit, duminică, cei 25 de ani de carieră în handbal, în cadrul unei gale internaţionale grandioase la care au contribuit mii de fani şi colege de la echipele la care a jucat.