Țara europeană unde premierul a fost amendat pentru că și-a serbat ziua de naștere. Ce sumă trebuie să plătească

×
Codul embed a fost copiat

Poliţia norvegiană a anunţat vineri că a amendat-o pe şefa guvernului de la Oslo, Erna Solberg, pentru încălcarea regulilor de distanţare fizică în contextul pandemiei, prin organizarea unei reuniuni de familie pentru a-şi sărbători ziua de naştere.

Amenda primită de Erna Solberg este de 20.000 de coroane norvegiene (2.352 de dolari), a precizat şeful poliţiei, Ole Saeverud, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Solberg, aflată la al doilea mandat de prim-ministru, a prezentat scuze opiniei publice pentru organizarea unei petreceri cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani, împreună cu 13 membri de familie într-o staţiune montană la sfârşitul lunii februarie, deşi guvernul a interzis evenimentele cu mai mult de zece participanţi.

Deşi poliţia nu ar fi dat amendă în cele mai multe cazuri similare, acesta este diferit, întrucât prim-ministrul se află în avangarda eforturilor guvernului de a face aplicate restricţiile antiepidemice, a precizat Ole Saeverud.

”Chiar dacă legea este aceeaşi pentru toţi, nu toţi sunt egali în faţa legii”, a subliniat şeful poliţiei.

Citește și
coronavirus
Norvegia anunță încă un deces la un pacient care a primit serul anti-COVID al AstraZeneca
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Norvegia investighează alte două decese în după vaccinarea cu AstraZeneca
Norvegia investighează alte două decese în după vaccinarea cu AstraZeneca

Autorităţile norvegiene au informat luni că anchetează moartea a două persoane după inocularea cu vaccinul anticoronavirus produs de AstraZeneca şi care au prezentat un tablou clinic neobişnuit de tromboembolism, transmite EFE, informează Agerpres. 

Norvegia anunță încă un deces la un pacient care a primit serul anti-COVID al AstraZeneca
Norvegia anunță încă un deces la un pacient care a primit serul anti-COVID al AstraZeneca

Norvegia a anunţat luni decesul cauzat de o hemoragie cerebrală a unei îngrijitoare, cu vârsta sub 50 de ani, care a fost spitalizată după ce i se istrase o injecţie cu vaccinul anti-Covid de la AstraZeneca.

Trei cadre medicale vaccinate cu AstraZeneca, în Norvegia, internate în spital cu cheaguri de sânge
Trei cadre medicale vaccinate cu AstraZeneca, în Norvegia, internate în spital cu cheaguri de sânge

Trei persoane care lucrează în domeniul sănătății, în Norvegia, și care au fost imunizate recent cu serul de la AstraZeneca, au ajuns în spital, după ce au suferit hemoragii și au dezvoltat cheaguri de sânge.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.